Iti multumesc, Doamne, ca Te-ai gandit sa fiu si eu!

Iti multumesc, Doamne, ca Te-ai gandit sa fiu si eu! Mareste imaginea.

M.C.: Ce reprezintă data de 11 august 2007 pentru dumneavoastră?

H.F.: Pe data de 11 august 2007 Dumnezeu mi-a sărutat sufletul într-un mod care nu poate fi nicicând uitat. Este momentul în care sufletul meu a făcut cununie cu Hristos pentru veşnicie. Monahul este cel care cu ochii zâmbeşte, dar cu sufletul suspină pentru durerile lumii. Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi şi pe toată lumea Ta!

M.C.: Ce v-a îndemnat să mergeţi la mănăstire?

H.F.: Viaţa este o călătorie spre nemurire. Dintre toate stelele eu am ales doar una care îmi luminează întunericul existenţial. Opţiunea mea este un act de iubire. In felul acesta am mulţumit Domnului pentru darul vieţii... Aşa am ştiut eu să mulţumesc, prin Iubire. Mănăstirea şlefuieşte precum o apă colţurile ascuţite ale pietrelor interioare şi le rotunjeşte, le face fine. Este o poveste de iubire spusă cu altfel de rostire.

M.C.: Care sunt lucrurile care vă bucură?

H.F.: în toate lucrurile este nevoie de măsură, de dreaptă socoteală. Sunt un om al bucuriei, al zâmbetului. Mă bucură lucrurile fireşti, mărunte, simple. O plimbare în pădure, o carte bună, o întâlnire cu Omul, copilul care se joacă frumos, bătrânul care zâmbeşte cald, căţelul plin de bucurie, pisica leneşă care toarce a tihnă, toate pot deveni adevărate porţii de sărbătoare pentru suflet şi minte. Desaga cu bucurii este în inima fiecăruia. Dumnezeu nu are nevoie de oameni încruntaţi si veşnic nemulţumiţi.

Dincolo de momentele mele de povestit cu Dumnezeu, mă bucură mult scrisul, mă împlineşte. Am cochetat şi cu pictura, cu fotografia. Mă mângâie artele într-un fel aparte. Aştern gânduri, mă joc cu rimele sau cu versul alb. Imi ascult glasul interior şi scriu cu coltul inimii. Adeseori mă simt doar un scrib...

M.C.: Care a fost cel mai important sfat primit vreodată?

H.F.: Am primit multe sfaturi şi primesc în continuare. Până la buza mormântului învăţăm. Mă plec cu recunoştinţă tuturor celor care mi-au aşezat un cuvânt, un gând în inimă. De la fiecare om care îmi apare pe Cale am ceva de învăţat. Nimic şi nimeni nu este întâmplător în viaţa noastră. Fiecare dintre noi reprezintă un dar pentru ceilalţi.

Trei sfaturi îmi sunt dragi: „Cine se pregăteşte este deja!”, „Să caut mereu lumina din viaţa oamenilor" şi „Hai să vorbim ceasuri întregi despre tăcere!”.

M.C.: Care credeţi că este rolul nostru în lume?

H.F.: Să învăţăm să iubim, să iertăm, să ne bucurăm de minunea vieţii. Suntem aici într-o continuă lecţie şi poveste de iubire. De când ne naştem pornim în căutarea iubirii. Cădem, ne ridicăm, rănim, suntem răniţi, ne umflăm, ne dezumflăm. Când în sfârşit am învăţat să iubim curat, Doamne ne ia la El pentru ca nimeni şi nimic să nu mai murdărească acea iubire. Iartă, iubeşte, binecuvântează, eşti o minune! Bucură-te, suflete! Această clipă nu se mai întoarce niciodată! Viaţa pe care o trăim este rugăciunea pe care o oferim lui Dumnezeu.

M.C.: Ce importanţă are Sfânta Liturghie în viaţa creştinului?

H.F.: Liturghia este centrul vieţii creştine. Axis mundi. Din potir luăm putere, har, iubire şi iertare. Unindu-ne cu Hristos reuşim, din darul lui Dumnezeu, să gustăm bucuria comuniunii. Avem nevoie de Liturghie, de a ne uni cu Hristos. Euharistia (mulţumirea) nu este premiul I cu coroniţă pentru sfinţişori, ci medicament pentru suflet şi mai mult de atât. Iau „pastila”, Doamne, să vindece Hristos în mine ceea ce omul nu poate vindeca şi totodată să reuşesc să iau har şi putere în lupta cu păcatul. Cad, mă ridic. Important este să nu dezertez, să nu divorţez de Hristos. Smerită cugetare. Hristos nu numără căderile, ci ridicările omului! Nu o să întrebe de ce am căzut, că ştie, ci de ce nu ne-am ridicat, de ce am crezut că nu ne poate ierta, iubi, îmbrăţişa?! Nu putem noi greşi cât poate Dumnezeu ierta! Dar să fie „stare de întoarcere” a fiului risipitor către Tatăl Ceresc. Unire cu Hristos Euharistie.

M.C.: Ce locuri din România vă bucură şi de ce?

H.F.: Fiecare loc din România are specificul, farmecul şi frumuseţea sa. îmi plac tradiţiile româneşti, portul. Am chiar o ie care îmi este foarte dragă. Mă bucură locurile care au parfum românesc autentic şi oamenii care nu pun privirea în pământ când spun că sunt români! Sunt zone pe care le-am vizitat şi locuri în care încă nu am ajuns, dar pe care le am în suflet cu aleasă preţuire. Aşa că nu o să vă indic un loc anume, ci vă spun vorba bătrânească dulce şi plină de adevăr că omul sfinţeşte locul, nu locul pe om. Fă Rai din ce ai!

M.C.: Ce are de învăţat un frate de mănăstire?

H.F.: Să nu îl cântărească pe Dumnezeu şi să se păzească de judecată. Ai văzut un episod din viaţa unui om, nu ai văzut toată viaţa lui şi nu ştii ce se ascunde în spatele acelei „dureri”. îngerii nu vorbesc de rău pe alţi îngeri.

M.C.: Cum ne putem păzi mintea de gânduri nepotrivite?

H.F.: Mutând gândul, dând volumul la minimum, schimbând ritmul. Depinde, sunt fel de fel de metode, fiecare găseşte ritmul său potrivit. Ceea ce e folositor pentru cineva, poate fi povară pentru altul. Rugăciunea curăţă mintea şi inima.

In formarea mea profesională am învăţat că sunt momente în viaţă când e nevoie să lăsăm să curgă gândul fără să ne îndulcim cu el. Şi fără să ne învinovăţim. Sunt oameni care au adevărate tulburări psihice în urma unui mic gând de care se învinovăţesc mai mult decât e nevoie. Sunt gânduri şi gânduri. Tocmai de aceea e nevoie să nu lovim în noi cu bice pentru orice pornire. Observăm şi corectăm ce este de corectat, iar ce este pentru smerenie acceptăm, nu ne împotrivim voii lui Dumnezeu. Invăţăm lecţia şi mergem mai departe. Să nu bruscăm! Cum trece o barcă pe apă şi eu o privesc, dar nu intru în ea, tot la fel şi gândul. Eu aleg în ce barcă (gând) stau. Mintea este o apă, bărcile sunt gândurile, iar noi observatori de pe mal. Fiţi blânzi cu gândurile! Ele trec dacă le daţi pace şi nu le daţi valoare.

M.C.: Cum se poate mântui omul în lume?

H.F.: Omul este o taină, un unicat. Alergăm 24 din 24 de ore cu fel de fel de motive în spate. Pe drumul vieţii se mai parchează, ne mai întoarcem la izvoare să ne adăpăm sufletele însetate. Tendinţa omului contemporan este de a se anestezia la tot pasul. Nu mai vrea să asculte tăcerea, nu îşi mai oferă momente de regăsire interioară, nu îşi mai ascultă glasul conştiinţei. Porneşte mereu ceva în fundal să uite, să nu audă strigătul interior. Adeseori are de toate şi totuşi nu are pace, nu are linişte. Le-a bifat pe toate şi încă geme. Sufletului îi este foame şi sete de Dumnezeu şi omul nu aude, nu simte. Gândul meu pe care îl aşez la inima omului este de a asculta glasul interior, ce vrea Dumnezeu să îmi spună prin durerea, întâmplarea, omul acela. Apoi de a antrena mintea să vadă mereu ceea ce are, nu ceea ce îi lipseşte pentru că altfel intră într-un labirint al minţii de unde se răneşte trăind mereu prin comparaţii. Fiecare este exact acolo unde trebuie să fie, are cât poate duce şi îi este de folos şi nimic nu este întâmplător în viaţa noastră! Dacă nu ne amăgim, nu ne poate dezamăgi nimic.

Omul se mântuieşte în lume - la fel ca şi cel din mănăstire -, prin întâlniri dese cu Dumnezeu şi cu omul în care se odihneşte chipul lui Dumnezeu. Un părinte duhovnic care ne oferă nu numai dezlegare de păcate, ci şi sfat, îndrumare, rugăciune, suport emoţional, poate reprezenta un început. Bucurând, iertând, iubind pe cel de lângă mine l-am bucurat pe Dumnezeu. Oamenii au nevoie de dovezi că sunt iubiţi. Să nu ne bârfim mai mult decât ne rugăm. Nu cumva avem tot ce ne trebuie ca să fim fericiţi?

M.C.: Cum ne putem reîntoarce la Hristos?

H.F.: Este foarte important să plecăm în această călătorie de la gândul curat că Dumnezeu nu este un contabil, un tiran, un aspru judecător care pedepseşte şi împarte dreptatea. Dumnezeu este iubirea care topeşte tot întunericul lăuntric, aduce pace, bucurie şi lumină, dar mai ales nu refuză nimănui nimic. Hristos invită la iubire deoarece judecata lui Dumnezeu este total diferită de judecata oamenilor.

Printr-un suspin al inimii ne putem întoarce către Doamne. Sunt oameni grăbiţi şi Dumnezeu intervine şi îi învaţă să se oprească şi să mai tragă aer în piept. Să vadă de unde vin şi încotro se îndreaptă, să se observe, fără să se judece. Este necesar să facem loc lui Dumnezeu în viaţa noastră. Prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem fiecare. Aşa că este nevoie să chemăm pe Doamne în ceea ce suntem fiecare. Nu avem nevoie de haine de gală, de sărbători, de lucruri ameţitoare pentru a ne întâlni cu Hristos. Să iertăm, să iubim şi să mulţumim pentru orice problemă! Ruşinea şi critica nu schimbă pe nimeni, lumea are nevoie de dragoste.

M.C.: Ce îi spuneţi Bunului Dumnezeu atunci când vorbiţi cu EL?

H.F.: Ii mulţumesc pentru toate pe care le ştiu şi nu le ştiu şi pentru tot ce mi se va mai îngădui să cunosc şi să bucur. Nu îi cer nimic pentru că ştie El de ce am nevoie, nu trebuie să-L învăţ eu ce şi cum. Mă las dansat pe melodia vieţii. Doamne, fie voia Ta! îţi mulţumesc, Doamne, că Te-ai gândit să fiu şi eu! Când priveşti spre Hristos se găsesc soluţii în orice.

M.C.: Vă mulţumesc!

H.F.: Mulţumesc pentru dragoste şi vă doresc multă bucurie!

Interviu realizat de Magda Câmpeanu,
blogger, jurnalist

Articol preluat din cartea "Asculta, Priveste, Atinge"; Editura PIM

Cumpara cartea "Asculta, Priveste, Atinge"

Pe aceeaşi temă

07 Martie 2018

Vizualizari: 1579

Voteaza:

Iti multumesc, Doamne, ca Te-ai gandit sa fiu si eu! 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

mantuirea multumirea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE