
Pocăinţa nu trebuie confundată cu remuşcarea, nu înseamnă să-ţi pară foarte rău de ceea ce nu a mers bine în trecut. Pocăinţa este o atitudine activă, pozitivă, care constă în a te îndrepta în direcţia potrivită.
Acest lucru este exprimat foarte limpede în pilda celor doi fii (Mt. 21, 28), care primesc poruncă de la tată să meargă să-i lucreze via. Unul a zis: „Mă duc", dar nu s-a dus. Celălalt a zis: „Nu mă duc", dar pe urmă s-a ruşinat şi s-a dus la muncă.
Aceasta a fost pocăinţă adevărată şi nu ar trebui să ne lăsăm vreodată amăgiţi de gândul că a deplânge trecutul este un act de pocăinţă. Face parte din ea, desigur, dar pocăinţa rămâne nereală şi stearpă atâta timp cât nu ne-a determinat să facem voia Tatălui. Avem tendinţa de a crede că ar trebui să nască emoţii plăcute, şi adesea ne mulţumim cu emoţii, în loc de schimbări reale, profunde.
MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ
Fragment din cartea "Rugaciunea care aduce roade", Editura Doxologia
Cumpara cartea "Rugaciunea care aduce roade"
-
Pocainta neintrerupta - sursa a vietii duhovnicesti autentice
Publicat in : Credinta -
Pocainta si marturisirea: o taina uitata
Publicat in : Credinta -
Pocainta, transformare a mortii in inviere
Publicat in : Morala -
Rugaciune de pocainta
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.