Oricât de multă educaţie duhovnicească ar primi copilul în familie, mai devreme sau mai târziu el se va confrunta cu lumea depărtată de Dumnezeu şi de legile Sale. Copilul va merge la şcoală, iar aici îl vor înconjura, în mare parte, copii necredincioşi. Chiar şi la vârsta preşcolară, în curtea blocului, la joacă sau la grădiniţă, va întâlni copii care pot să râdă de sentimentele sale religioase.
Această perioadă dificilă poate corespunde cu declanşarea firească a multor dileme, întrebări, contradicţii în minrea şi în inima sa, pentru că el creşte, se schimbă, conştiinţa sa suportă anumite transformări, care solicită verificarea lucrurilor noi, chiar prin prisma experienţei şi cugetării sale naive şi copilăreşti. Mai devreme sau mai târziu, copilul va învăţa să gândească logic, să compare, să aibă concluzii proprii. El va analiza simţămintele religioase prin prisma cunoştinţelor teoretice.
Sofia Kulomzina afirmă: „...La vârsta de 7-9 ani începe un proces care se extinde pentru multă vreme: şi anume dorinţa copilului de a desluşi tot ce vede şi aude, încercarea de a delimita basmele de realitate, descoperirea răspunsurilor la diverse întrebări care-l frământă. Intrebările şi răspunsurile copiilor sunt diferite de cele ale adulţilor, iar adesea ele ne copleşesc. Intrebările copiilor sunt simple, iar ele solicită răspunsuri la fel de simple şi clare.
Prin astfel de întrebări şi dileme, credinţa copilului se poate întări, dar poate să se şi zdruncine. în asemenea situaţii, e important să manifestăm compasiune, să intuim stările copilului. Nu-l vom judeca şi nu-l vom certa sub nici o formă, pentru că, în caz contrar, îi putem semăna seminţele îndoielii, şi credinţa îi va slăbi.”
Ce vom face când copilul şi-a pierdut credinţa? „... Puteţi discuta cu el - spune Sfântul Teofan Zăvorâtul, îndrăzniţi! Totuşi, să o faceţi fără martori, vorbindu-i direct inimii sale... Apoi, întrebaţi-l ce temeiuri are el pentru necredinţă. Şi, după ce aţi aflat, încercaţi rapid şi cu fineţe să neutralizaţi aceste păreri greşite. Descoperiţi-le una după alta şi dezrădăcinaţi-le pe toate. Datoria părinţilor este să-şi înţelepţească fiii, deci este şi a voastră. De ce vă temeţi? Cuvântul iubitor nu supără niciodată. Cuvântul răstit, autoritar nu aduce nici un rod... Odată cu risipirea îndoielilor, el va rămâne curat şi, astfel, îi veţi propune temeiurile dumneavoastră... fără să i le impuneţi însă. Doar îndepărtaţi-i îndoielile şi rugaţi-vă cât mai mult. Dumnezeu îl va ajuta, şi sufletul său se va lumina.”
„E bine, spune sfântul, dacă i-am putea determina pe copii să-şi exprime nelămuririle, momentele care îi deranjează şi îi îndepărtează de credinţă, aşa încât, aflând de ce sunt afectaţi, să le alungăm îndoielile şi să le consolidăm învăţăturile bune. In tot cazul, părinţii trebuie să fie mereu receptivi şi atenţi la pericolele care îi ameninţă pe copiii lor. Poate că însuşi Dumnezeu va binecuvânta strădania lor!”
Bineînţeles, nu-i vom putea interzice tânărului creştin să aibă legături cu semenii săi care provin din familii ateiste sau care aparţin altor confesiuni, exceptând situaţiile dramatice în care este influenţat negativ sau îi este desconsiderată credinţa.
In educaţia duhovnicească pot apărea diverse probleme, dar cea mai de seamă dintre ele nu este atât pierderea credinţei, cât „adaptarea” ei noilor curente occidentale. In Apus, s-au obişnuit demult cu ideea că frecventarea bisericii este una, iar viaţa cotidiană este altceva şi nu are nici o legătură cu viaţa religioasă. Copilul sau adolescentul crede că Dumnezeu există, merge duminicile la biserică, fie că este însoţit de părinţi, fie că participă la lecţiile şcolii duminicale şi... totul se rezumă la asta.
De fapt, vina o poartă adulţii care susţin ideea unei Ortodoxii limitate la zidurile bisericii, iar toate celelalte (şcoala, distracţiile copilăreşti, jocurile, cărţile etc.) sunt doar „preocupări cotidiene”. Pentru copil însă, aceste „preocupări” reprezintă viaţa lui. Prin urmare, este datoria părinţilor să comunice fiilor faptul că Ortodoxia nu se limitează la pragul bisericii, ci este însăşi viaţa în toate aspectele sale. Toate acestea - relaţiile cu părinţii şi cu prietenii, învăţătura în şcoală, lectura, ocupaţiile extraşcolare, îngrijirea animalelor, jocurile etc. - pot şi trebuie să fie în armonie cu poruncile dumnezeieşti, să fie săvârşite cu dragoste şi cu responsabilitate. Chiar şi în timpul jocurilor care, de altfel, sunt momente de relaxare, lipsite de seriozitate, un copil credincios va fi onest şi drept, nu va încălca regulile şi nu-şi va supăra camarazii de joc. Iar dacă va greşi întâmplător, îşi va cere sincer iertare.
Totul poate şi trebuie să fie învăluit de lumina Ortodoxiei. Atunci viaţa simplă, cotidiană, va fi totalmente nouă, curată, sfinţită. In orice situaţie, oricât de neînsemnată, putem vedea Pronia lui Dumnezeu, atotprezenţa Lui. Anume un copil curat este în stare, fără să se depărteze de lumea înconjurătoare, să prefigureze în sine lumina hristică.
Mama ortodoxa, Editura Sophia
Cumpara cartea "Mama ortodoxa"
-
Bona trebuie sa aiba credinta
Publicat in : Editoriale -
Apara inocenta copilului tau
Publicat in : Editoriale -
Blocajul in educatie
Publicat in : Credinta -
Sfaturi duhovnicesti pentru parinti
Publicat in : Cum sa educam ortodox copilul
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.