Cu toate că trăim în această lume, Iisus ne spune că noi, creştinii, nu mai suntem din această lume. Prin urmare, Hristos ne spune că lumea ne va urî aşa cum L-a urât pe El. Iisus le-a spus apostolilor Săi: Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte (In 15, 18-19).
Iisus ne spune că, dacă oamenii din această lume ne urăsc pentru iubirea pe care I-o purtăm Lui, acest lucru se întâmplă din cauză că noi nu mai suntem din lume. De ce ne-ar urî lumea pe noi, care suntem creştini? Sfântul Apostol Petru ne oferă o anumită perspectivă atunci când îi descrie pe creştini drept seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu (I Ptr. 2, 9). Noi, creştinii, suntem un popor deosebit, însă simplul fapt de a spune acest lucru poate crea duşmani şi contestatari. Acest concept al seminţiei alese de Dumnezeu drept un popor deosebit sau neobişnuit porneşte de la fiii lui Israel din vremea lui Moise legiuitorul. Moise scrie: Căci voi sunteţi poporul sfânt al Domnului Dumnezeului vostru şi pe voi v-a ales Domnul ca sa-I fiţi poporul Lui de moştenire dintre toate popoarele câte sunt pe pământ... Şi Domnul ţi-a făgăduit astăzi că tu vei fi poporul Lui adevărat, precum ţi-a grăit El, de vei păzi toate poruncile Lui (Deut. 14, 2; 26, 18).
Asemenea cuvinte îi pot face pe cei care nu fac parte din poporul ales al lui Dumnezeu să se simtă devalorizaţi sau nerespectaţi. După cum am menţionat mai devreme în această carte, ori de câte ori ne simţim devalorizaţi avem obiceiul să ne mâniem pe cei care ne devalorizează. Duşmanii fiilor lui Israel îi urau pe aceştia deoarece israeliţii suţineau că slujesc singurului Dumnezeu adevărat şi că erau aleşi dintre toate popoarele drept o seminţie deosebită şi separată înaintea acelui Dumnezeu.
Unul dintre profesorii mei din colegiu preda faptul că în societate există o linie care este considerată drept standard. Dacă viaţa ta coboară sub acel standard, atunci probabil că vei fi dat în judecată, dar dacă te ridici deasupra acelui standard, eşti deseori persecutat. Fiii lui Israel au fost aleşi să se ridice deasupra acelui standard, mâniindu-i pe cei care au rămas la nivelul standardului. Vedem limpede acest lucru în vremea lui Moise, atunci când fiii lui Israel erau persecutaţi de către Faraon, şi mai ales atunci când Moise a sugerat că aceştia erau poporul Dumnezeului Cel adevărat.
Mai târziu în trecerea timpului, îl găsim pe Iisus Hristos sfidând standardele fiilor lui Israel, ceea ce i-a făcut pe mulţi dintre conducătorii religioşi evrei să se mânie pe El. S-au mâniat într-o asemenea măsură încât, în cele din urmă, l-au rugat pe Pilat, trimisul Romei la Ierusalim, să îl condamne pe Iisus la moarte. Chiar şi după moartea lui Iisus, conducătorii evrei si cei care îi urmau au încercat să îi întemniţeze sau să îi omoare pe ucenicii lui Iisus. Inainte de a deveni ucenicul lui Iisus, Saul (mai târziu Sfântul Apostol Pavel), ca şi alţi fraţi evrei, era atât de „înverşunat împotriva lui Dumnezeu”, încât îi persecuta pe mulţi dintre cei care îl urmau pe Hristos, ucigându-i sau trimiţându-i la închisoare (v. F. Ap. 22, 2-4).
In general, atunci când cineva se prezintă drept deosebit dintr-un anumit punct de vedere, oamenii îl pot considera îngâmfat şi se pot simţi iritaţi sau mânioşi pe el. Acest sentiment poate duce până şi la ură. Creştinismul ne învaţă că numai cei care cred în Hristos îl vor vedea pe Dumnezeu-Tatăl. La urma urmei, Dumnezeu a declarat: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine (In 14, 6). Nu a spus că este o cale sau un adevăr sau o viaţă, ci Calea, Adevărul şi Viaţa. Auzind această afirmaţie îndrăzneaţă, L-am putea considera pe Iisus drept cel mai arogant sau mai amăgit om de pe pământ.
Citim şi despre Sfântul Apostol Petru vorbind cu îndrăzneală înaintea marilor preoţi evrei şi a Sanhedrinului, descriindu-L pe Cel pe Care aceştia îl respinseseră şi îl crucificaseră şi Care S-a ridicat din morţi, chiar acest Iisus, drept piatra de temelie. Apoi, Sfântul Apostol Petru declară: Si întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi (F. Ap. 4:11, 12).
Cum îl înalţă pe Iisus deasupra standardului! Iisus este singura cale prin care putem fi mântuiţi de păcate şi singura cale care duce spre Rai. Dar cum rămâne cu aceia care practică alte religii sau nici una? Inţeleg cum cei care nu sunt creştini s-ar putea simţi cuprinşi de ranchiună sau chiar de mânie la auzul unei astfel de păreri sau afirmaţii. Sugerează faptul că religiile celor care nu sunt creştini sunt deficiente, le lipseşte ceva anume sau sunt pur şi simplu greşite.
Desigur, atunci când creştinii răspândesc declaraţii ale lui Iisus de felul: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine, este posibil ca unii dintre ascultători să se simtă jigniţi de o asemenea afirmaţie, iar alţii ar putea chiar să-i urască pe aceşti oameni numiţi creştini. Dar nu aşa le-a spus Iisus apostolilor Săi că se va întâmpla? Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât (In 15, 18). Cu toate acestea, Iisus le-a poruncit apostolilor Săi înainte să Se ridice la ceruri: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi (Mc. 16, 15-16).
Iisus a explicat exact ce voia ca ucenicii Lui să facă şi i-a avertizat că nu toţi vor primi cu braţele deschise mesajul pe care El l-a transmis lumii. In ciuda acestui lucru, îşi îndeamnă ucenicii să se bucure atunci când alţii îi persecută din cauza mesajului Scripturii. In pasajul numit Predica de pe Munte, Iisus îşi consolează ucenicii:
„Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea! Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe prorocii cei dinainte de voi!” (Mt. 5, 11-12).
Aşadar, chiar dacă Iisus ne-a spus că nu suntem din această lume, El ne porunceşte să rămânem în această lume, ştiind că s-ar putea să fim persecutaţi.
Acest mesaj incontestabil cu privire la Iisus necesită o adevărată iubire pentru omenire. Trebuie să îi iubim atât de mult pe toţi cei pe care îi întâlnim, încât să îndurăm de bunăvoie persecuţia în misiunea noastră de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu în lume. Nu mergem în lume cu aroganţa prezumţioasă că am fost aleşi de către Tatăl să credem în Fiul Său, aşa cum au făcut din nefericire unii creştini. Este cu siguranţă de înţeles că putem fi înjosiţi şi persecutaţi de către ceilalţi pentru o asemenea atitudine. Nu, mesajul nostru şi îndemnul de a crede în Iisus Hristos ar trebui transmise cu toată smerenia si recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru mila neţărmurită pe care ne-a arătat-o nouă tuturor, cei păcătoşi şi mântuiţi prin har. Pur şi simplu, nimic din ceea ce nu este făcut cu smerenie nu vine de la Dumnezeu.
Mesajul nostru din Scriptură nu este împărtăşit doar prin cuvinte, ci şi prin modul nostru de viaţă.
David L. Fontes
Cum sa te pretuiesti pe tine insuti si cum sa iti pretuiesti aproapele. In fata lui Dumnezeu, Editura Sophia
-
Propovaduirea lui Hristos in iad
Publicat in : Religie -
Sfantul, sfintitul Mucenic Haralambie
Publicat in : Vietile sfintilor -
Predica din zilele noastre
Publicat in : Editoriale -
Nevoia de a-L marturisi pe Hristos
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.