Ce vom zice dar? Nu cumva la Dumnezeu este nedreptate? Nicidecum! ...pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre iudei ci şi dintre păgâni

Fiindcă era previzibil că vreun critic excesiv ar putea gândi că Iacob şi Esau au avut în soartă o înclinare naturală a voinţei şi că unul a fost iubit cu un har special dat cu consimţământul lui Dumnezeu, iar că celălalt a fost în schimb urât, apostolul e silit să respingă ca fiind periculoasă această interpretare şi se sileşte să apere ceea ce a afirmat mai sus128, ridicându-se aproape împotriva a ceea ce pare a contrazice cuvintele sale. Dacă, într-adevăr, încă înainte ca copiii să fi făcut ceva şi înainte de dovedirea vreunui fapt, unul a fost găsit demn de iubire, în timp ce celălalt a fost urât şi a devenit slujitor fratelui mai mic, poate - zice - Dumnezeu este şi nedrept.

Cum să nu considerăm nebună o asemenea concluzie? Dacă într-adevăr Iacob nu ar fi devenit un om mai bun şi Esau unul rău, s-ar putea spune pe bună dreptate că poate preştiinţa a reieşit neadevărată şi că tot ceea ce a fost hotărât în ceea ce îi priveşte a fost rezultatul unei tendinţe întâmplătoare şi de voinţă nesigură; dar fiindcă Esau a fost şi prea nebun, în timp ce Iacob a fost foarte înţelept, în fond preştiinţa lui Dumnezeu nu a săvârşit vreo nedreptate dând înainte celui bun darurile pentru a fi iubit, iar celuilalt diferit, acelea pentru a fi condamnat; nu ar fi fost cu siguranţă greu pentru Dumnezeu să rabde şi să aştepte momentul faptelor împlinite, până ce fiecare din cei doi să se
arate prin propriile fapte. Dar fiindcă era necesar să fie prefigurată din punct de vedere tipologic taina harului dat prin alegere şi a darului dat prin preştiinţă, a făcut bine Domnul, cel mai bun meşter al tuturor acestor lucruri, să prindă, ca să zicem aşa, ocazia şi să garanteze deja cu naşterea fiilor că Isaac - considerat unicul şi singurul descendent al lui Avraam - va fi părinte al nenumăratelor neamuri, născute din făgăduinţă şi chemate la credinţă.

Dacă după aceea Domnul, ca Dumnezeu, are milă de aceia pe care i-a ales după ştiinţa Sa, sau mai degrabă de aceia care merită mila Sa (într-adevăr îi spune lui Moise: voi
milni pe cel ce va fi de miluit şi mă voi îndura de cine va fi vrednic de îndurare129), nu va fi toată dezbaterea mai presus de orice interpretare calomniatoare? Dar apostolul, prevăzând că cineva ar putea crede că, datorită voinţei lui Dumnezeu, unii sunt mai buni şi alţii neascultători, se vede constrâns să anticipeze obiecţia acestor ignoranţi şi spune: Deci, dar, nu este nici de la cel care voieşte, nici de la cel care aleargă, ci de la Dumnezeu care miluieşte130

Deci, dacă Esau a fost urât chiar înainte de a fi comis vreo necuviinţă, în timp ce Iacov a fost cinstit chiar dinainte da a fi venit pe lume şi chiar dacă după aceea Dumnezeu
miluieşte pe cel de care se milostiveşte, nu este drept a gândi că nu serveşte la nimic a fugi sau a dori, adică a ne implica în a face binele, ci că tot ceea ce ne priveşte depinde de voinţa lui Dumnezeu? Apoi pune laolaltă asemenea măsuri pentru a confirma această convingere şi spune: Pentru aceasta te-am ridicat, ca să-Mi arăt puterea Mea şi mai adaugă ceea ce ar putea fi considerată concluzia problemei: Deci, dar, Dumnezeu pe cine voieşte îl miluieşte, iar pe cine voieşte îl împietreşte132. Imi vei zice deci: De ce dojeneşte? Căci voinţei Lui cine i-a stat împotrivă?133. Ce linie de apărare a urmat deci? O linie puţin neclară şi care la prima vedere pare să confirme acuzele adversarilor, dar în stare oricum să garanteze că nimic în apropierea lui Dumnezeu nu se poate întâmpla fără dreaptă judecată. Dumnezeu dă fiecăruia ceea ce i se cuvine, are compasiune şi se milostiveşte de aceia cărora le este potrivită mila, în timp ce supune la pedepse severe pe cei vinovaţi; nimic însă nu urmează imediat şi în fugă după faptele cele rele, ci după multă îngăduinţă, aşa că unii gândesc că Dumnezeu nu se îngrijeşte de ceea ce se întâmplă pe pământ. Se împotriveşte Pavel şi se ridică împotriva cui face asemenea afirmaţii şi aruncă cu violenţă cuvintele sale împotriva personajelor pe care le-a luat în discuţie, Esau şi mai ales Faraon.

A spus deci, aproape adresându-se fiecăruia din cei mai sus amintiţi: Dar omule, tu cine eşti care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare făptura va zice Celui ce a făcut-o: De ce m-ai făcut aşa?134 Arată de fapt cu un exemplu clar cum că este foarte grav să te împotriveşti judecăţilor dumnezeieşti. De fapt, cine vrea să fie înţelept, va pune din nou atotcunoaşterii lui Dumnezeu misiunea de a judeca totul cum îi va părea Lui mai bine şi nu va avea nicio îndoială asupra sfinţeniei a tot ceea ce El hotărăşte să facă, modelând cu puterea Sa faptele fiecăruia. Deci acuză cu vehemenţă pe cine are ca scop să examineze voile lui Dumnezeu pentru a vedea dacă se potrivesc sau nu; ar face mai bine, spune, să imite obiectul modelat de mâna olarului şi să suporte în linişte lucrarea lui Dumnezeu, pentru că obiectul modelat nu va spune olarului: „De ce m-ai făcut aşa?”.

Dar poate şi la acest îndemn cineva poate va replica: „Dacă Dumnezeu modelează cum vrea, asemenea olarului, aşa încât să creeze pe de o parte un vas ornamental şi de cealaltă parte unul pentru folosinţa comună, cum să nu tragem din toată această cuvântare ferma convingere că orice fiinţă este precum a fost făcută? Aşa că unul a fost făcut pentru folosinţa comună şi a avut sortită o calitate de acest fel, în timp ce altul a fost făcut sau mai degrabă a fost făcut să apară având un caracter dur, pentru că Domnul însuşi spune: ca numele Meu să se vestească în tot pământul135. Şi atunci, cum se pot acuza încă aceia care greşesc? Au fost făcuţi pentru aceasta! Acestor obiecţii li se poate răspunde că nimeni nu poate afirma că aici expresiile pauline arată fără dar şi poate diferitele firi. Nu a spus de fapt că unii au fost făcuţi cruzi şi duri, sau mai bine „vase pentru uzul comun”, nici nu a dat deloc acestora o asemenea fire; ne conduce mai degrabă la a gândi că unii sunt modelaţi ca vase de cretă, alţii ca vase ornamentale, alţii pentru uzul comun.

Acest tip de exemplu el îl scotea din cuvintele proorocilor; în ce sens vin modelaţi, ca de un olar, unii ca vase ornamentale, alţii pentru uzul comun, şi pentru care motiv, se poate afla citind ceea ce spune Ieremia: Scoală şi intră în casa olarului şi acolo îţi voi vesti cuvintele Mele! Şi am intrat eu în casa olarului şi iată acesta lucra cu roata şi vasul pe care-l făcea olarul din lut s-a stricat în mâna lui; dar olarul a făcut dintr-însul alt vas, cum a crezut că-i mai bine să-l facă. Şi a fost cuvântul Domnului iarăşi către mine şi mi-a zis: „Casa lui Israel, oare nu pot să fac şi Eu cu voi ca olarul acesta, zice Domnul? Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea sunteţi şi voi în mâna Mea, casa lui Israel!

Dacă voi zice cândva despre un popor sau despre un rege că-l voi dezrădăcina, îl voi sfărâma şi-l voi pierde; Şi dacă poponil acela, despre care am zis Eu acestea, se va întoarce de la faptele lui cele rele, atunci voi îndepărta răul ce gândeam să-i fac. Sau dacă voi zice despre un popor sau despre un rege că-l voi întocmi şi-l voi întări, Şi dacă acela va face rele înaintea ochilor Mei şi nu va asculta de glasul Meu, atunci voi schimba binele cu care voiam să-l fericesc. ”136

Vezi în ce sens sunt modelaţi pentru ornament şi pentru uzul comun? Nu au avut sortită o fire de acest fel, ci primesc o recompensă egală şi corespunzătoare faptelor lor. Deci, dacă Creatorul pedepseşte pe cine trece de la faptele cele bune la faptele nelegiuite, în timp ce răsplăteşte pe cine trece de la nelegiuire la faptele cele bune, nu trebuie să tragem concluzia că nu este adevărat că unii sunt prin fire sau sunt modelaţi de El răi, ci mai degrabă că au devenit vase pentru folosinţa comună, pentru că, chiar şi având posibilitatea de a duce o existenţă corectă înaintea lui Dumnezeu, în mod voit s-au îmbolnăvit de aplecare asupra nelegiuirii?137

Dar spune că a fost El cel care a împietrit inima lui Faraon; şi chiar îi spusese: Pentru aceasta te-am ridicat, ca să-Mi arăt puterea Mea138. Aşadar, dacă Dumnezeu împietreşte pe unii şi face să se ridice ca vase ale mâniei, fiind pregătiţi pentru pierzare, de ce îi dojeneşte încă? Căci voinţei Lui cine i-a stat împotrivă?139

Ce pot să răspund la aceste observaţii? Pentru a cunoaşte adevărul, ajunge a ne opri şi a reflecta că Domnul nu poate fi autorul răului; în realitate tot ceea ce a făcut era foarte bun140.

Deci, dacă pretind că egipteanul [Faraonul] nu este om şi nu este părtaş al propriei noastre firi, să ne-o demonstreze şi noi vom tăcea; dar dacă el era ca noi, să conteste în mod deschis vocea lui Dumnezeu întrucât neputincios de a vedea ceea ce este bun şi ceea ce nu este, sau mai degrabă, dacă nu are curajul de a spune acest lucru, să mărturisească că este bun tot ceea ce a fost adus la existenţă de către El; în acest mod vor renega îndrăzneaţă lor părere. Cuvintele: Pentru aceasta te-am ridicat, adresate lui Faraon, nu înseamnă: „te-am creat” sau „te-am făcut”, ci mai degrabă: Te-am chemat să vrei în mod necesar să mi te opui şi nu de la naştere, ci când Moise a fost trimis să
elibereze pe Israel. In ce lucru mai apoi sau de ce ne-o va spune în mod foarte clar înţeleptul Pavel: voind să-şi arate mânia Sa etc.141

In veacurile anterioare, tot pământul trăia în înşelare: unii adorau creaţia, alţii şi-au făcut un obiect la care se închinau după buna lor plăcere. Doar Avraam a fost chemat la cunoaşterea lui Dumnezeu şi aşa s-a născut din el un popor dăruit cultului lui Dumnezeu. Insă, după ce au coborât în Egipt unde au rămas pentru o lungă perioadă de timp, au căzut şi aceştia în păcat şi au început să venereze zeii băştinaşi.

Dumnezeu, totuşi, Şi-a amintit de promisiunile făcute părinţilor lor şi l-a ales pe Moise pentru acea misiune, pentru a elibera [poporul] lui Israel din robie. Dar era necesar ca fie cei chemaţi la cultul Dumnezeului celui adevărat, fie toate popoarele pământului nu doar să-şi dea seama că după mult timp Dumnezeu s-a arătat evreilor, ci să se încredinţeze şi mulţumită minunilor nemaipomenite în credinţa în El şi în slava Lui, văzând că El nu este mut şi neputincios ca ceilalţi zei, ci chiar stăpâneşte universul, şi că cine se opune voilor Sale va fi lovit de răzbunarea Sa. In acelaşi timp era oportun ca Domnul, vrând să împlinească minuni, să o facă pentru un motiv plauzibil; şi iată că
în planul său providenţial îl stârni pe Faraon să-i ţină piept şi îl împietri împotriva puterii dumnezeieşti.

Drept urmare, Faraonul a fost pedepsit în mod drept; era cu adevărat nelegiuit şi idolatru, chinuia [poporul] lui Israel cu construcţia cărămizilor de argilă şi, ca recompensă, impunea noi nevoinţe.

Pentru aceasta în mod inevitabil a fost numit vas al mâniei şi s-a predispus pierzării, adică a ajuns la un asemenea nivel de nelegiuire, de a fi de acum vas al mâniei şi al pierzării. Domnul S-a folosit de el pentru a arăta puterea Sa, pentru ca numele Său să fie vestit în tot pământul şi pentru ca să fie văzut suferind unul care merita să sufere; Faraonul merita să sufere pentru păcatele anterioare, chiar dacă nu în mod repetat căzuse în păcat.

Aşadar să lăsăm deoparte orice dojană şi orice glumă împotriva lui Dumnezeu; vrând de fapt să demonstreze mânia Sa şi să facă cunoscută puterea Sa, a suportat cu mare răbdare vasele mâniei, gata pentru pierzare, pentru a scurge vasele milostivirii, adică acelea care primesc mila pentru credinţa lor; intr-adevăr, am fost chemaţi nu doar dintre iudei, ci şi dintre neamuri.

Sfantul Chiril al Alexandriei

Fragment din cartea "Comentariu la Epistola catre Romani a Sfântului Apostol Pavel", Editura Agaton

Cumpara cartea "Comentariu la Epistola catre Romani a Sfântului Apostol Pavel" 

Note:
128 Rm 8, 30
129 leş 33, 19
130 Rm9, 16
131 leş 9, 16
132 Rm 9, 18
133 Rm 9, 19
134 Rm 9, 20
135 leş 9, 16
136 Ier 18, 2-9
137 Nu este deci vorba de predestinare, cum s-ar putea crede, ci de preştiinţa lui Dumnezeu.
138 leş 9, 16
139 Rm 9, 19
140 Fac 1,31
141 Rm 9, 22

• Ce este dreptatea dumnezeiasca si cum se aplica aceasta?
  Publicat in : Credinta
• Cateva ganduri despre dreptatea lui Dumnezeu
  Publicat in : Editoriale
• Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea omeneasca
  Publicat in : Religie
• Mila si dreptatea dumnezeiasca
  Publicat in : Credinta
• Pacea, de patru ori mai mare decat dreptatea
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: