Sa urmam calatoria Postului

Sa urmam calatoria Postului Mareste imaginea.

Tipicul
In Biserica primara, cand crestinii erau foarte puţini şi foarte bine „testaţi" , exista practica administrarii Sfintelor Daruri credincioşilor la sfarşitul Sfintei împărtăşanii de Duminica pentru împărtăşirea lor zilnica particulară acasă. Euharistia obşteasca şi plina de bucurie a zilei Domnului a fost „extinsa" in totalitatea timpului si vieţii omului.

Totuşi, aceasta practica a fost intrerupta când creşterea membrilor Bisericii, transformarea creştinismului într-o religie de masa, au scăzut inevitabil intensitatea duhovniceasca caracteristica primelor generaţii creştine şi a forţat autorităţile bisericeşti să ia masuri împotriva întrebuinţării greşite a Sfintelor Daruri. In Apus, acest lucru a condus la apariţia Euharistiei zilnice - una din trasaturile caracteristice tradiţiei liturgice şi pietăţii apusene dar care, de asemenea, este izvorul unei transformări importante a înţelegerii intime asupra Euharistiei. O data ce Sfânta Euharistie a fost lipsita de caracterul său „festiv" şi a încetat sa mai fie praznic al Bisericii, devenind parte integranta a ciclului zilnic, uşa a fost deschisa către aşa-numitele mise (liturghii) „particulare" care, la rândul lor, au alterat din ce în ce mai mult toate celelalte elemente ale cultului. In Răsărit, totuşi, inţelegerea, iniţial eshatologica, centrata pe împărăţia lui Dumnezeu şi plina de bucurie a Sfintei Euharistii, nu a fost niciodată înlăturata şi, cel puţin teoretic, Sfânta Liturghie, chiar şi astăzi nu este o simpla parte a ciclului zilnic. Săvârşirea ei este întotdeauna o sarbatoare, iar ziua săvârşirii ei intotdeauna a dobândit o conotaţie duhovniceasca a Zilei Domnului.

După cum am subliniat, Sfânta Euharistie este incompatibila cu postul şi nu se săvârşeşte în zilele de rând ale Postului Mare. Astfel, o data ce împărtăşania zilnică de acasă a încetat, aceasta nu a fost înlocuită în Răsărit cu săvârşirea zilnică a Siintei Euharistii, ci a dat naştere la o noua formă de Împărtăşanie cu Darurile păstrate de Duminica sau de la prăznuirea „festivă". Este foarte posibil ca, la început, această slujbă „mai înainte sfinţită" să nu fi fost limitata doar la Postul Mare, ci să fi fost comună tuturor perioadelor de post din Biserică. Iar apoi, deoarece numărul praznicelor - mari sau mici - crescuse şi determinase săvârşirea Sfintei Euharistii mai des, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite a devenit o trăsătură liturgică caracteristica Postului Mare si, încetul cu încetul, sub influenţa duhului liturgic al Postului, a acelei „tristeţi strălucitoare" de care am vorbit a căpătat acea frumuseţe şi solemnitate unică ce o fac să fie culmea duhovnicească a slujbelor Postului.

Slujba începe cu Vecernia cea Mare, deşi doxologia (binecuvântarea de început - n.tr.) de la început este „euharistica" - „Binecuvântată este împărăţia Tatalui şi a Fiului şi a Sântului Duh ..." - şi plaseaza întreaga prăznuire în perspectiva împărăţiei, care este perspectiva duhovnicească a Postului şi a postirii. Psalmul de seară (Psalmul 194) - „Binecuvântează suflete al meu pe Domnul ..." - este cântat ca de obicei, urmat apoi de Litia Mare şi de a optsprezecea parte sau calismă a Psaltirii Această catisma este rânduită pentru fiecare zi de rând a Postului, Ea constă din Psalmii 120-134, numiţi „cântările Treptelor" . Ele erau cântate pe treptele templului de la Ierusalim - ca imnuri ale poporului adunat pentru slujba, pregătindu-se pentru a-L întâlni pe Dumnezeul lor; „ Veselitu-m-am de cei ce mi-ai zis mie: în casa Domnului vom merge!" (Psalmul 212, 1). „Iată, acum binecuvântaţi pe Domnul toate slugile Domnului, care staţi în casa Domnului; în curţile casei Dumnezeului nostru. Noaptea ridicaţi mâinile voastre spre cele sfinte şi binecuvântaţi pe Domnul. Te va binecuvânta Domnul din Sion, cel ce a făcut cerul şi pământul" (Psalmul 134).

In timp ce aceşti psalmi sunt cântaţi, slujitorul ia Pâinea sfinţita păstrată din Duminica de dinainte şi o pune pe Sfântul Disc. Apoi pe Proscomidiar, toarnă vin în potir şi acopera Sfintele Daruri, aşa cum face de obicei înaintea Sfintei Liturghii. Trebuie să menţionăm că toate acestea se săvârşesc de către preot „fără a zice ceva" . Această rânduială subliniază caracterul pragmatic al acestor acte, pentru toate rugăciunile rostite la Euharistia duminicală.

După ieşirea cu Sfânta Evanghelie şi după imnul de seară „Lumină lină ..." se citesc cele două pericope vechi-testamentare rânduite din Cartea Facerii şi Pildele lui Solomon. Un ritual aparte însoţeşte citirea acestora, purtându-ne înapoi la timpul în care Postul era încă axat pe pregătirea catehumenilor pentru Botez. In timp ce pericopa din Cartea Facerii este citită, o lumânare aprinsă se aşaza pe Sfânta Evanghelie de pe altar, iar după citirea pericopei, preotul ia lumânarea şi cădelniţa si binecuvântează cu ele credincioşii rostind; „Lumina lui Hristos luminează tuturor" . Lumânarea este simbolul liturgic al lui Hristos - Lumina lumii. Aşezarea sa pe Sfânta Evanghelie în timpul citirii pericopei din Vechiul Testament semnifica faptul ca toate profeţiile sunt împlinite în Hristos, Care a deschis mintea apostolilor Săi, „ca ei să poata înţelege Scripturile". Vechiul Testament ne conduce către Hristos, aşa cum Postul ne conduce către luminarea Botezului. Lumina Botezului unind pe catehumeni cu Hristos va deschide minţile acestora spre înţelegerea învăţăturii sale.

După citirea celei de-a doua pericope din Vechiul Testament, tradiţia rânduieşte cântarea a cinci versete din Psalmul de seară (psalmul 140) - începând cu versetul doi: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta ...". Deoarece Psalmul 140 era deja cântat la locui său obişnuit - înainte de Vohod - ne putem întreba care este sensul celei de-a doua cântări a acestor versete. Se poate presupune pe baza anumitor indicaţii că această practică trimite în urmă la primele faze ale dezvoltării Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite. Probabil că în vremea când această liturghie nu căpătase încă solemnitatea şi complexitatea de astăzi, ci consta doar în administrarea Sfintei împărtăşanii la vecernie, aceste versete erau cântate ca imn al Sfintei împărtăşanii. Astăzi, ele formează, totuşi, o minunată introducere de pocăinţă pentru a doua parte a slujbei - Liturghia propriu-zisâ a Darurilor mai înainte sfinţite.

Aceasta a doua parte începe cu liturghia catehumenilor - adica un set de rugăciuni şi cereri speciale pentru aceia care se pregătesc pentru Botez. La „înjumătnţirea Postului" - în Miercurea celei de-a patra săptămâni - rugăciuni şi cereri luminare". Sunt subliniate, o data in plus, originea şi caracterul iniţial al Postului ca pregătire pentru Botez şi Paşte.

După ce catehumenii sunt lasaţi să plece, se citesc două rugăciuni ce introduc „Liturghia credincioşilor". Mai întâi, cerem curăţirea sufletului nostru, a trupului şi a minţii:
" ... şi ochiul sa fie ferit de toata vederea cea vicelana, şi auzul nestrăbătut de cuvinte, deşarte, iar limba curata de vorbe necuviincioase. Curaţeşte buzele noastre, cu care Te lăudăm pe Tine Doamne; fă ca mâinile noastre să fie ferite de faptele rele şi să lucreze cele bine plăcute ţie, toate mădularele şi gândurile noastre întărindu-le cu harul Tău" .

Cea de-a doua rugăciune ne pregăteşte pentru Ieşirea cu Sfintele Daruri:

„Caci iată, Preacuratul Lui Trup şi de viaţă făcătorul sânge, in acest ceas intrând, va să se pună înainte pe această masă de taină, fiind înconjurat în chip nevăzut de mulţimea oştirilor îngereşti. Şi ne dăruieşte nouă împărtăşirea cu acestea, ca printr-însele, luminându-ne cu ochiul gândului nostru, fii al luminii şi ai zilei sa ne facem" .
Apoi urmează cel mai solemn moment al întregii slujbe: purtarea Sfintelor Daruri la altat Din punct de vedere exterior, această iesire este similara cu Vohodul Mare a Sfintei Euharistii, dar înţelesul său liturgic şi duhovnicesc este, desigur, total diferit. Din toata slujba Sfintei Euharistii, aici avem procesiunea de dăruire: Biserica se aduce pe sine, '.sata sa, viaţa membrilor sai si eh iar pe aceea a im a jertfei depline a lui Hristos. Amintindu-L pe Hristos, ea aminteşte pe toţi aceia a căror viaţa Hristos a luat-o asupra-Şi, pentru răscumpărarea şi mântuirea lor. La Liturghia darurilor mai înainte sfinţite, nu este punere înainte, nu există Jertfă, nu este Euharistie, nu este sfinţire, ci taina prezenţei lui Hristos in Biserică este descoperită şi lucrătoare.

Este necesar să notăm aici faptul ca în tradiţia liturgică ortodoxa, diferita în aceasta privinţă de practica latină, nu se întâlneşte venerarea Darurilor euharistice în afara Sfintei împărtăşanii. Căci păstrarea Darurilor ca taina pastrata, folosite pentru împărtăşirea bolnavilor sau in alte situaţii de urgenţa, este o tradiţie relevantă, care nu a fost niciodată pusa la îndoiala în Biserica Ortodoxă. Am menţionat deja că în Biserica primara exista chiar o practică a „auto-împărtaşirii" particulare acasă. Avem astfel prezenţa permanenta a Sfintelor Daruri şi absenţa venerării lor. Menţinând simultan aceste două atitudini, Biserica Ortodoxă a evitat periculosul raţionalism sacramental al Apusului. Împinşi de dorinţa de a afirma - împotriva protestanţilor - obiectivitatea „prezenţei reale" a lui Hristos în darurile euharistice, latinii, de fapt, au separat venerarea de Sfânta împărtăşanie. Făcând acesta, ei au deschis uşa unei periculoase deviaţii duhovniceşti de la adevăratul scop al Sfintei Euharistii şi chiar ai Bisericii însăşi. Scopul Bisericii şi al Tainelor sale nu este acela de a „sfinţi" bucăţi sau elemente de materie şi, făcându-le astfel sacre sau sfinte, sa le opună celor profane. In schimb, scopul ei este de a realize comuniunea vietii omului cu Dumnezeu, cu cunoasterea lui Dumnezeu, înălţarea la Imparaţia lui Dumnezeu".

Sfintele Daruri sunt mijloace ale acestei comuniuni, hrana acestei noi vieti, dar ele nu sunt scop în sine. Pentru ca împărăţia lui Dumnezeu nu este „mâncare şi băutură ci pace şi bucurie în Duhul Sfânt". Intocmai cum în această lume mâncarea îşi îndeplineşte funcţiile sale numai atunci când este consumată şi astfel transformată în viaţă, aşa şi noua viaţă a lumii ce va să vina ne este dăruită prin împărtăşirea cu „hrana nemuririi". Biserica Ortodoxă evită in mod consecvent venerarea Sfintelor Taine în afara Sfintei împărtăşanii, pentru că singura venerare reala este aceea rând ne facem părtaşi Trupului şi Sângelui lui Hristos, când „lucrăm în această lume aşa cum El a făcut-o" .

Cât despre protestanţi, aceştia, în frica lor de orice conotaţie „magică", tind să „spiritualizeze" Taina atât de mult încât ajung să nege prezenţa Trupului şi a Sângelui lui Hristos în afara Sfintei împărtăşanii. Din nou, aici, Biserica Ortodoxă, prin practica păstrării Sfintelor Daruri, reface adevăratul echilibru. Darurile sunt date pentru Sfânta împărtăşanie, dar realitatea Sfintei împărtăşanii se bazează pe realitatea Sfintelor Daruri. Biserica nu speculează asupra modului in care avem prezenţa lui Hristos în Sfintele Daruri. Ea interzice folosirea lor pentru oricare alt act decât acela al Sfintei împărtăşanii. Ea nu dezvăluie, ca sa spunem aşa, prezenţa lot în afara Sfintei Împărtăşanii, ci crede cu tărie ca aşa cum împărtăşania ce va sa vină este „deja în mijlocul nostru", aşa cum Hristos S-a înălţat la cer şi stă de-a dreapta Tatălui şi va fi de asemenea cu noi pană la sfarşitul lumii, aşa şi calea de împărtăşire cu Hristos şi Imparaţia Sa, hrana nemuririi este întotdeauna prezenta în Biserica.

Aceasta conotaţie teologica ne duce înapoi la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite şi la „epifania" Darurilor sfinţite, apogeul solemn al acesteia. Aceasta „mare ieşire” s-a dezvoltat din necesitatea de a aduce (la altar n.tr.) Darurile sfinţite, întrucât la început acestea erau ţinute nu pe altar a într-un loc special, uneori chiar în afara Bisericii. Acest „transfer" va căpătă, firesc, o mare solemnitate, deoarece el exprimă liturgic venirea lui Hristos şi sfârşitul unei zile lungi de postire, rugăciune şi aşteptare, venirea acelui ajutor, a acelei mângâieri şi bucurii pe care am aşteptat-o:

„Acum Puterile cereşti împreuna cu noi nevăzut slujesc, ca iata intra împăratul slavei, iată Jertfa tainica săvârşită de dânsele este înconjurata. Cu credinţa şi cu dragoste sa ne apropiem, ca părtaşi ai vieţii veşnice sa ne facem. Aliluia, ahuiuia, aliluia" .

Sfintele Daruri sunt aşezate pe altar, apoi, pregătindu ne pentru Sfânta împărtăşanie, cerem:

... sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre ale tuturor, cu sfinţire neştearsa; ca in cuget curat, cu faţa neînfruntata, şi cu inima luminata, împartâşindu-ne cu aceste Dumnezeieşti şi Sfinte Taine şi printr-însele vii facându-ne să ne unim cu însuşi Hristosul Tau ... Care a zis: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu întru Mine rămâne şi Eu întru el: ... sa ne facem Biserica a Preasfântului şi dobăndim bunătăţile cele tăgăduite nona, împreuna cu toţi sfinţii Tai ... ,,

Urmeaza apoi Rugăciunea Domneasca, care este întotdeauna actul nostru ultim de pregătire pentru Sfânta împărtăşanie, pentru ca, fiind rugăciunea lui Hristos însuşi, înseamnă ca primim înţelepciunea lui Hristos ca înţelepciune a minţii noastre, rugăciunea Sa către Tatal sau ca rugăciune a noastră, voia Sa, dorinţa Sa, viaţa Sa - ca a noastra. Iar apoi, Sfânta împărtăşanie începe în timp ce credincioşii cânta imnul Sfintei Euharistii: „Gustaţi şi vedeţi câ bun este Domnul!"

In cele din urma, după ce am săvârşit slujba, suntem invitaţi să „mergem în pace". Ultima rugăciune rezuma sensul acestei slujbe, a acestei Sfinte împărtăşanii de seară, a legăturii acesteia cu nevoinţa noastră din timpul Postului.

„Stăpâne, Atotţiitorule, Cel ce cu înţelepciune ai zidit toată făptură şi pentru nespusa Ta purtare de grija şi multa bunătate a Ta, ne-ai adus pe noi întru aceste preacinstite zile, spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre infrânarea poftelor şi spre nădejdea învierii; care in patruzeci de zile ai dat în mâna slujitorului Tau Moise tablele cele cu dumnezeieşti slove, da-ne şi noua, Bunule, lupta cea bună sa luptam, calea postului sa o savarsim, credinta nedespărţită sa o păzim, capetele nevăzuţilor balauri sa le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului sa ne aratam si fara de osânda să ajungem a ne închina şi sfintei Învieri.''

Până atunci poate fi întuneric afara, iar noaptea prin care noi trebuie să umblam şi în care trebuie să trăim,, să luptam şi să rabdam, poate fi lungă. Insă lumina pe care am văzut-o acum luminează întunericul. Impărăţia a cărei prezenţa în această lume nu pare să fie descoperita de nimic ne-a fost dăruită „în taină"; bucuria şi pacea ei ne însoţesc când suntem gata sa urmam călătoria Postului.

Alexander Schmemann

Fragment din cartea "Postul Mare"

 

Pe aceeaşi temă

18 Martie 2020

Vizualizari: 306

Voteaza:

Sa urmam calatoria Postului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE