Mai putina tristete, mai multa credinta

Mai putina tristete, mai multa credinta Mareste imaginea.

Cu cât mai puţină este credinţa noastră, cu atât mai multă ne este şi tristeţea. Unul dintre cele mai însemnate foloase ale credinţei este eliberarea omului de întristări. Cât timp copilul ştie că există tatăl, care se îngrijeşte de casă şi de toate nevoile casei, orice tristeţe dispare îndată printr-un cântec. Insă, când acest sentiment se pierde, cântecul încetează! Atunci copilul se simte orfan şi asuprit de tristeţi, se simte ca înconjurat de un roi de sfincşi.

Cu cât mai mult omul încearcă el singur, cu puterile lui, să se „elibereze" de întristările ce-l cuprind, cu atât mai mult se încurcă în plasele acestora.

Bucuria se stinge, părul albeşte, trupul se „istoveşte", furia se adună, până când omul ajunge ca o geantă din piele uscată plină cu mânie, înclinată peste mormânt.

Din ce cauză aveţi atâtea tristeţi?

Aceasta este întrebarea pe care Mântuitorul o pune omenirii, tulburată şi fărâmiţată în bucăţi din cauza multor supărări.

Cine dintre voi poate prin stres să adauge staturii sale un cot?

Din ce cauză aveţi atâtea tristeţi? Este posibil ca mâine dimineaţă să nu răsară soarele?

Cel ce se îngrijeşte ca soarele să răsară mâine dimineaţă la o oră fixă şi la o secundă fixă, se va îngriji şi de toate frământările voastre cele mici.

Filosoful stoic Epictet zice: „Omul lipsit de înţelepciune îi acuză pe ceilalţi oameni când lucrurile nu-i merg cum trebuie." Şi continuă, „cel care începe şi capătă înţelepciune se acuză pe sine. Inţelept însă este cel care nu se acuză nici pe sine, nici pe ceilalţi oameni." După filozof, „om înţelept este cel care s-a predat cu totul în mâinile Minţii Universale".

Profetul Isaia explică mai clar cursul omenirii: Iată slugile Mele vor sălta de veselie, iar voi (cei ce L-aţi părăsit pe Domnul) veţi striga din pricina tristeţii din inima voastră şi de frângerea sufletului vostru veţi urla.

Sluga Domnului, după profetul Isaia, este cel care face ascultare de voia lui Dumnezeu fără cârtire, fără tristeţe, fără teamă.

Cel mai frumos cuvânt este rostit de Mântuitorul Iisus Hristos:

Marto, Marto, te îngrijeşti şi te sileşti pentru multe, dar un singur lucru trebuie!

Care este acest singur lucru care trebuie?

Credinţa că Tatăl trăieşte şi se îngrijeşte de toate pentru fiecare; că fiul (omul) nu poate face nimic singur.

Prin urmare, de ce nu devine cântec orice întristare a voastră?

Pentru că, dacă aţi crede cu adevărat în adevăratul Tată, Care poartă de grijă, aţi înţelege că toate întristările lumeşti sunt absurde şi lipsite de sens.

Prin întristările voastre interminabile, singurul lucru pe care reuşiţi să-l faceţi este să vă dovediţi lipsa de credinţă în Dumnezeu.

Dacă susţineţi că aveţi credinţă-n Dumnezeu, dar vă împiedicaţi iarăşi în beznă din pricina tristeţii, atunci credinţa voastră este puţină.

Necredinţa voastră se vădeşte prin felul în care credeţi, anume că Domnul casei ori nu poate, ori nu ştie, ori nu vrea să Se îngrijească de casa Sa şi lasă grija casei Lui pe seama slugilor. Cum vor putea salva slugile casa, în ce chip, dacă nu o poate salva Domnul însuşi?

Poate vreţi să mă corectaţi şi ziceţi: copiii, nu slugile. însă, cu adevărat copii sunt doar cei care îşi lasă toate tristeţile lor, toată voia lor, toate gândurile lor, întreaga lor inimă în grija Tatălui şi se fac ascultători voii Lui, fără îndoială. Toţi ceilalţi sunt slugi, fără urme de înţelepciune; căci nu se poate numi înţelept cel care nu simte prezenţa Tatălui Ceresc. Toţi cei care nu se supun voii Domnului rămân în întuneric şi sunt plini de tristeţe.

Credinţa este o mână răcoroasă şi alinătoare întinsă celor ce zac în iad. Toate celelalte, în afara acestei mâini, constituie focul stigmatizator. Oamenii fără minte, încărcându-se cu întristări, nu fac altceva decât să toarne fier topit peste plumbul topit. Focul însă nu se stinge tot cu foc. Pentru că întristările sunt ca şi cum ai arde pe metal topit. Numai credinţa poate stinge acest foc.

Credinţă mare - tristeţi mici.

Credinţă deplină - deplină lipsă de griji.

Credinţă desăvârşită - bucurie desăvârşită.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi!

V-am spus acestea, ca bucuria Mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină.

Moise II urma pe Dumnezeu precum fiul pe tată. La fel şi Avraam şi Isaac şi Iacob. La fel şi Samuel şi David. Amintiţi-vă, când aveau greutăţi Moise şi Da- vid? Aveau greutăţi atunci când îşi pierdeau încrederea în Dumnezeu şi „se încărcau" cu întristări fără număr bazându-se pe ei şi pe puterile lor. Şi Domnul Iisus? Nu a fost Fiul desăvârşit, Care a avut deplină dăruire, ascultare şi încredere în Tatăl?

Evanghelia lui Hristos este bucurie, iar nu tristeţe! Uşurare, nu întristare.

Un gram de credinţă valorează mai mult decât o întreagă încărcătură cu tristeţi. Creştinul care nu a conştientizat aceasta şi nu a acceptat-o este botezat doar cu apă, nu şi cu Duhul Sfânt. Preotul care nu a înţeles aceasta şi nu şi-a însuşit-o ca principiu „se rostogoleşte" ca piatra de pe munte, pentru că el este cel care trebuie să-i sprijine şi să-i încurajeze pe ceilalţi oameni să se ridice.

Binecuvântarea lui Dumnezeu, pacea şi sănătatea îl însoţesc pe robul lui Hristos care are puterea să strige din tot sufletul: Cu adevărat, mai mult reuşeşte cineva prin credinţă decât prin întristare!

Sfantul Nicolae Velimirovici

Omilii despre pocainta, dragoste si optimism; Editura Doxologia

Cumpara cartea "Omilii despre pocainta, dragoste si optimism"



Pe aceeaşi temă

28 Septembrie 2017

Vizualizari: 1032

Voteaza:

Mai putina tristete, mai multa credinta 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE