„Dumnezeu este iubire" (Ioan 4, 8), deci lipsa iubirii, adică ţinerea de minte a răului, înseamnă ruperea de Dumnezeu. El se depărtează de cel care ţine minte răul, îl lasă fără harul Lui, îl socoteşte străin şi necunoscut. Şi, dacă nu se îngrijeşte la vreme să se vindece de otrava duhovniceasca dătătoare de moarte (ţinerea de minte a răului), îl predă morţii sufleteşti."1 Vom vedea acest lucru în următoarea întâmplare înfricoşătoare.

In secolul al IlI-lea vieţuia în Antiohia Siriei un preot cu numele Saprichie. Acesta avea un prieten iubit care se numea Nichifor. La un moment dat, prietenia dintre ei s-a stricat şi ura s-a înteţit peste măsură. Nichifor însă şi-a venit în fire şi s-a grăbit să se împace cu părintele Saprichie, dar acesta s-a arătat neînduplecat. Şi s-a întâmplat ca în acel timp să izbucnească în cetate prigoana împotriva creştinilor. Preotul Saprichie a fost prins şi adus înaintea cârmuitorului. L-au silit să jertfească idolilor, dar el a refuzat. L-au chinuit înfricoşător, dar în zadar, căci Saprichie a rămas statornic în credinţa lui Hristos.

După ce l-au cercetat şi l-au chinuit, au poruncit să i se taie capul. A aflat despre aceasta şi Nichifor, care, vrând iertare şi binecuvântare de la cel care urma să devină martir sfânt, a alergat să le primească. I-a ieşit în întâmpinare lui Saprichie în momentul în care îl conduceau la locul execuţiei. A căzut la picioarele lui şi l-a rugat fierbinte: „Martire al lui Hristos, iartă-mă!" Insă preotul s-a arătat din nou neînduplecat. N-a vrut nici măcar să-l privească şi şi-a întors faţa în altă parte.

Au ajuns la locul execuţiei şi călăii erau gata să-i taie capul. Nichifor a făcut încă o încercare: „Părinte, rogu-te, iartă-mă!,/ Preotul din nou s-a arătat neînduplecat, nu şi-a întors faţa spre el nici în acest moment înfricoşător. Astfel că harul lui Dumnezeu, care până atunci îl întărise, l-a părăsit, iar el i-a întrebat pe călăi: „De ce vreţi să-mi tăiaţi capul?" „Pentru că n-ai primit să te lepezi de Hristos şi să jertfeşti zeilor noştri." „Opriţi-vă, nu-mi tăiaţi capul! Voi aduce jertfă zeilor voştri!" Nichifor însă a strigat: „Frate, să nu faci aceasta! Să nu te lepezi de Hristos!" Părintele Saprichie însă, surd la rugăminţile lui, s-a lepădat în final de Hristos.

Atunci Nichifor, întărit de harul dumnezeiesc, a început să strige din toate puterile: „Sunt creştin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, în Cel de care s-a lepădat Saprichie! Vreau să-L mărturisesc pe Hristos! Vă rog, tăiaţi-mi capul!" Şi i-au tăiat capul. Saprichie a dispreţuit porunca lui Hristos care ne spune să-l iertăm pe aproapele nostru, cu urmarea că harul dumnezeiesc l-a părăsit şi a devenit apostat. Nichifor a ţinut porunca, s-a întărit prin harul dumnezeiesc şi a devenit martirul lui Hristos (prăznuirea lui se face pe 9 februarie).2

ARHIMANDRIT VASILIOS BACOIANIS

Fragment din cartea "NU TE MAI SUPORT!", Editura Sophia

Cumpara cartea "NU TE MAI SUPORT!"

Note:

1 Sf. Ignatie Briancianinov, Ofrandă monahismului contemporan, vol. 3, Ed. Sfintei Mitropolii de Nicopole, pp. 66-67.
2 Când ceri de la celălalt iertare şi nu te iartă, să nu te nelinişteşti, chiar dacă cel care nu-ţi oferă iertarea este preot sau arhiereu! Tu eşti curat înaintea Domnului şi vei primi binecuvântarea Lui. Cel care nu te iartă este urâciune înaintea Domnului (v. Luca 16,15). El îşi retrage harul de la acela, aşa cum a făcut şi cu Saprichie, şi aceasta îl păgubeşte în progresul lui duhovnicesc.

• Ura devine prietenul nostru
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: