Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica

Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica Mareste imaginea.

"Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica"

Călători, aveţi grijă de arcă! Atunci când a venit potopul, Noe a fost salvat într-o arcă sigură. Potopul nebuniei şi păcatului continuă fără de încetare. Din această cauză Iubitorul de oameni a construit arca salvării. Cereţi-I arca Sa, şi veţi intra în ea.

Nu vă lăsaţi înşelaţi de mulţimea diferitelor nave, decorate şi împodobite pe dinafară. Intrebaţi de puterea motorului şi de îndemânarea căpitanului. Cel mai puternic motor şi cel mai îndemânatic cârmaci se găsesc pe arca lui Hristos. Acest cârmaci este însuşi atotvăzătorul, atotputernicul Duh Sfânt.

Nu vă lăsaţi înşelaţi nici de către cei ce vă invită în bărcile lor noi şi fragile, nici de cei ce vă oferă bărci doar pentru voi. Călătoria este lungă şi furtunile periculoase.

Nu vă lăsaţi înşelaţi nici de către cei ce spun că de cealaltă parte a oceanului nu există un nou pământ, o lume nouă şi că nu are rost să vă pregătiţi pentru îndelungata călătorie. Ei vă invită să pescuiţi la ţărm. Cât de puţine văd şi cunosc aceştia! Cu adevărat, ei se pregătesc pentru distrugere şi vă invită şi pe voi la distrugere.

Nu vă lăsaţi înşelaţi, ci mai bine întrebaţi de arca Sa. Cu toate că pare mai puţin îmbietoare pentru ochi decât celelalte, totuşi ea este mai tare şi mai sigură. Chiar de nu are multe şi felurite steguleţe, ci doar semnul crucii, să ştiţi că viaţa voastră e în siguranţă la bordul său. Şi într-o călătorie pe mare prima şi principala grijă ar trebui să fie siguranţa vieţii pasagerului.

Dacă credeţi în Mântuitorul Hristos, o, purtătorilor de Hristos, credeţi şi în lucrarea Sa. Lucrarea Sa este Biserica, arca salvării. La bordul său navighează cete de mântuiţi şi de cei ce merg pe calea mântuirii. Domnul a pus la baza lucrării Sale credinţa, tare ca piatra, după cum însuşi a spus: Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Mt. 16, 18). Şi, cu adevărat, până în ziua de azi ele nu au biruit-o şi nici de acum încolo nu o vor face.

Biserica este numită trupul lui Hristos: Voi sunteţi trupul lui Hristos (Rom. 15, 5; I Cor. 12, 27). De aceea există o singură Biserică. Pentru că nu pot exista două trupuri cu un singur cap, iar Hristos este numit capul Bisericii (ci. Col. 1, 18). Drept aceea, un Hristos, un cap, un trup - o Biserică.

Chiar de există apostazii şi erezii, de ce ar trebui să vă tulbure aceasta? Totul a fost prevăzut şi prorocit, precum un cârmaci cu experienţă prevede şi spune călătorilor despre furtunile şi pericolele ce-i aşteaptă. Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, spune Apostolul, ca să iasă la lumină cei lămuriţi (I Cor. 11, 19). Dacă un grup de pasageri de la bordul arcei şi-ar scobi o luntre pentru ei şi ar coborî în mare să navigheze singuri, v-aţi întrista, bineînţeles. Şi chiar aşa ar trebui. Exemplul lor, un exemplu de aruncare fără speranţă şi încăpăţânată în braţele pericolului, întăreşte credinţa voastră în unica arcă de mântuire.

Biserica este numită sfântă. E limpede pentru voi de ce ea este numită sfântă. Mai întâi pentru că bazele ei au fost puse de Sfântul Sfinţilor. Apoi, pentru că Domnul a transformat-o, a răscumpărat-o, a curăţat-o şi a întărit-o cu propriul Său sânge sfânt şi preacurat. In al treilea rând, deoarece chiar de la început Sfântul Duh al lui Dumnezeu a îndrumat-o, a inspirat-o, a adus-o la viaţă. In al patrulea rând, pentru că toţi membrii săi sunt numiţi sfinţiţi, despărţiţi de orice necurăţie din această lume în care ei cresc şi prin care călătoresc. In al cincilea rând, deoarece sfintele ceruri le sunt rezervate ca locuinţă veşnică. In al şaselea rând, pentru că în ea sunt mijloacele date de Dumnezeu prin care oamenii se sfinţesc şi se pregătesc pentru viaţa cerească. De aceea Biserica este numită sfântă.

Biserica mai este numită sobornicească (universală). De ce aceasta? Mai întâi, pentru că ea îi uneşte în Dumnezeu pe copiii întregului pământ, ai tuturor neamurilor, ai tuturor limbilor. Ea nu se adresează unei singure rase, nici unui singur neam, nici unei singure naţiuni. Precum omul care stă la răscrucea drumului şi îi invită pe toţi călătorii la petrecerea împăratului (cf. Mt. 22, 9), aşa face şi Biserica. La fel face şi sfânta şi universala Biserică: îi invită şi îi uneşte pe toţi fiii şi fiicele oamenilor, spre mântuire. Şi nu refuză pe nimeni dintre cei ce nu o resping pe ea. Aceasta este diferenţa dintre atotprimitoarea Biserică a Noului Testament şi Biserica pregătitoare din Vechiul Testament, care se limita la un singur popor.

Biserica mai este numită universală pentru că ea include şi pe cei vii, şi pe cei adormiţi. Cei ce au adormit întru Domnul sunt, în aceeaşi măsură, membri ai săi, ca şi cei ce încă trăiesc pe pământ. Drumeţii pe care arca salvării i-a transportat pe pământul cel nou, în împărăţia veşnică, precum şi cei ce sunt transportaţi astăzi sau cei ce vor fi transportaţi mâine - toţi sunt membri ai sfintei Biserici universale.

Biserica, deci, este numită universală pentru că ea nu cunoaşte limite legate de rasă, limbă, spaţiu, timp sau moarte.

Pe lângă acestea, Biserica este universală atât prin învăţătura, cât şi prin structura sa.

Sfânta Biserică este numită şi apostolică, mai întâi pentru că Apostolii lui Hristos au fost primii săi membri, primii martori personali ai vieţii şi lucrării Fiului lui Dumnezeu pe pământ, şi ei L-au urmat cei dintâi. In al doilea rând, pentru că Apostolii au organizat structura Bisericii şi au răspândit învăţătura Evangheliei în lume. In al treilea rând, pentru că Sfinţii Apostoli au fost primii după Domnul care şi-au vărsat sângeIe la temelia ei. In al patrulea rând, pentru că apostolicitatea sa nu a încetat nici până astăzi. Apostolicitatea Bisericii se manifestă astăzi în două forme: în misiunea ei în lume şi în succesiunea apostolică a ierarhiei ei. Atât în misiunea ei prin lume, cât şi prin misionarii săi, adevărata Biserică, Biserica Ortodoxă, poartă sceptrul veşnic al apostolicităţii.

Sarcina Bisericii ca instituţie nu este să conducă, ci să facă misiune; să predice neamurilor până la martiriu, după cum a facut-o Domnul Hristos; să lumineze sufletele oamenilor, să îndrume viaţa morală a oamenilor din punct de vedere duhovnicesc. Datoria ei e să elibereze, şi nu să aservească. Căci toţi oamenii sunt chemaţi la libertate întru Hristos, la eliberarea fiilor lui Dumnezeu. Căci scris este: Nu mai eşti rob, de fiu (Gal. 4, 7). Şi iarăşi: întru libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi (Gal. 5, 1). Ca arcă a salvării, Biserica lui Dumnezeu transportă copii liberi, şi nu sclavi, copii împărăteşti, pe care îi poartă către împărăţia cerească veşnică. Nu există nici o încărcătură mai de preţ şi nici destinaţie mai plină de fericire.

Aceasta este credinţa celor neînfricaţi şi a celor ce-i iubesc pe alţii. Laşii şi egoiştii cu greu pot accepta această credinţă. Neînfricaţi sunt cei ce au curajul să se ridice în sufletul lor împotriva haosului păgân şi să facă ordine aşa cum este scris în Evanghelie. Cei ce-i iubesc pe ceilalţi sunt cei cărora le place să călătorească cu alţii şi care privesc la tovarăşii lor prin lumina acelei lumini dumnezeieşti din depărtare. Şi ei se bucură pentru tovarăşii lor ca şi pentru fraţii lor, pentru ei înşişi şi pentru acea lumină veşnică care îi luminează şi îi inundă, atră- gându-i pe toţi către ea. Neînfricaţilor şi celor ce îi iubesc pe ceilalţi le place curăţenia, şi în suflet, şi în jur. Ei apreciază ajutorul altora şi nu refuză să îi ajute pe cei în nevoie. Le face plăcere să păşească în lături pentru a face loc altora.

Ca şi Dumnezeu, ei sunt cuprinşi de dorinţa ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă să cunoască adevărul. Recunoscând măreţia Dumnezeului celui viu, ei se consideră fiinţe de nimic. Se văd ca pe nişte membre minuscule ale tainicului şi marelui trup al Bisericii, al cărui cap este Hrisros. Ei nu răspund la ceartă şi nu o pornesc; nu le este teamă de această viaţă şi nici nu se înfricoşează de moarte. Ei laudă faptele bune ale tovarăşilor lor, dar pe cele proprii le ţin ascunse. Şi astfel, în ordine, în armonie şi fericiţi, ei migrează ca un stol de păsări către regiuni mai calde - către împărăţia luminii dumnezeieşti şi căldurii Tatălui.

Aceasta este credinţa voastră, purtătorilor de Hristos, credinţa strămoşilor voştri neînfricaţi şi iubitori de oameni. Fie aceasta şi credinţa copiilor voştri, din generaţie în generaţie, până la sfârşitul călătoriei în liniştitele ceruri! Aceasta este credinţa ortodoxă mântuitoare, care nu a fost niciodată ruşinată. Cu adevărat, aceasta este credinţa poporului ales, a celor ce poartă icoana lui Dumnezeu în ei. In ziua răsplăţii, în marea zi a dreptăţii lui Dumnezeu, când Hristos va judeca cu dreptate, ei vor fi numiţi „binecuvântaţi”.

SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI

TÂLCUIREA CREZULUI, Editura Sophia

Cumpara cartea "TÂLCUIREA CREZULUI"

Pe aceeaşi temă

08 August 2018

Vizualizari: 501

Voteaza:

Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE