Boala este un destin comun tuturor oamenilor, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, păcătoşi şi sfinţi, întrucât, aşa cum am arătat, boala este legată de hainele de piele ale stricăciunii şi ale morţii („muririi"), pe care le-am moştenit.
Nu vom analiza aici boala din perspectivă biologică; este de trebuinţă să subliniem numai faptul că progresul biologiei moleculare a arătat că există gene responsabile de boli, după cum există şi gene responsabile de procesul îmbătrânirii.
Lăsând la o parte acest aspect, mă voi referi în continuare la doi sfinţi'ai Bisericii care s-au confruntat cu boala. Vom urmări ce spun despre ea.
Unul este Apostolul Pavel, care, pătimind din pricina unei boli, L-a rugat pe Hristos să-l slobozească de ea, dar această cerere nu i-a fost împlinită, aşa cum scrie în a doua sa Epistolă către Corinteni.
Apostolul Pavel vorbeşte despre marile descoperiri care i-au fost dăruite de Dumnezeu, dar şi despre faptul că, deopotrivă, i s-a dat de la Dumnezeu „un ghimpe în trup" care să-l chinuiască, ca să nu se trufească. Cei care s-au ocupat cu tâlcuirea scrierii spun despre acest ghimpe în trup că, după toate probabilităţile, era o boală şi presupun, fără a cunoaşte cu exactitate, că este vorba despre dureri de cap sau despre o boală de ochi.
De trei ori L-a rugat apostolul pe Hristos să-l izbăvească de această boală, însă Domnul i-a spus în chip revelator: „Iţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune". După încredinţarea primită de la Hristos, însuşi apostolul mărturiseşte: „Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos". Am putea sublinia aici adverbul folosit, fjdioTa, care înseamnă „cu plăcere, cu bucurie" şi care vădeşte că Apostolul Pavel se laudă cu bucurie („foarte bucuros") nu cu descoperirile pe care s-a învrednicit să le primească de la Dumnezeu, ci cu bolile sale, întrucât astfel va sălăşlui întru el puterea lui Hristos. Scrie: „De aceea mă bucur în slăbiciuni" - adică în boli - „căci, când sunt slab, atunci sunt tare" (II Corinteni 12, 7-10).
Vedem aici faptul că boala este îngăduită de Dumnezeu, pe de o parte, pentru a-l ţine pe Apostolul Pavel într-o stare de smerenie, ca să nu se trufească, iar, pe de alta, pentru a se vădi puterea lui Hristos, în sensul că lucrarea care se săvârşeşte cu atât de multe roade minunate de către un om slab, bolnav, se datorează Harului lui Dumnezeu, iar nu puterilor omeneşti. Important este că Apostolul Pavel nu are numai răbdare în boală, ci se şi bucură şi se veseleşte pentru ea, fiindcă a primit această încredinţare de la Hristos.
Un alt sfânt încercat de boli grele este Marele Vasilie, care, de altfel, studiase şi ştiinţa medicală. Cât de mult era chinuit de boli putem vedea din epistolele sale. Vom reda unele fragmente din cuprinsul acestora pentru a vădi cât de greu încercat de boli a fost Sfântul Vasilie, boli care i-au adus şi moartea, la vârsta de 49 de ani.
Vorbeşte despre trupul său care are dureri „de pe urma unei boli îndelungate". Face referire la „boli ce au urmat una după alta" şi care îl chinuiesc deopotrivă cu alte probleme. Il înştiinţează pe destinatarul scrisorii că nu i-a răspuns la epistola trimisă întrucât a avut de-a face cu „o boală lungă şi primejdioasă". Intr-o altă epistolă, pe care o scrie la câteva săptămâni după Paşti, îl înştiinţeză pe destinatar că „din ziua de Paşti şi până acum" - la momentul redactării scrisorii -, „febrele, diareele şi spasmele inimii m-au năpădit unele după altele, ca nişte valuri deasupra cărora nu-ţi mai poţi înălţa nici capul".
In alt loc vorbeşte despre boala trupului său, boală care l-a ţinut la pat vreme de cincizeci de zile: „... intru în a cincizecea zi de când bolesc în pat. Sunt tare istovit de febră, care, din pricina deshidratării şi înfăşurării ca într-o meşă aprinsă a îmbătrânitului şi uscatului meu trup, a provocat o epuizantă şi lungă astenie". Febra i-a adus o epuizare deplină, iar după febră a apărut o afecţiune mai veche a ficatului, care, după cum scrie sfântul: „... slăbit şi mai mult după gripă, m-a oprit de la orice alimentaţie, alungându-mi şi somnul din ochi şi ţinându-mă între viaţă şi moarte, lăsând doar atâta vlagă în mine cât să simt amărăciunea suferinţelor provocate de el. De aceea am urmat şi cură de ape termale naturale, precum şi îngrijiri medicale, dar acest rău puternic le-a respins pe toate. Căci cine s-a obişnuit cu o boală ca aceasta o suportă mai uşor, dar dacă ea îl surprinde pe neaşteptate, atunci nimeni n-are puterea diamantului ca să-i poată rezista".
In alt loc vorbeşte despre revenirea bolilor sale, din pricina cărora zace la pat, ţinut în viaţă doar de o putere firavă şi aşteptând „în orice ceas sfârşitul trebuincios al vieţii".
In general, Sfântul Vasilie cel Mare a avut probleme cu trupul şi cu bolile, de aceea într-o altă scrisoare spune că trupul i s-a şubrezit după călătoriile sale în Pont şi că îşi revine după o boală greu de purtat. Iar în alt loc scrie: „Sănătatea mi s-a şubrezit de tot, încât nu pot întreprinde, fără să-mi cauzeze dureri, nici cele mai mici mişcări". Iar întrucât este stăpânit de „boală după boală", îi cere destinatarului scrisorii sale să se roage lui Dumnezeu ca să-l slobo- zească de „povara trupului".
Din aceste două pilde vedem că şi sfinţii sunt chinuiţi de bolile ce au devenit starea firească a omului după cădere, însă ei cunosc modul în care acestea pot fi înfruntate.
IEROTHEOS, MITROPOLIT AL NAFPAKTOSULUI
Fragment din cartea "HAINELE DE PIELE", Editura Sophia
Cumpara cartea "HAINELE DE PIELE"
-
Suferinta umana si iubirea divina
Publicat in : Editoriale -
Suferinta ca incercare
Publicat in : Editoriale -
Suferinta nu este absurda
Publicat in : Editoriale -
Suferinta si nadejdea mantuitoare
Publicat in : Religie -
Libertatea si suferinta
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.