Omul trupesc îşi are toată mintea şi intenţiile sale îndreptate numai spre dobândirea celor vremelnice, iar cel duhovnicesc tinde întotdeauna spre cele veşnice.
Omul trupesc îşi săvârşeşte profesia numai pentru câştigul său vremelnic, iar cel duhovnicesc se osteneşte spre slava lui Dumnezeu şi pentru folosul aproapelui.
Omul trupesc, de face ceva vrednic de laudă, îşi caută răsplata în veacul acesta; iar cel duhovnicesc aşteaptă răsplata pentru virtute de la Dumnezeu în veacul viitor.
Omul trupesc, chiar de face ceva lăudabil, face aceasta pentru slavă deşartă şi dobândirea slavei deşarte, iar cel duhovnicesc toată intenţia şi-o îndreaptă spre slava lui Dumnezeu şi în nădejdea vieţii veşnice.
Omul trupesc se mândreşte şi se făleşte înaintea tuturor, nu are egal, se pune deasupra tuturor şi pe toţi îi dispreţuieşte, iar cel duhovnicesc se smereşte înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Omul trupesc nu suferă să fie dispreţuit, iar cel duhovnicesc primeşte aceasta cu toată inima.
Omul trupesc huleşte pe cel ce îl huleşte, mustră pe cel ce îl mustră, cleveteşte pe cel ce îl cleveteşte şi urăşte pe cel ce îl urăşte, iar cel duhovnicesc se mângâie când este hulit, rabdă când este prigonit, binecuvântează pe cel ce îl blestemă şi face bine celui ce îl urăşte.
Omul trupesc nu îl iubeşte nici pe cel apropiat, iar cel duhovnicesc nici pe vrăjmaşi nu îi lipseşte de dragostea sa.
Omul trupesc ţine minte răul şi caută răzbunare chiar şi pentru cea mai mică jignire, iar cel duhovnicesc se roagă şi pentru cei ce îi iau viaţa, zicând: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! (Fapte 7, 60)
Omul trupesc se poartă cu viclenie şi este linguşitor faţă de oricine, iar cel duhovnicesc este sincer cu toţi.
Omul trupesc fură şi răpeşte avutul altuia, iar cel duhovnicesc şi din ceea ce este al său dă celor nevoiaşi.
Omul trupesc este neîmpăcat, iar cel duhovnicesc şi cu cei ce urăsc pacea este în pace.
Omul trupesc îşi urmează înclinaţiile şi poftele necurate, iar cel duhovnicesc se sârguieşte spre curăţie şi feciorie.
Omul trupesc îşi foloseşte totdeauna raţiunea sa pentru câştigul său sau pentru nimicirea aproapelui, iar cel duhovnicesc depune toată strădania pentru zidirea sufletească a fraţilor săi. Şi, de aceea, omul trupesc este dăunător societăţii, iar cel duhovnicesc este folositor.
Omul trupesc socoteşte orice păcat îl a fi nimic, iar cel duhovnicesc fuge, ca de şarpe, de orice păcat, chiar şi de cel mai mic.
Omul trupesc îşi pune nădejdea în onoruri, în bogăţie, în puterea sa şi în protectorii săi, iar cel duhovnicesc îşi pune nădejdea în ajutorul Celui Preaînalt şi în Pronia cea milostivă a Ziditorului său.
Omul trupesc se teme cel mai mult să nu piardă onorurile, bogăţia şi să nu fie surghiunit, iar cel duhovnicesc se arată gata de toate acestea cu plăcere sau cu toată inima.
Omul trupesc nu voieşte să se despartă de această lume, iar cel duhovnicesc cu bucurie îşi doreşte să se dezlege de legăturile trupului.
Sfântul Tihon de Zadonsk
Lupta intre carne si duh, Editura Egumenita
Cumpara cartea "Lupta intre carne si duh"
.
-
Omul trupesc si omul duhovnicesc
Publicat in : Religie -
Om trupesc si om duhovnicesc
Publicat in : Dogma -
Mintea de metal
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.