Rolul nasilor

Rolul nasilor Mareste imaginea.

În Biserica Ortodoxă a Răsăritului se menţine de foarte multă vreme instituţia năşiei. Se pare că rădăcinile ei vin din practica iudaică a tăierii împrejur, când o persoană - fireşte, un bărbat - se punea chezaş pentru creşterea în iudaism a pruncului, astfel încât acesta să fie iniţiat în cunoaşterea doctrinei şi moralei iudaice până la momentul proclamării lui solemne ca bar miţva sau „fiu al poruncii“ (în aramaică), la vârsta de 12 ani. Practica s-a împământenit şi în creştinism, cu prilejul botezării pruncilor, copiilor, ba chiar şi a adulţilor. De la cei mai simpli credincioşi şi până la negustori, nobili, militari şi chiar împăraţi, primirea în braţe a pruncului la Botez a constituit un mare eveniment pentru părinţii copilului şi pentru naşi, naşul fiind sponsorul spiritual pe viaţă, uneori şi material, al finului sau finei sale.

În epoca apostolilor, atunci când mulţimile se botezau după convertirea lor la creştinism, nu era nevoie de garant, de naş. Harul Duhului Sfânt lucra prin gura şi prin mâinile Sfinţilor Apostoli sau prin ale diaconilor (ex. Filip în Samaria). Astfel, ca mărturie canonică post-apostolică, Didahia nu menţionează naşii, dar cere ca atât cel ce se botează cât şi cel ce efectuează Botezul, să postească trei zile în avans. Prevederea canonică din Didahie s-a păstrat. Apoi, în primele secole de creştinism, încetul cu încetul, s-a dezvoltat catehumenatul şi grija de a se da garanţie Bisericii pentru cel ce se boteza.

De aici şi naşii, în primul rând diaconii pentru bărbaţi şi diaconiţele pentru femei, care-l ajutau pe preot la Botez, precum şi afundătorul. Despre acesta din urmă există, într-un vechi Molitfelnic, o referire interesantă din punct de vedere ritual: afundătorul stă în picioare în baptisteriu, ia copilul de la preot şi îl afundă. Desigur, afundătorul nu era naş, în sensul de azi, dar avea grijă cum afunda copilul, astfel încât să-l dea viu şi nevătămat înapoi, fie preotului de la care l-a luat, fie naşilor care îl primeau.

Limbajul bisericesc este atent cu ceea ce se întâmplă cu naşii la Botez. În limba română se utilizează cuvântul naş sau naşă, provenit din termenul slavon care înseamnă „al nostru“, „a noastră“.

Naşii sunt părinţi spirituali, „părinţi în Dumnezeu“.

Naşii de la Botez trebuie să fie ortodocşi

Întrucât se creau grade de rudenie spirituală între naşii de botez, finii, mama copilului şi celelalte rude ale lor, Sfinţii Părinţi au rânduit unele restricţii canonice privind căsătoria dintre ei. Astfel, prevede clar Canonul 53 de la Sinodul V-VI Ecumenic: „Deoarece rudenia cea după suflet este mai mare decât legătura trupurilor, iar noi am aflat că în unele locuri unii primesc copii din sfântul şi dătătorul de mântuire Botez, iar după aceea încheie însoţire de nuntă cu mamele văduve ale acelora, orânduim ca, de la prezentul «canon», nimeni să nu mai facă un lucru ca acesta. Iar de s-ar prinde vreunii făcând aceasta, după canonul de faţă, unii ca aceştia să părăsească mai întâi o atare însoţire nelegiuită, iar apoi să fie supuşi epitimiei pentru cei desfrânaţi“.

„Pravila cea Mare“ sau „Îndreptarea legii“, tipărită prin cheltuiala voievodului Matei Basarab la Târgovişte, în anul 1652, a preluat ideea că rudenia religioasă este mai presus decât cea după trup şi a oprit încuscririle incriminate aici. De altfel, în popor s-au menţinut şi s-au respectat prevederile din Canonul 53 de la Sinodul V-VI Ecumenic. Ele acţionează şi astăzi în Biserica Ortodoxă Română şi în Bisericile Ortodoxe surori. Naşii de la Botez trebuie să fie ortodocşi, fără îndoială. Naşul primeşte individual în braţe pruncul de parte bărbătească sau finul, iar naşa primeşte în braţe, tot individual, pruncul de parte femeiască sau fina.

Nu are importanţă dacă naşii de Botez sunt căsătoriţi sau nu. Ei primesc pruncul, respectiv prunca, din mâinile părinţilor şi îl (o) ţin în braţe pe timpul ritualului de exorcizare, răspund în locul finului (respectiv, finei) la întrebările preotului oficiant, se leapădă de trei ori de satana, scuipă şi suflă pe satana de trei ori în pridvorul bisericii, apoi declară că se unesc cu Hristos, recită sau citesc Crezul, adică Mărturisirea de credinţă, aduc pruncul sau prunca, personal, în pronaosul bisericii, unde se desfăşoară Sfânta Taină a Botezului, primind în hrisma albă pruncul sau prunca, iar după Botez ţin lumânarea nou aprinsă. Apoi trec prin ritualul Mirungerii, al spălării Mirului şi al tunderii pruncului în semnul Sfintei Cruci.

În fine, aduc în braţe, în naos, pentru Sf. Împărtăşanie, pe cel nou botezat, chiar la sfintele uşi ale altarului. După primirea Sf. Împărtăşanii, pruncul băiat este luat în braţe de preot şi închinat la cele patru colţuri ale sfintei mese şi, în sfârşit, îl dă din nou naşului sau naşei, care vor duce pruncul la casa părinţilor şi îi vor face prima băiţă, atunci sau a doua zi, pentru „luarea Mirului“, astfel încât Sf. Mir să nu se întineze în vreun fel.

De aici înainte, naşii de Botez vor fi întotdeauna grijulii cu creşterea în duh ortodox a celui botezat de ei. Este posibil ca naşii de Botez să devină, ei sau vreunul dintre copiii lor, naşi de cununie ai finului sau finei. Astfel, legătura de rudenie creştină se întăreşte mai mult.

Nu este îngăduit de sfintele canoane ca monahii, monahiile şi ieromonahii sau arhiereii să ţină în braţe, ca naşi, la Botez, pruncii. Lor nu le este îngăduit să mai vadă goliciunea pruncilor, din moment ce s-au lepădat de lume. Cu atât mai mult în cazul celor care se botează mai târziu, din varii motive.

Dacă s-au mai săvârşit botezuri la mănăstiri, faptul s-a datorat lipsei de biserică în satele învecinate mănăstirii, când biserica lăcaşului monahal se dădea spre folosinţă, de către episcopul locului, sătenilor, până la clădirea lăcaşurilor proprii.

Năşia de cununie este o veche instituţie

În afară de primele forme de năşie de la Botez, au luat fiinţă şi năşiile de nuntă, precum şi aşa-zisele „năşii de călugărie“. În Noul Testament, ni se relatează mai în detaliu despre un singur naş de nuntă, cel din Cana Galileii, nuntă la care a mers şi Mântuitorul Iisus Hristos, împreună cu Maica Sa (Ioan 2, 1-10). Banchetul de nuntă era condus de un nun sau naş, după vechiul obicei clasic, grec, latin şi oriental, ca masa bărbaţilor să fie prezidată de un om onorabil, de naş. Sf. Evanghelist Ioan ne relatează că, la un moment dat, în Cana, s-a sfârşit vinul şi, desigur, era în pericol însăşi petrecerea, veselia. S-a adus la cunoştinţă Maicii Domnului această întâmplare, iar Maica Domnului i-a adus la cunoştinţă Domnului Iisus Hristos faptul, întrucât era de faţă şi El.

La început se părea că Mântuitorul Hristos n-ar fi vrut să se amestece, dar apoi, slujitorii nunţii (stolnicii), după sfatul Maicii Domnului, au făcut tot ce le-a zis El. Anume, ei au umplut până sus şase vase cu apă de câte două sau trei vedre. Mântuitorul a prefăcut minunat apa în vin şi a poruncit să se ducă nunului. Bând din noul vin, naşul a chemat mirele şi l-a lăudat, pentru „că a ţinut vinul cel bun până acum“ (Ioan 2, 1-10).

Năşia de cununie este o veche instituţie civilă umană, transformată treptat, în creştinism, într-o instituţie specific religioasă. În imperiul bizantin, martori la încheierea unei căsătorii, în biserică, erau preoţii catedralei. Ei semnau, ca martori, actul de căsătorie, act ce se păstra în arhiva catedralei. Nu era vorba deci doar de un martor, ci de doi sau mai mulţi. Cu vremea, naşii de cununie au devenit perechi de credincioşi ortodocşi, ei înşişi căsătoriţi şi cununaţi religios, având o experienţă de viaţă bogată, angajându-se solemn, în biserică, să-i îndrume pe calea vieţii pe noii căsătoriţi, să le fie exemplu de trăire creştinească, de cinste şi de omenie. Se validau, atunci ca şi astăzi, prin primirea copiilor lor, ca naşi, la Botez.

Năşia de călugărie este cu totul aparte. Un monah îmbunătăţit ia sub mantie, din pridvorul bisericii, pe cel ce urmează a fi făcut rasofor sau chiar călugăr definitiv şi îl aduce în mijlocul bisericii spre a fi tuns. El rămâne îndrumătorul spiritual al noului monah, pe toată viaţa, veghind la propăşirea în Hristos a „finului său de călugărie“.

Prof. Univ. Alexandru Stan

11 Ianuarie 2019

Vizualizari: 321

Voteaza:

Rolul nasilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE