"Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el” – Ioan 4,16. Infaptuirea acestui cuvant divin aseaza pacea si bucuria ca vitamine duhovnicesti si mod de vietuire prielnic familiei binecuvantata si lasata de Dumnezeu pentru a mosteni frumusetea creatiei si a se desfata intru iubirea Sa.Mantuitorul cand ne vorbeste despre sfintenie, despre ridicarea umanitatii la un grad spiritual inalt, aseamana faptul acesta cu pura copilarie si arata pruncii masura a omului desavarsit.
In multe locuri si imprejurari, Mantuitorul ne numeste fii ai lui Dumnezeu, sau le spune celor apropiati sa fie asemenea copiilor caci a unora ca ei este Imparatia Cerurilor (Marcu 10,14). Intelegem pe calea morala si spirituala, noi suntem cei care trebuie sa-i imitam pe copii, pentru a cuceri Imparatia cerurilor.Trebuie sa vedem, sa intelegem si sa traim puritatea in matca ei.,,Cine nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra in ea” (Marcu 10,15)
Marele Invatator, ne indeamna sa luam exemplu de la copii, din manifestarea lor in cercul strans – familie si largit - societate, putand astfel sa resimtim starea copilariei, vremea ce pe toate le plinea si le bucura, si cu sufletele calde sa putem cugeta la aceste vremuri contemporane, care uneori sunt pline de incercari.Sfintenia se sprijina pe copilarie, asa cum albina se aseaza pe o floare, fara de care nu poate aduna miere.
Cantecul acesta impletit din dorinta spre lumina si mugurul copilariei, trimite spre starea primordiala, omul retraieste paradisul pierdut, de unde poate trage concluzii pentru starea actual si cea viitoare."Sfant, sfant, sfant este Domnul Savaot, plin este tot pamantul de slava Lui!" (Isaia 6,3)Omul, in sfera in care traieste si pe care are puterea de a o intelege, a gasit asemanarea dintre ingeri si copii si o exprima prin pictarea ingerilor cu infatisare de copii, pe care zugravindu-i cu aripioare, iau chipul ingerasilor. Cantecul cald al fiintelor fara trupuri este asemanat cu glasurile copiilor, care nu au egal.De fiecare data cand ne aducem aminte de copilarie ca de o stare superioara de curatenie, de frumusete si nevinovatie, purtam nostalgia personala a unei bucurii pierdute odinioara.
Copilaria ne da puterea de a transforma gradina obisnuita a pamantului intr-o gradina a Edenului, in care nu stim ce este rusinea si pacatul, ci suntem invaluiti de bucurie, simplitate si multumire.Sub ochii nostri, dintr-o taina pe care nu o stapanim, se ridica ,,o mladita din iubirea dumnezeiasca”, care canta in felul lui, priveste si vietuieste invaluit de o inocenta din alta lume. Atentia si miscarea mamei, a tatalui, a fratilor, se oglindesc la o cota mai inalta, mai atenta, mai iubitoare, mai sensibila. O mladita noua, din trupul creat si binecuvantat de Sfanta Treime, care este modelul familiei, aduce bucurie, speranta si implinire.
Cresterea lui, contureaza anumite trairi si sentimente proprii dar si pentru cei din jur, si este determinata de anumite radacini pe care apropiatii trebuie sa le ude, sa le pastreze verzi. Cand un copil mai face cate o naiva pozna, parintele il calauzeste cu iubire si chiar de primeste o mustrare, vine din grija de indreptare. Aceasta iubire nemarginita isi are radacina in iubirea lui Dumnezeu pentru faptura cazuta.
Copiii nu urasc, ei stiu doar sa iubeasca si iubirea lor cheama iubirea noastra a tuturor. Cei care iubesc copiii, dincolo de legatura de sange, dovedesc pemanent ca in suflet straluceste farama dragostei dumnezeiesti pentru lume. Copiii prin puritatea, delicatetea si chipul lor ii imbarbateaza pe adulti, le sadeste in suflete o stare nostalgica, liniste si blandete.
Preot Robert Nicolae
Preot Robert Nicolae
-
Copilaria, varsta Imparatiei
Publicat in : Religie -
Este copilaria in pericol?
Publicat in : Editoriale -
Copilaria, drum spre sfintenie
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.