Simt că am un război nevăzut. Gândurile rele cărora nu le dau frâu, dar care se repetă sunt considerate un păcat?

Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne îndeamnă să ne spovedim toate gândurile rele. Aceste gânduri sunt nisipul de care pomeneşte deseori Sfântul Paisie Aghioritul. El ne spune că mergea să se spovedească la îmbunătăţitul său duhovnic din muntele Athos,Tihon, şi, mărturisindu-şi gândurile, acesta îi spunea Părintelui Paisie: „Copile drag,” - aşa îl alinta pe Sfântul Paisie bătrânul său duhovnic - „nisip, nisip, nisip!” Dar se adună într-o grămadă mare, încât această grămadă poate deveni mai grea decât o piatră mare. Şi acest nisip trebuie dizolvat neîncetat. Pentru că gândul devine păcat, păcatul devine patimă; aceste gânduri rele, aceste gânduri necurate, aceste gânduri străine sunt nisipul de care pomenea acest părinte îmbunătăţit. Şi e foarte important să ne spovedim gândurile, dar e mai greu atunci când la părintele duhovnic, mai ales în prag de Paşti, aşteaptă sute şi sute de penitenţi care doresc să se mărturisească.

E foarte important să- ţi faci timp să te spovedeşti după Paşti sau într-un timp special programat, când părintele e mai disponibil, aşa cum eram şi eu la Catedrala Mitropolitană din Cluj, pe când eram duhovnic aici. Eram neîncetat alături de credincioşi şi le ascultam şi gândurile, pentru că sunt foarte multe traume psihologice acumulate chiar în copilărie şi pe acestea, ne spun părinţii îmbunătăţiţi - Sfântul Porfirie Kavsokalivitul în mod deosebit - că e foarte important să le mărturisim, fiindcă, aşa cum, din cauza traumelor psihologice, se îmbolnăvesc trupeşte oamenii, aceştia, se îmbolnăvesc şi sufleteşte. E foarte important să le mărturisim, fiindcă toate se curăţă şi se şterg, şi în felul acesta, ne vindecăm complet. Numai în spovedanie se şterge totul. Inaltpreasflnţitul Bartolomeu spunea că psihanaliza este o caricatură a spovedaniei, fiindcă una este să stai înaintea preotului, înaintea lui Hristos, avându-l alături pe preotul slujitor, şi alta este să stai întins pe canapea în cabinetul psihanalistului sau al psihologului. La spovedanie se şterge totul, mai spunea înaltul Bartolomeu, însă în cabinetul psihanalistului rămâne totul în povestire. Deci, este foarte, foarte important să ne spovedim şi să mărturisim tot ceea ce avem pe suflet, dar nu atunci când e presiune. Eu însumi am cerut acum, la finalul slujbei, binecuvântarea înaltpreasfinţitului Andrei să intru în camera de spovedanie unde spovedeam când eram preot la Catedrală, să primesc mai mulţi credincioşi.

Cum v-am mai spus cu alt prilej, în perioada când eram preot la Catedrală, veneau foarte mulţi credincioşi şi, fiind în prag de înviere, în prag de Paşte, încercam să îi întreb, că oamenii nu erau pregătiţi. Am rămas şocat când a venit o credincioasă şi mi-a spus că ea nu are păcate. Am rămas şocat, eram şi eu la început, când mi-a spus: „Eu nu am niciun păcat, părinte!”. Şi am încercat să-i spun câteva păcate din îndrumarul pentru spovedanie: „Ai făcut asta?”. „Am făcut!”. „Ai făcut asta?”. „Am făcut!”; şi, văzând câte a făcut, că aproape la fiecare spunea că a făcut, sigur că eu mă bucuram, căci şi îngerii se bucurau şi Domnul, în chip nevăzut. Insă, la un moment dat, m-a oprit ea şi a zis: „Hai, părinte, mai termină odată, că ce-or să zică cei care aşteaptă: ce mare păcătoasă e asta!”. Ea n-avea străpungerea inimii, n-avea plâns de pocăinţă, n-a venit cu inima larg deschisă înaintea Domnului, ca să-I facă Domnului loc în inima ei.

Cu atâta entuziasm îi întrebam pe oameni şi cu atâta dragoste şi dorinţă de a se îndrepta, de a pune început bun, de a se vindeca şi, sigur, simţeam, aşa cum simţim toţi duhovnicii care spovedim penitenţii, bucuria Domnului şi bucuria îngerilor, cum ne spune Domnul în Evanghelie: „Bucurie mare se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte” (cf. Luca 15,7). Şi pentru tine Domnul merge până şi în fundul prăpastiei să te scoată şi îi lasă pe toţi drepţii, lasă toate oile în staul şi merge acolo şi te scoate pe tine, oaia cea rătăcită! Şi noi ne raportăm la cuvintele Marelui Păstor, fiindcă ne-am asumat şi noi această lucrare de a fi păstori ai turmei cuvântătoare şi ne doare atunci când ceilalţi sunt iresponsabili sau sunt superficiali sau nu rezonează la chemarea noastră sinceră în Hristos, la chemarea lui Hristos, mai bine zis, pe care El o împlineşte, o săvârşeşte prin noi!

Mi-am pregătit după aceea îndreptarul pentru spovedanie, aveam multe acolo de dăruit, şi am mai întâlnit destui care spuneau „n-am niciun păcat” sau „am făcut toate păcatele” sau generalităţi de genul acesta şi le spuneam: „Uitaţi, aveţi îndrumarul pentru spovedanie, dacă n-aţi făcut niciun păcat, foarte bine, eu n-am ce dezlega, sunteţi drepţi, sunteţi sfinţi înaintea Domnului, eu vă cinstesc, dar ia uitaţi-vă pe îndrumarul acesta aici, în biserică, sau acasă şi, dacă veţi constata că aţi făcut păcate, întoarceţi-vă şi eu vă spovedesc şi vă dezleg, că acum nu am ce dezlega, dacă spuneţi că nu aţi făcut niciun păcat!”. Ei, cei mai mulţi reveneau pentru a se spovedi sincer şi deplin. In slujirile din ţară şi diaspora întâlnim tot felul de oameni care nu îşi asumă firescul vieţii în Hristos. Ne doare, empatizăm cu ei, însă durerea noastră este atât de mică faţă de durerea pe care o poartă Hristos pentru păcatele noastre!

+ MACARIE, Episcopul românilor din Europa de Nord

Fragment din cartea "7 ÎNTÂLNIRI ALE POSTULUI MARE", Editura Felicitas

Cumpara cartea "7 ÎNTÂLNIRI ALE POSTULUI MARE"

• Patimile - boli ale sufletului
  Publicat in : Credinta
• Cum se nasc patimile ?
  Publicat in : Editoriale
• Patimile si Invierea in psalmi
  Publicat in : Saptamana Patimilor
• Patimile Celui fara de patimi
  Publicat in : Saptamana Patimilor

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: