Pentru că trăim astăzi într-o societate în care se cultivă mintea în aspectele ei raţionaliste şi, în acelaşi timp, patimile cele mai josnice, în această lume ce repudiază mai mult ca niciodată cultura duhului şi a inimii, e foarte important să fim în gardă şi să avem grijă să nu fim copleşiţi de falsele virtuţi care domină lumea de astăzi.
Aceste false virtuţi sunt: eficienţa, competitivitatea, realizarea de sine, succesul. Acestea devalorizează, marginalizează, descurajează pe cei care doresc să fie buni.
Cu alte cuvinte, suntem învăţaţi să preţuim ca pe o valoare individualismul, adică un egocentrism transformat în filosofie de viaţă, sistematic, care se poate reduce la o regulă de viaţă în care ne spunem: Eu si doar eu sunt pe primul loc, eu şi doar eu trebuie să fiu pe primul loc, eu trebuie să fiu în centrul atenţiei, eu trebuie să fiu pe primul plan si după mine potopul. Aceasta înseamnă cumva a fi competitiv şi se prezintă în societatea de astăzi ca o „virtute” indispensabilă. Dar a fi competitiv înseamnă, de fapt, să ai o orientare conflictuală faţă de semenii tăi. Să îi priveşti drept concurenţi care îţi periclitează realizarea propriului tău bine şi faţă de care trebuie să demonstrezi că eşti mai performant. In acest caz, semenii tăi devin o ameninţare pentru tine, dacă se află în calea ta (concurează la aceeaşi slujbă, de pildă), sau, în cel mai bun caz, un balast care te împiedică să te dedici total succesului personal.
Vedem atâtea cazuri în jurul nostru în care nu doar calitatea relaţiilor sociale suferă de pe urma acestor non-valori care ne structurează viata, dar chiar si viata familială este făcută zob. De pildă, mulţi preferă să abandoneze, sufleteşte sau fizic, soţia sau soţul, copiii, pentru carieră sau pentru ceea ce consideră „fericirea” lor, adică realizarea de sine. Peste tot! Şi nu mai zic în diaspora, dar şi aici, mulţi, din nefericire, preferă să-i abandoneze pe cei dragi pentru carieră, pentru realizarea sinelui. In acest caz, cei casnici au devenit o povară şi un balast, de multe ori sunt trecuţi pe locul al doilea sau al treilea, prioritare rămânând cariera, succesul social...
A fi eficient înseamnă că preocuparea de căpătâi este realizarea unor sarcini, a unor obiective, toată priceperea noastră fiind folosită pentru aceasta. Nu mai interesează calitatea relaţiilor umane pe care le întreţii, ci atingerea rezultatelor. De fapt, primele sacrificate pe altarul eficientei sunt chiar relaţiile sociale, umane.
Dacă vrei să fii eficient, nu mai ai timp şi disponibilitate pentru cei ai casei tale, pentru prieteni, pentru semeni. Nu ai timp să-l asculţi pe celălalt când are o nevoie, nu ai timp să compătimeşti, să te doară. Nu ai timp să iubeşti.
+ MACARIE, Episcopul românilor din Europa de Nord
Fragment din cartea "CURAJUL DE A TRĂI FRUMOS", Editura Felicitas
Cumpara cartea "CURAJUL DE A TRĂI FRUMOS"
-
Smerenia
Publicat in : Duminica Vamesului si a Fariseului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.