De la inceput era dorire de copii, fiindca tot omul isi lasa prin ei urmasi si pomenire vietii sale. Si fiindca nu era nicidecat nadejde de inviere, ci moartea stapanea, iar dupa viata de aici cei ce se savarseau socoteau ca pier cu totul, Dumezeu a dat mangaierea cea din copii, ca ei sa ramana chipuri insufletite ale celor dusi, si neamul nostru sa dainuie si sa se desavarseasca prin cei ce vin dupa, si urmasii acelora sa fie cea mai mare mangaiere pentru cei ce i-au ingrijit.

Multi oameni au cinci sau sase fii sau fiice, iar de se imbolnaveste unul dintre ei, tatal inconjoara patul, saruta ochii copilului, ii strange mainile, socoteste ziua noapte, iar lumina intuneric, nu ca s-ar fi schimbat stihiile, ci pentru ca nu se mai poate bucura de ele de durerea tristetii. Paturile-s asternute cu asternuturi noi, doctorii stau alaturi, multi in jurul bolnavului, iar tatal se topeste din picioare. De-ar fi bogat tare, bogatia ii de nesuferit, de-ar avea mii si mii de treburi, pe toate le lasa, nu se poate apuca de ele, e ametit de durere.

Pentru el, toata lumea nu poate fi vindecata de rau. La fel si mama, se plimba in jurul bolnavului, batandu-se in piept, toata aprinsa si cuprinsa de flacari, cauta putere ca sa ia asupra-si o parte din chinul copilului ei, dar, mai bine spus, si-ar lua asupra-si tot chinul, numai ca sa scape de boala pe copilul bolnav, nu mai are nici un pret viata ei, nici zilele pe care le mai are de trait; mai de pret ca toate e sa treaca boala de la copil la ea. Nu am cum zugravi durerea asta.

Trebuie sa fim supusi parintilor nostri, atunci cand nu ne impiedica sa ne indeplinim datoriile noastre fata de Dumnezeu si cand nu ne pun piedici; este foarte periculos de a nu urma aceasta regula; dar cand cer ceva nepotrivit si ne jeneaza in lucrurile duhovnicesti, nu este atunci nici bine, nici intelept sa ne supunem lor.

Dar daca parintii poruncesc lucruri absurde?, zici tu. Parintele nu porunceste niciodata lucruri absurde, chiar de ar fi el absurd; apostolul s-a asigurat si in aceasta privinta, caci zice: intru Domnul, adica ascultati-i in cele ce nu se impotrivesc lui Dumnezeu; daca insa ar fi parintele elen sau eretic, nu trebuie a da ascultare deloc, caci porunca lui atunci nu este intru Domnul.

"Fiilor, ascultati de parinti intru toate, ca aceasta este bine placuta intru Domnul". Iarasi pune aici "intru Domnul", si in acelasi timp stabileste si legaturile ascultarii si ale sfielii si umilintei lor catre parinti. "Ca aceasta", zice, "este bine placuta intru Domnul". Priveste cum El voieste a face toate, nu numai de la natura, sau impinsi insasi de firea lucrurilor, ci pentru ca sunt si placute lui Dumnezeu, si ca, facandu-le, vom avea plata de la Dumnezeu.

Cand parintii trupesti nu impiedica cu nimic, nici nu se pun de-a curmezisul vreunuia dintre lucrurile cele dupa Dumnezeu, suntem datori si este de neaparata trebuinta sa-i ascultam. Iar a nu face aceasta este primejdie mare. Dar cand cer ceva nepotrivit si impiedica ceva din cele duhovnicesti, nu trebuie sa-i ascultam nicidecum.

Copilul este strain de invidie, de slava desarta, de dragostea de intaietate si are cele mai mari virtuti, nevinovatia, curatia si smerenia. De-am avea cele mai mari virtuti, daca ne lipsesc acestea, mantuirea noastra schioapata. Un copil, daca e ocarat si lovit, nu se supara, nici nu prinde pica; iar daca e pretuit si slavit, nu se ingamfeaza.

Dupa parerea mea, Hristos a pus in mijloc un copil mic, un copil foarte mic, lipsit de toate patimile cele rele. Un astfel de copil nu-i mandru, nu umbla dupa slava, nu-i invidios, nu-i certaret; este lipsit de toate patimile de acest fel si are multe virtuti. El este stapanul unei indoite filosofii: are aceste virtuti si nu se lauda cu ele. De aceea, Domnul l-a dat ca pilda si l-a asezat in mijloc.

Dar nu si-a oprit cuvantul Sau la atata, ci duce mai departe sfatul acesta, zicand: "Cine va primi pe un copil ca acesta in numele Meu, pe Mine Ma primeste" (Matei 17, 5). Nu veti primi, le spune Hristos, numai mare rasplata daca veti fi ca niste copii, ci si daca veti cinsti, pentru Mine, pe altii care se aseamana cu copiii; va dau ca rasplata imparatia cerurilor pentru cinstea data acestora. Dar, mai bine spus, le da o rasplata cu mult mai mare. Atat de tare imi este draga smerenia si nevinovatia! Hristos numeste copil pe toti oamenii curati la inima si smeriti, pe cei neluati in seama si dispretuiti de multime.

Rautatea si virtutea tin nu de fire, ci de sloboda alegere. Ca de ar fi tinut de fire, negresit ca cei rai ar fi nascut odrasle rele si cei buni unii la fel ca ei; dar intrucat tine de sloboda alegere a fi ticalos ori ravnitor, drept aceea si unor parinti rai li s-au nascut fii buni, si fii usuratici au odraslit din parinti ravnitori, ca sa nu punem rautatea si bunatatea pe seama firii, ci pe cea a voii.

Trebuie sa luptam tot timpul vietii noastre, iar lupta aceasta incepe chiar din copilarie.

Sfantul Ioan Gura de Aur

 

.

• Copilaria, varsta Imparatiei
  Publicat in : Religie
• Este copilaria in pericol?
  Publicat in : Editoriale
• Copilaria, drum spre sfintenie
  Publicat in : Editoriale