Fraţi şi părinţi, în catehezele anterioare am vorbit, potrivit cuvintelor Părinţilor, despre viaţa practică şi viaţa contemplativă1, despre introducerea în viaţa duhovnicească, despre propăşire şi desăvârşire, şi am tâlcuit ce este şi cum se împlineşte viaţa monahilor. Aceasta este, însă, teoria vieţii monahale în urma descrierii. Noi suntem interesaţi, mai degrabă, de modalitatea practică prin care vom ajunge la acest rod concret, tot astfel cum pe agricultori îi interesează secerişul ostenelilor lor, iar pe studenţi dobândirea diplomei.

Căci pentru noi, „iată, este vremea bine-plăcută Domnului şi ziua mântuirii"2. Stadionul este deschis şi îi invită pe atleţi. Fiecare este chemat să se nevoiască şi să se lupte conform cu locul în care a fost aşezat şi în modul cel mai potrivit. După Sfântul Apostol Pavel: „Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură; dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună! Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. In iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate. La sârguinţă nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi... Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte"3.

Prin ţinerea şi păzirea tuturor acestora de care ne ocupăm neîncetat, un singur lucru căutăm: izbăvirea noastră de omul cel vechi, care este întru toate opusul celor pe care le-am descris [despre viaţa duhovnicească] şi pe care noi ne silim să le împlinim. Dacă nu ne purtăm astfel, atunci care este scopul lepădării noastre?

Insă, cu harul lui Dumnezeu Care ne-a chemat, nu vom şovăi să ne ridicăm şi să ne purtăm crucea [căutând împlinirea vieţii duhovniceşti], cu atât mai mult cu cât înaintea noastră merg mulţime de nori de martiri şi mărturisitori care s-au luptat nu numai împotriva patimilor şi stricăciunii, ci şi împotriva întregii puteri a vrăjmaşilor întunericului, pe care i-au nimicit. Şi au parcurs nu numai drumul nostru purtător de cruce, ci au întregit şi au încheiat desăvârşit mărturisirea lor prin sânge şi moarte.

Dacă vom păzi cu râvnă starea lepădării de sine, dumnezeiescul har ne va elibera de influenţele patimilor şi lucrarea omului vechi. După aceasta va începe bucuria culegerii roadelor4, simţirea dumnezeieştii iubiri şi a tuturor darurilor Duhului Sfânt. Atunci veţi simţi, după putinţă, calitatea însuşirilor împărăţiei lui Hristos.

Nu vă trândăviţi din pricina lungimii programului, oricât ar părea de obositor. „Sfinţii toţi", „prin multe necazuri", au venit la odihnă. Chiar şi Domnului nostru numai după ce a suferit Golgota, i S-a dat „toată puterea în cer şi pe pământ"5. Cel Atotbun a îndurat cu îndelungă răbdare cruzimea şi brutalitatea tuturor care făptuiau lucrurile sataniceşti şi se ruga Tatălui zicând: „Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac"6. Oare „ştiu ce fac" cei care cu cruzime ne silesc? Pe noi însă nu ne interesează ce ştiu cei care ne ; ispitesc, ci dacă ne vom duce la bun sfârşit mărturisirea. Care mărturisire? înfruntarea şi tăgăduirea oricărei agresiuni şi ofensive venite din partea omului vechi, care aprinde în noi iubirea de sine, spre a ne ispiti.

Câtă vreme trăieşte în noi omul cel vechi, vom simţi stârnirile şi provocările lui, pentru că scopul lui este acela de a ne supune stăpânirii morţii. Noi, având drept pildă j pe Domnul nostru şi miile de Părinţi, nu luăm în seamă mişcările celui iraţional, ci mai degrabă ne bucurăm pentru că ne sunt date prilejuri de săvârşire a mărturisirii ce- i lei drepte. „Acestea toate au venit peste noi şi nu Te-am uitat", deşi „am fost socotiţi ca nişte oi de junghiere"7. Raportându-ne la trecut, întâlnim pilde [de vieţuire duhovnicească] ale moştenirii noastre strămoşeşti. Odinioară, Părinţii noştri, în vremuri şi împrejurări mult mai grele, nu cedau, ci dădeau mărturia cea bună. Iar această mărturie nu ţine doar de urmarea tradiţiilor dogmatice şi a rânduielilor de cult. Desigur că, dacă este cazul, cu harul lui Hristos, le vom apăra cu îndârjire şi pe acestea.

Mărturisirea este şi apărarea cea dreaptă şi lupta împotriva legii stricăciunii, pe care o dăm zi şi noapte. Mărturisirea este rezistenţa şi lupta împotriva mâniei, a vorbirii împotrivă, a neascultării, a îndreptăţirii de sine şi a celorlalte ispite ale cărnii şi ale minţii, sub care se ascunde vrăjmaşul, care ne sileşte să ne închinăm „idolului chaldeic" al vieţii pătimaşe şi al anarhiei.

„Să stăm bine", preaiubiţi părinţi şi fraţi. Păziţi aspectele practice ale rânduielii noastre. Cel care a alergat spre a-i ajuta pe martirii din cuptorul chaldeic nu va trece cu vederea mărturisirea noastră, ci ne va ridica la înălţimea Părinţilor, care au luptat împotriva tulburărilor ereziilor şi a învăţăturilor rele8. Osteneala răbdării în pătimirea foametei, a însetării, a somnului şi a odihnei insuficiente nu sunt oare acestea chipuri ale mărturisirii? Stăruinţa în păstrarea cu acrivie a programului mănăstiresc este de aceeaşi importanţă cu prigonirile, cu întemniţările şi pribegiile suferite de strămoşii noştri cei duhovniceşti, care au fost prigoniţi de cei care aveau putere lumească. Şi cine ştie dacă, pentru păcatele noastre, nu se vor întâmpla din nou aceleaşi lucruri, din pricina slăbirii credinţei popoarelor creştine, care trăiesc şi merg prin viaţă în chip nesimţitor?

Şi moartea care ne pândeşte? Ce este? Ce altceva este moartea pentru fiecare dintre noi, dacă nu sfârşitul şi trecerea umbrei cortului de paie al deşertăciunii vieţii de aici? Pentru cei „înţelepţi (în Domnul) şi pricepuţi"9, însă, este praznic aducător de câştig, prin care nu doar că îşi răscumpără mortalitatea lor cu nemurirea, dar şi, „fiind vrăjmaşi ai lui Dumnezeu"10, se împacă cu El „prin Fiul Lui Cel răstignit" şi moştenesc înfierea, la care „îngerii doresc să privească"11. Şi cum se face acest schimb şi această negrăită îmbogăţire, dacă nu prin lepădarea de gândirea şi uneltirea vrăjmaşului iraţional şi stăruinţa noastră în viaţa şi învăţătura pilduitoare a Domnului nostru?

Şi ce anume trebuie să lepădăm, fraţii mei, din cele pe care le moştenim, devenind astfel fii după har ai lui Dumnezeu şi fraţi ai Mântuitorului nostru Hristos? Nu lepădăm nimic din nevoile noastre fireşti şi din cele ce ţin de personalitatea noastră, ci, cu strângere de inimă o zic, [lepădăm] faptele de ruşine, pe care le ascundem atunci când le săvârşim.

Aşadar, trebuie să reînnoim mereu rânduielile, când firea noastră cea căzută se veştejeşte şi devine inertă. „Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile voastre aprinse"12, încingerea mijlocului, dorinţa cea bună, „făcliile arzând" şi râvna dumnezeiască sunt cele care zădărnicesc paralizia acediei, cea care îl transformă pe omul cel raţional şi activ într-un suflet nemotivat13 şi mort. Căci sprijinul de care avem nevoie pentru lucrarea duhovnicească a trezviei şi evlaviei nu este altul decât interpretarea vieţii şi a modului în care au bineplăcut lui Dumnezeu sfinţii pe care îi prăznuim zi de zi şi pe care îi lăudăm în psalmi şi în cântări. Aceştia, ori de câte ori situaţia sau cruzimea stăpânitorilor celor iraţionali au cerut-o, nu au şovăit, nu au osândit, nu s-au tânguit, ci cu bucurie au întâmpinat prilejul dat ca pe o pricină de mărturisire. Şi aceasta au făcut-o nu numai bărbaţii în vârstă şi statornici, ci şi cei tineri. Chiar şi tinerele femei, cu curaj nevoitor, au consfinţit în chip practic prima şi cea mai importantă poruncă a lui Dumnezeu, „să iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul, inima şi cugetul"14.

Iar noi, fraţii şi părinţii mei adevăraţi, nu ne vom arăta laşi, nu vom trăda şi nu ne vom face dezertori, ci ne vom jertfi şi vom mărturisi cu îndrăznire şi vom dovedi celor potrivnici că numai un singur Domn şi Stăpân şi Mântuitor avem şi că recunoaştem şi ne supunem până la moarte voinţei Lui preasfinte. Din experienţă cunoaştem că „nu trăim pentru noi înşine, ci pentru Acela care pentru noi a murit şi a înviat"15 şi, prin urmare, întreaga noastră voinţă, râvnă şi alegere sunt ale Lui şi pentru această ţintă şi scop trăim şi murim.

In diferitele împrejurări ale vieţii lor, sfinţii martiri au murit pentru a nu se face călcători ai vreunei porunci. Oare noi ne vom preda în faţa cruzimii acediei sau a vorbirii împotrivă sau a neascultării şi a poftei celei de ruşine? La începutul fiecărei zile şi nopţi, după rânduiala tipicului lăsat de Părinţii noştri, toţi împreună spunem: „Veniţi să ne închinăm împăratului şi Dumnezeului nostru" şi prin rugăciune neîncetată cerem ajutorul Lui, pe care îl şi avem, câtă vreme ne însoţesc rugăciunile Părinţilor noştri şi ale Preacuviosului nostru Stareţ şi Părinte, care ne-a încurajat să rămânem şi să ne aşezăm ducându-ne viaţa în Mănăstirea Vatoped.

Fiţi cu luare-aminte la împrăştiere, care este odrasla nepăsării. Ea aduce după sine greşeli, lipsuri şi pagube în ceea ce priveşte roadele, programul şi uneltele [cu care lucrăm], dar şi risipirea timpului prin care, dacă suntem cu luare-aminte, câştigăm veşnicia. Vremea şi timpul de acum ne sunt date la schimb. Dacă ne lepădăm de cele de ruşine şi iraţionale şi le vom împlini pe cele bune şi plăcute lui Dumnezeu, auzim fericirea: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă", după a Mea voinţă, care este dreptar al virtuţii şi al adevărului şi lucrare potrivită persoanei umane, deci „peste multe te voi pune"16, lucruri care nu pot fi descrise după criteriile şi însuşirile acestei lumi.

„Toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială"17, dar nu pentru ostentaţie sau plăcerea ce vine de la oameni. „Cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi"18, căci iată, „mai este puţin timp, prea puţin"19 şi Domnul va veni cercetând conştiinţa fiecăruia pentru a ne da plata. în viaţa de acum, răsplata este întâi de toate părăsirea păcatelor; după aceasta, izbăvirea de patimi şi de omul cel vechi, şi intrarea noastră în tărâmul libertăţii şi al vieţii celei virtuoase. Ehei, atunci... Cât de mult vă veţi bucura şi veţi sălta când vă veţi simţi izbăviţi de vechile obiceiuri pătimaşe! Vom vedea cum încetează războaie vechi, care odinioară ne aruncau în deznădejde şi în întristare, şi cum în locul lor vor înmuguri obiceiurile cele virtuoase şi râvna cea după Dumnezeu. Căci în timp ce altădată eram chinuiţi de apăsarea mâniei celei iraţionale, de ură şi de respingerea celorlalţi prin osândirea lor, acum saltă înlăuntrul nostru în chip de neînţeles dragostea şi compasiunea faţă de oameni, iar rugăciunea pentru cei care altădată ne erau potrivnici se face fără luptă şi osteneală.

Şi ce reprezintă acestea în raport cu moştenirea [celor veşnice] ca urmare a înrudirii noastre cu Dumnezeu20, despre care este înştiinţat în chip tainic omul? Sau în raport cu simţirea în adânc şi ca plinătate pe Hristos? Aceste stări nu pot fi descrise prin raţionamente şi cuvinte ale unei gândiri omeneşti. Omul va fi cuprins doar de un limţământ adânc, care nu se tălmăceşte şi nu se poate cuprinde, şi care îi va stăpâni fiinţa şi o va umple de fericire. Se va tângui însă pentru nimicnicia lui pământească şi va plânge pentru dragostea şi milostivirea negrăită pe care Dumnezeu o are faţă de făptura Sa, considerându-se pe sine nevrednic să trăiască şi să fie părtaş la cereştile daruri ale providenţei celei nesfârşite de chip dumnezeiesc.

Am vrut să spun şi altele aici, prin care dumnezeiasca atotbunătate umple din belşug făptura Sa, însă simt nemernicia mea şi trădarea vieţuirii mele celei trândave şi tac pentru a nu atrage ură asupra mea, după cum de altfel şi merit...

Gheronda Iosif Vatopedinul

Fragment din cartea "Cateheze vatopedine", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Cateheze vatopedine"

Note:
1 contemplaţie, vedere dumnezeiască, teorie.
2 II Cor. 6, 2.
3 Rom. 12,7-11,16.
4 timpul culesului viei, vremea recoltei.
5 Mt. 28,18.
6 Lc. 23,34.
7 Ps. 43,18, 23.
8 învăţătură greşită, erezie.
9 Deut. 1,13.
10 Rom. 5,10.
11 1 Pt. 1,12.
12 Lc. 12,35.
13 cu voinţa paralizată, fără nerv, nemotivat.
14 Cf. Deut. 6, 5.
15 II Cor. 5,15.
16 Mt. 26,21.
171 Cor. 14,40.
18 Rom. 12,11.
19 Evr. 10, 37.
20 drept succesoral ca urmare a înrudirii cu Dumnezeu.
 

• Pocainta neintrerupta - sursa a vietii duhovnicesti autentice
  Publicat in : Credinta
• Pocainta si marturisirea: o taina uitata
  Publicat in : Credinta
• Pocainta, transformare a mortii in inviere
  Publicat in : Morala
• Rugaciune de pocainta
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: