Legăturile dintre cei ce-au plecat de aici în pilda despre săracul Lazăr şi bogatul cel nemilostiv vedem că acesta din urmă, zăcând în iad, îl vede pe Lazăr, sălăşluit în sânul lui Avraam, şi chiar vorbeşte cu patriarhul (Lc 16,23). Să fie oare lucrul acesta ceva cu totul neobişnuit, descoperit nouă spre zidire, cum spun unii95, ori, cum spun alţii96, aşa stau lucrurile îndeobşte în lumea de dincolo? Fără îndoială legăturile celor plecaţi de aici se deosebesc după starea şi aşezarea lor.

Sfântul Macarie a aflat prin descoperire de la un suflet păcătos, închis în cele de mai jos ale iadului, că acolo sufletele sunt ca într-o temniţă, neştiind unul de altul şi nevăzându-se la faţă. Şi numai rugăciunile ce se fac pentru ei le alină pentru o clipă chinul, şi-atunci se văd puţin unul pe altul. „Pe cât e de departe cerul de pământ (Is. 55, 9), atâta este focul de dedesubtul nostru, fiindcă de la picioare până la cap stăm în mijlocul focului. Şi nu este cu putinţă să se vadă cineva faţă către faţă, ci faţa fiecăruia este lipită de spatele celuilalt. Deci când te rogi pentru noi, din parte vede cineva faţa celuilalt. Aceasta este mângâierea".97

Şi de aceea nu se pot vedea, pentru că în viaţă fiind şi-au ferecat inima, şi-au fost nepăsători faţă de fraţi, iubitori de sine, goi de dragostea de aproapele. Şi acesta e chinul şi suferinţa: vederea în chip descoperit a răutăţii lor, că împotrivindu-se iubirii poruncite de Domnul, s-au înstrăinat de voinţa lui Dumnezeu.

In Rai, dimpotrivă, domneşte iubirea întreolallă, prin care drepţii s-au făcut asemenea lui Dumnezeu şi părtaşi ai harurilor Sale; şi-aceasta e izvor al fericirii lor. Iar iubirea e însoţită de cunoaşterea adâncă şi mai presus de fire întreolaltă, ce-o dă lumina cea dumnezeiască. Sfântul Simeon Noul Teolog tâlcuieşte cu subţirime chipul acestei
cunoaşteri, întemeiată pe legătura dintre Tatăl şi Fiul, vădind ca mincinoşi pe cei ce spun că, odată înălţaţi la vederea lui Dumnezeu şi răpiţi în extaz, sfinţii uită de toate
şi de toţi.

„Adresându-Se celor ce spun că sfinţii nu se văd, nici nu se cunosc unii pe alţii, ci îl văd numai pe Hristos, fiind uniţi întregi cu toate simţurile lor cu El întreg, El însuşi le va spune: «? M-aţi primit în voi? Aţi învăţat prin experienţă lucrările Duhului Meu Cel Sfânt, sau nu?» Iar aceia, socot, nu vor îndrăzni să spună: «Da, Stăpâne». Căci dacă vor spune aceasta, El le va răspunde: «Cum, deci, dacă aţi făcut experienţa acestora, spuneţi că cei ce Mă vor avea în ei pe Mine nu se vor cunoaşte unii pe alţii? Eu sunt Dumnezeu nemincinos, Dumnezeu adevărat, Dumnezeu sfânt, Care locuiesc întru sfinţi. Cum anume locuiesc întru ei?

Precum am spus că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine, aşa şi sfinţii în Mine şi Eu în ei (In 17, 21); şi precum Tatăl e în Mine şi Eu iarăşi în Tată Meu, aşa voi fi locuind în toţi
sfinţii şi toţi sfinţii vor locui în Mine». Iar pe lângă aceasta va mai zice şi aceste lucruri: «Deci dacă Eu sunt în sfinţii Mei şi sfinţii Mei sunt în Mine, dacă Eu sunt în Tatăl Meu şi Tatăl în Mine, şi precum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi Eu îl cunosc pe Tatăl, e vădit că şi sfinţii Mă cunosc pe Mine şi Eu îi cunosc pe sfinţi, şi la fel sfinţii trebuie să se recunoască şi să se cunoască unii pe alţii» [...]

Dacă deci sfinţii sunt asemenea lui Dumnezeu şi vor cunoaşte pe Dumnezeu atât pe cât Dumnezeu i-a cunoscut pe ei, şi aşa cum cunoaşte Tatăl pe Fiul şi Fiul pe Tatăl, tot aşa trebuie să se vadă şi să se cunoască unii pe alţii şi sfinţii, ba chiar şi cei care nu s-au văzut niciodată în această lume unii pe alţii după trup trebuie să se cunoască atunci unii pe alţii, cum nu roşiţi să vorbiţi, să întrebaţi şi să învăţaţi cele pe care nu le ştiţi, ca unii care v-aţi fi îmbogăţit deja, chipurile, cu cunoştinţa mai presus de noi [...]

Căci aşa cum Tatăl nu va fi niciodată lipsit de cunoştinţa Fiului sau Fiul de a Tatălui, tot aşa nici sfinţii, făcuţi dumnezei prin înfiere, în aceea că au în ei înşişi locuind pe Dumnezeu, nu vor fi lipsiţi niciodată de cunoaşterea întreolaltă, ci îşi vor vedea întreolaltă slava lor, şi fiecare pe a sa, aşa cum Fiul o vede pe cea a Tatălui şi Tatăl pe cea a Fiului. [...]

Aşadar, cei ce spun că sfinţii care au ajuns la vederea lui Dumnezeu, nu se văd şi nu se cunosc unii pe alţii, umblă cu adevărat în întuneric şi n-au ajuns la împărtăşirea sau vederea şi cunoaşterea lui Dumnezeu şi grăiesc şi mărturisesc cele pe care nu le ştiu şi nu le-au văzut vreodată".98

Jean-Claude Larchet

Note:

95 Vezi Arhim. Vassilios Bakogiannis, After Death, p. 80.
96 A se vedea, de pildă, C. Andronikov, care spune că între toţi cei adormiţi „se stabileşte o comunicare nehotărnicită de spaţiu ori de timp“ (“La donnition comme type de mort chretienne“, p. 27).
97 Patericul, Pentru Avva Macarie, 36.
98 Discursuri etice, I, 12.

Fragment din cartea "TRADIŢIA ORTODOXĂ DESPRE VIAŢA DE DUPĂ MOARTE", Editura Sophia

Cumpara cartea "TRADIŢIA ORTODOXĂ DESPRE VIAŢA DE DUPĂ MOARTE"



 

• Viata de veci
  Publicat in : Dogma
• Ce sa fac pentru a dobandi viata vesnica?
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Taina Sfintei Impartasanii (Euharistia)
  Publicat in : Sfintele Taine
• Ritualul Impartasirii in riturile liturgice orientale
  Publicat in : Viata liturgica
• Dregatorul bogat - pazirea poruncilor
  Publicat in : Duminica a 30-a dupa Rusalii

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: