In ce constă puterea noastră? In dragoste. Copilul trebuie să ştie că îl iubim, că avem cu el activităţi şi preocupări comune, care-i plac şi sunt importante pentru el. Intr-o zi, soţia mea a ieşit afară cu cei mici. La locul de joacă, s-a legat o discuţie între copii. Unii dintre ei se lăudau: „Tata mi-a cumpărat o maşinuţă nouă, este aşa şi pe dincolo...", „Eu am o jucărie electronică nouă, foarte scumpă". Iar copiii noştri creşteau într-o modestie sănătoasă, altfel spus, în sărăcie, şi nu ne puteam permite ceea ce cumpărau alţi părinţi. Aşadar, băiatul nostru, vădit afectat, pentru că orice copil îşi doreşte jucării bune, a spus: „In schimb tatăl meu spune cele mai grozave poveşti!" Toate mamele în cor: „Vai, cum adică?"
Imi amintesc şi acum cu recunoştinţă cum tata îmi spunea poveşti. Părinţii mei divorţaseră când aveam 12 ani. Tatăl meu a murit în 1990, dar îmi lipseşte enorm chiar şi acum. Cu toate că plecase de la mama, nu am încetat să-l iubesc.
Pentru a fi ascultaţi, pentru a avea acces la copil cu tot cu gadgeturile şi jocurile lui, trebuie să investim în el când este mic. Să petrecem timpul cu el, să vorbim despre ceea ce îl interesează. Atunci vom avea pârghiile cooperării. Pierderea timpului şi a posibilităţii de consolidare a legăturii sufleteşti cu copiii este greşeala fatală a majorităţii părinţilor! Nu există o reţetă pentru ceea ce trebuie să-i spunem copilului. Cuvintele vor veni de la sine. Dacă copilul îşi iubeşte părinţii cu adevărat şi ştie că este important pentru ei, cuvintele pe care aceştia le vor găsi pentru el vor fi convingătoare.
Când eram în clasa a noua, prietenul meu legase o relaţie serioasă cu o colegă de clasă, iar eu eram implicat în ea ca un fel de mijlocitor. Intr-o zi, m-am întors acasă foarte târziu. Mama m-a întrebat ce s-a întâmplat, iar eu i-am descris situaţia. Ea a tăcut puţin şi a spus: „Ştii, prietenul tău este un om foarte bun. Dar, pentru că încă nu poate să o ceară în căsătorie pe această fetiţă, nu poate să întreţină o familie, relaţia lor cred că ar trebui întreruptă puţin. Ea nu trebuie să se transforme în ceva mai mult decât prietenie." Eu i-am transmis prietenului cuvintele ei, dar, din păcate, el nu a ţinut cont de ele. Pentru mine însă ele avuseseră un impact atât de puternic, încât pur şi simplu am oprit căutările în această direcţie. Pentru mine cuvintele mamei au devenit un hotar, m-au ajutat. Am scos pentru o vreme această problemă de pe agendă: într-adevăr, acum nu pot să-mi întemeiez o familie, de ce să-mi irosesc puterile?
In perioada adolescenţei copilului, când suntem la marginea disperării sau avem impresia că nu vom mai restabili niciodată relaţia călduroasă de odinioară cu el, ne vin în ajutor ceasurile petrecute împreună atunci când era mic, când făceam ceea ce-i părea interesant. Acum lucrurile sunt încordate ca nişte strune pe cale să se rupă, însă dacă am învăţat să iertăm, să răbdăm şi am investit în el nu doar prin mâncare, haine, şcoală şi activităţi extraşcolare, ci prin comunicare, poveşti, lectură, drumeţii, schi - firul ce leagă inimile noastre nu se va rupe. Deoarece copilul a fost educat în înţelegerea faptului că avem nevoie de el personal! El se va baza pe asta, se va întoarce la asta, va ţine minte asta.
Dacă relaţia noastră a fost privată de acest element, chiar dacă sunt un părinte bun, cumsecade, chiar dacă am muncit mult, l-am crescut, din păcate ea riscă să se strice definitiv. Pot să vorbesc despre asta urmărind viaţa prietenilor mei. De exemplu, unul dintre prietenii mei, după absolvirea şcolii, a rupt legătura cu tatăl lui. Fusese foar
te obraznic cu el, nu-l respecta, nu dădea doi bani pe el. Atunci când vorbea cu el, simţeam nevoia de a-mi astupa urechile şi de a pleca, mi-era imposibil să suport.
Tatăl lui a muncit toată viaţa şi, prin munca lui, chiar investea în singurul fiu. Insă toate zilele libere copilul le petrecea cu bunicile, iar vara pleca la bunici la ţară sau în tabără. Odihna de seară a tatălui decurgea, asemenea multor altor oameni, după principiul: televizor, papuci, ziar. Astfel, relaţia dintre tată şi fiu a eşuat. Acum, când tatăl lui este în vârstă şi grav bolnav, legătura dintre ei a început uşor să-şi revină, dar s-au pierdut aproape douăzeci de ani din viaţă. La fel li s-a întâmplat multor alţi colegi de şcoală.
Copilul are impresia că a ajuns la vârsta de optsprezece ani şi este matur, asemenea unui om de patruzeci sau cincizeci de ani. Insă nu este aşa. Tânărul abia începe să capete experienţă de viaţă, pe când la cincizeci de ani aceasta e mult mai vastă. Chiar şi atunci când copilul va avea cincizeci de ani, iar tatăl şaptezeci, tatăl va avea să-i explice şi să-i povestească multe lucruri. Avem nevoie de tată şi de mamă la orice vârstă. Ei sunt oamenii care îşi urmează calea şi au parcurs mai mult decât noi pe drumul vieţii şi în relaţia cu Dumnezeu. Ei au învăţat multe lucruri pe care noi încă nu ştim să le facem şi au înfruntat în sinea lor multe.
Cred că, atunci când fiul risipitor s-a întors, a stat de vorbă multe-multe seri cu tatăl lui. Probabil că pentru fiu era foarte important tot ce-i spunea tatăl, el sorbea cuvintele lui ca un burete...
Greutăţile trebuie înfruntate cu iubire. Par a fi nişte cuvinte banale, dar iubirea este în fapt singurul lucru pe care se bazează totul. O familie mare poate să se transforme într-un deşert, dacă fiecăruia i se va pretinde să facă ceva, fără a exista un centru care să dea căldură şi sens la toate. Nici o familie, nici măcar cea numeroasă, nu te salvează de frig în lipsa iubirii; chiar şi cea mai spaţioasă casă se va răci mai devreme sau mai târziu, în lipsa unei surse de căldură, şi nu o vor ajuta nici măcar pereţii groşi. Trebuie să existe lucrarea ziditoare, încălzitoare, simţitoare şi tămăduitoare a iubirii, a iubirii părinteşti - după chipul Tatălui Ceresc.
In căutarea acestei iubiri venim la biserică... O femeie mi s-a plâns că nu departe de ea s-a ridicat o biserică nouă, însă ea nu poate să meargă acolo. Am întrebat-o: „De ce?" „Am fost dojenită foarte aspru, pentru că nu ţin postul. Intr-adevăr, merităm să fim certaţi, cu toţii suntem păcătoşi. Insă noi venim la voi după dragoste! Vrem să găsim aici ceva autentic!" E limpede motivul pentru care oamenii vin la biserică: de jur-împrejur e o lume rece, barbară, egoistă, în care omul se simte foarte singur, îi este frică, frig. El vrea ca cineva să-i încălzească sufletul, dar ajunge aici şi este iarăşi certat. Poate pe bună dreptate, dar... Aşa cum am mai spus, dacă comunicarea dintre părinţi şi copii se transformă într-o continuă ceartă, aceasta din urmă arde tot ce este bun în relaţie. Copilul suportă atâta timp cât nu poate să plece de acasă şi să-i răspundă tatălui prin ceva mai serios decât o vorbă. Trebuie să existe căldură, atenţie, sărbători, veselie, jocuri în comun, drumeţii - o temelie constructivă în cadrul familiei. Aşa se atenuează şi se desfiinţează toate problemele stringente.
Fragment din cartea "Cum sa crestem un copil fericit", Editura Sophia
Cumpara cartea "Cum sa crestem un copil fericit"
-
Sfaturi pentru educatia copilului
Publicat in : Religie -
Copilul in mijlocul ispitelor
Publicat in : Editoriale -
Video-copilul
Publicat in : Editoriale -
Copilul, bun la toate?
Publicat in : Editoriale -
Bona trebuie sa aiba credinta
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.