- Gheronda, în iubire există limite?
- Prin cuvântul „limite" înţelegem ceva ce are început şi sfârşit. Delimităm o regiune, o stare, o relaţie.
In iubire, însă, nu există delimitări, fiindcă iubirea este Dumnezeu Cel fără de început, fără început şi sfârşit.
- Ce este iubirea?
- Iubirea este jertfă. Iubirea este depăşirea egoismului pentru a ne putea apropia de semenul nostru. Iubirea este un mod de viaţă. Iubirea este să ierţi. Iubirea este să creezi. Iubirea este să te bucuri şi să aduci bucurie. Iubirea este să dăruieşti şi să te dăruieşti. Iubirea este strădania de a comunica. Iubirea este prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră. Iubirea este Dumnezeu!
Când simţi cu adevărat iubirea, atunci înţelegi că nu există limite.
O mare nesfârşită este iubirea!
- De unde izvorăşte iubirea?
- Iubirea izvorăşte din Dumnezeu.
Inima este „trecătoarea" iubirii. Iubirea trece şi înmiresmează cu mireasma ei pe omul însuşi şi pe toţi ceilalţi.
Inima este locul unde Dumnezeu vine şi îşi face sălaş, se face Tron al Său, preschimbându-l pe om în întregime.
O condiţie este, însă, curăţia inimii.
O inimă plină de spini, murdară, plină de tulburare nu este un loc unde Dumnezeu să poată veni.
Unde este Dumnezeu, acolo este linişte, lumină, strălucire, curăţie.
Spovedania este mijlocul de curăţire a inimii, ce o pregăteşte să fie tron, o linişteşte, o lasă să bată în ritmul ei firesc.
- Nu există limite în dăruirea iubirii când vezi că celălalt nu o primeşte şi îţi pricinuieşte suferinţă?
- Nu, nici chiar în acea clipă grea nu încetezi să dăruieşti iubire. Ea este leacul care tămăduieşte rănile pricinuite de relaţiile dintre oameni.
Numai într-o situaţie te opreşti. Când simţi că te nimiceşti pe tine însuţi. Numai atunci te opreşti, te dai puţin înapoi, tot din iubire, fiindcă nimicindu-te, îi poţi provoca suferinţă celuilalt.
După aceea, însă, continui să dăruieşti iubire.
Aşadar, iubirea nu înseamnă numai să dai, ci să şi ştii să te opreşti ca să-ţi înnoieşti puterile când, ca om stricăcios, pricinuieşti suferinţă în loc de bucurie.
Leacul care îndreaptă caracterul şi îmbunătăţeşte relaţiile dintre oameni este iubirea.
Mulţi au luptat şi luptă încă împotriva ei. Au răstignit-o atunci şi o răstignesc până astăzi.
Aceasta din pricină că nu s-au împărtăşit de iubire şi nu cunosc înrâurirea ei asupra vieţii omului.
Noi, creştinii, suntem datori să fim, prin felul vieţuirii noastre, o necontenită predică a iubirii.
Principala caracteristică a unui creştin este iubirea. Recunoaşterea greşelii, pocăinţa şi spovedania curată ne vor curăţi inima, o vor aduce la lucrarea ei cea dintâi, cea pentru care a fost plăsmuită de Ziditorul ei: de a iubi, numai de a iubi.
Este vremea să ne vedem slăbiciunile şi greşelile. Pandemia care a izbucnit ne-a vădit lipsa unei stări duhovniceşti.
La prima greutate pe care o întâmpinăm uităm ce suntem şi ne purtăm ca cei ce nu au nădejde, care nu-L au pe Hristos.
Bilanţul se face, de obicei, după luptă. In vremea luptei, luptăm. Noi, însă, în ceasul ispitei şi al luptei începem bilanţul, afurisind şi osândind, uitând, însă, de luptă...
Să arătăm prin pilda noastră ce înseamnă să fim fii ai lui Dumnezeu. Să însuflăm nădejde, să arătăm cum trebuie să ne luptăm şi să facem răbdare. Să rămânem uniţi ca să izbutim. Certurile şi fanatismul sunt reţeta eşecului. Proprii creştinului sunt unitatea şi iubirea.
Iată, aşadar, vreme potrivită să lucrăm...
ARHIMANDRITUL BARTOLOMEU
Fragment din cartea "LEACUL MÂNTUITOR AL IUBIRII", Editura Sophia
Cumpara cartea "LEACUL MÂNTUITOR AL IUBIRII"
-
Dragostea
Publicat in : Morala -
Dragostea, iubirea, fericirea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.