Neintelegerea Liturghiei are doua surse fundamentale. Pe de o parte, propovaduirea Bisericii a fost un pic fragmentata. S-a rupt ceva din unitatea ei de propovaduire de altadata. Ca sa ma fac inteles trebuie sa ne aducem aminte ca Biserica Primara avea trei forme clare de propovaduire si de prezentare a Cuvantului evanghelic: kerigma, cateheza si omilia. Kerigma era o vestire, un semnal de alarma: „Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!", „Domnul meu si Dumnezeul meu!"...
Exista o kerigma apostolica a Sf. Andrei - „Vino si vezi!" -, o kerigma apostolica a Sf. Ap. Petru - „Tu stii, Doamne, ca Te iubesc!"... Deci marturisiri din acestea scurte, bine tintite, care contineau in ele extrem de multa forta penetranta.
Sf. Ap. Petru, la momentul Cincizecimii, face o trecere foarte interesanta de la kerigma catre cateheza deja. Kerigma, dupa toate tratatele de cateheza, ne spune de fiecare data Cine este lisus Hristos. Cateheza deja da detalii, vorbeste unor oameni care au vazut actul de identitate a lui lisus Hristos, au inceput sa perceapa ca exista lisus Hristos, si de aceea avem cateheze pre-baptismale (cum sunt cele ale Sf. Niceta de Remesiana, ale Sf. Chiril al Ierusalimului, ale Fericitului Augustin, de pilda ) si avem cateheze mistagogice, care arata ca omul a trecut deja de la faza de candidat la Botez la cea de iluminat, de om al Bisericii.
Si in catehezele pre-baptismale distingem deja doua forme vizibil diferite, dar in aceeasi masura foarte apropiate. Exista, de exemplu, o cateheza care se tinea pana intr-o anumita parte a Postului Mare, care exprima minimal marturisirea de credinta a Bisericii, dupa care urma o cateheza mai adanca un pic, pe masura ce se apropiau de Taina Botezului oamenii apropiindu-se, de fapt, si de cunostinta si de cultura necesare unui om botezat. Urma, dupa aceea, omilia, care inseamna, de fapt, cuvantul plin, mustos, gustos de-a dreptul, al invataturii de credinta. De aceea, intr-un fel sau altul, toate cartile mari ale teologiei sunt omilii, dezvoltari ale kerigmei si catehezei.
Or, astazi avem de-a face cu o incultura crasa la nivelul acesta. Copiii capata o arecare catehizare prin invatamantul religios de la scoala, si deja intra in conflict cu parintii lor, care cred ca numai daca esti batran trebuie sa postesti, pentru ca numai atunci ai pacate.
Care se leaga de bietii copii ca vin la Biserica sa se spovedeasca si sa se impartaseasca mai des de patru ori pe an. Adica sunt cateva mituri legate de ritualul Bisericii, de invatatura de credinta a Bisericii, care s-au putut naste numai dintr-o asemenea analfabetizare crasa a sufletului romanesc. Sigur ca este urmare a celor 50 de ani de comunism, numai ca nu am asistat nici in acesti ultimi 16 ani la un efort sustinut pentru catehizarea adultilor. Noi nici acum nu avem la dispozitie un catehism real, care sa poata fi pus pe masa intelectualilor!
Sibiul are o astfel de experienta pozitiva, dar insuficienta, pentru ca si acest catehism, de care spun, este editat prin '94-'95. E vorba de cartea Credinta ortodoxa si viata sociala, o contributie a profesorilor nostri de teologie, o punere in tema cu foarte multe probleme. insa nu s-a facut si ulterior o dezvoltare pe teme reale. De exemplu, un catehism despre Liturghie, unul despre Taine, altul despre Scriptura, despre Spovedanie, ca mod de transfuzionare cu iertarea lui Dumnezeu. Or, lucrul acesta arata ca noi nu am facut acest efort sustinut, si cei 50 de ani mi-e teama ca s-au prelungit cu inca 16 ani de dezorientare catehetica.
Aceasta si pentru ca nu am reusit sa facem o analiza clara asupra temelor care-i preocupa pe oameni, asupra tematicii pe care putem s-o propovaduim, asupra exigentelor propovaduirii crestine intr-un astfel de spatiu, cum este Romania moderna care, iata, tinde catre o Romanie postmoderna din ce in ce mai mult.
Acestea, pe de alta parte, se rasfrang si in intelegerea Sf. Liturghii. Foarte rar avem, de exemplu, asa numitele cateheze mistagogice, care sa talcuiasca oamenilor despre ce este vorba in Dumnezeiasca Liturghie.
Sa arate ca ea nu este o imparatie a absurdului, nu este o imparatie a Stapanului inelelor, n-avem de-a face cu Harry Poter in prezenta preotului - preotul nu-I un Harry Poter, care face magie alba -, lucruri care se intampla, de altfel, si in celelalte taine, dar mai cu seama la nivelul Sf. Liturghii, la care oamenii devin practicieni, dar nu-i inteleg fluxurile si refluxurile, trimiterile foarte clare, nu-i inteleg deschiderea, pana la urma. Observ asta si la o parte din studentii nostri, care au problem mari in a analiza corect textele liturgice, in a asculta Liturghia, in a participa constitutiv la Liturghie, adica Amin-u lor il spun cu o oarecare lejeritate si distantare, fara sa inteleaga cat de important este pentru mine, din dreptul Sf. Altar, ca ei sa raspunda Amin la care ne batem pe mai multe fronturi, incercand sa castigam cat mai multe batalii, cand, de fapt, nu suntem victoriosi in nici una dintre ele.
A doua sursa inseamna, din punctul meu de vedere,o trimitere un pic mai adanc, si anume in incapacitatea omului modern de a se mai concentra pe lucrurile adevarate. Suferind de boala superficialitatii, suferind clar de o boala a paralelismului temporal, daca vrei care ne batem pe mai multe fronturi, incercand sa castigam cat mai multe batalii, cand, de fapt, nu suntem victoriosi in nici una dintre ele.
Viata noastra intreaga este, in fond, o alergatura pe culuare paralele si ne costa foarte mult faptul ca nu reusim sa tinem ritmul. Liturghia presupune ritm, ancorare in ritmul liturgic al Bisericii. Daca in calendar e trecut Sf. Nicolae, iar eu continui sa lucrez cu capul in birou si sa fortez trimiterea unor rapoarte sau sa sap niste santuri in curte, atunci n-am mai facut nimic.
Zilele trecute, in timpul zilei Sf. Nicolae, un om a murit ingropat de viu la o intreprindere constructoare. E dureros, dar ar trebui sa spunem oamenilor ca astfel de grozavii sunt si plata unor nerespectari de norme, nu de igiena sau de protectie a muncii, ci de protectia sufletului uman, in general. Cand clopotul bate si se savarseste Liturghia, intr-o astfel de zi macar, intr-un astfel de praznic, atat de important, trebuie sa avem bunul simt de a ne opri din goana. Multi dintre prietenii mei care, in ultima vreme, au castigat mult in intelegerea Liturghiei, au facut-o pentru ca s-au oprit din goana. Au admis ca ei si oamenii asupra carora sunt patroni sau directori de intreprindere au nevoie sa respire din cand in cand cu Hristos aerul vietii si al mortii. Or, noi nu ne mai oprim sa stam sa ascultam Liturghia si nu ne crestem sa ascultam Liturghia. Deci exista si o astfel de sursa, interna, a necunoasterii. Dincolo de aceasta, mai e problema lucratorilor pusi sa faca aceasta. Nici noi nu prea mai lucram ca sa intelegem ce se petrece in Dumnezeiasca Liturghie.
Preot Constantin Necula
Articol preluat din volumul “Indumnezeirea maidanului” (convorbiri realizate de Romeo Petrasciuc)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.