Mărturia domnului Gheorghe Damiris, învăţător (Atena)
Străvăzător
Am trecut pentru prima dată pe la Sfântul Porfirie, aflat la Kallisia, la sfatul unor persoane apropiate. Trăia modest şi în nevoinţă. Nu ne-am dat seama dintru început de virtuţile şi harismele sale aparte. Cu toate acestea ne-am găsit, şi eu, şi soţia mea, liniştea în preajma lui şi ni l-am ales ca duhovnic.
Odată, de praznicul Buneivestiri, m-am dus împreună cu familia în vizită la mama mea, care îşi sărbătorea onomastica. La întoarcere, în jurul orei 11 noaptea, nici un taxi nu voia să ne ia pentru că eram cinci persoane: eu, soţia şi cei trei copii. După multe aşteptări, în cele din urmă unui taximetrist i s-a făcut milă şi ne-a luat.
Când i-am povestit sfântului peripeţia aceasta, el ne-a sfătuit: „Să vă duceţi cu maşina întreaga familie în natură, să respiraţi aer curat în mijlocul spaţiului verde! Să mergeţi la biserici şi mănăstiri..."
Fiindcă aveam de crescut trei copii şi mă gândeam să ne refacem casa doar cu salariul meu nu prea mare, nu-mi trecuse prin cap niciodată să cumpăr o maşină, şi nici permis de conducere nu aveam, dar în clipa aceea am stat să chibzuiesc mai bine: „Ce spune părintele? E cu putinţă să ne cumpărăm maşină?"
Si totuşi n-au trecut bine 15 zile că îmi si luasem maşină, o înscrisesem şi obţinusem permis de conducere. A fost o minune felul în care toate acestea se petrecuseră.
Astfel, nişte persoane care ne datorau foarte mulţi bani ni i-au returnat pe neaşteptate. De asemenea, nişte rude s-au oferit să ne ajute, astfel că doar în două săptămâni am reuşit să cumpăr o maşină, mare şi scumpă, în care să încapă întreaga familie.
După 15-20 de zile veni la noi o rudă, fiu duhovnicesc al sfântului: „Părintele vrea să-l duci tu cu maşina ta cea nouă la o mănăstire de maici din afara Corintului." N-am obiectat, dar prin minte mi-a trecut următorul gând viclean: „Părintele are atâţia fii duhovniceşti bogaţi! Avocaţi, medici, ingineri. .., şi m-a găsit pe mine, un biet dascăl sărac, să-l duc cu maşina la Corint şi să-l aduc înapoi?"
Am umplut rezervorul maşinii şi am pomit-o la drum. Sfântul ne-a vorbit cu multă dragoste despre Sfântul Munte şi alte teme duhovniceşti; ne-am întors în aceeaşi zi. Şi totuşi m-am mirat că acul indicatorului de carburant nu s-a mişcat deloc. M-am gândit că s-o fi blocat, dar ajuns acasă am verificat rezervorul şi am rămas mut...
Călătorisem atâtea ceasuri, făcusem atâţia kilometri şi era în continuare plin! Sfântul mi-a „văzut" gândul şi n-a vrut să mă pună la cheltuieli.
Plin de pogorămănt
In fiecare duminică la biserică îi ţineam protopsaltului isonul, dar nu îndrăzneam să cânt şi eu, pentru că nu mă îndeletnicisem niciodată cu muzica bizantină: eram împătimit şi cunoşteam foarte bine muzică liniară.
Odată am discutat cu sfântul despre muzică. Ştiam că are o voce frumoasă, dar, când cânta, vocea i se schimba:
- Părinte, una dintre dorinţele mele e să fac un cor.
- Ce cor, bizantin sau polifonic?
- N-am nici o legătură cu muzica bizantină; nu ştiu nimic despre ea, îmi place muzica liniară, polifonică.
- Bine, dacă îţi place aşa de mult, să-l faci.
Am înfiinţat corul municipalităţii Halândri, cu bătrânii de la Centrul de Asistenţă pentru Persoanele Vârstnice, care număra 40 de membri. A fost singurul cor al unui asemenea centru din toată Grecia şi am avut succese uimitoare. După ani, municipalitatea Halandri m-a onorat cu un premiu. Toate s-au întâmplat prin pogorământul arătat de sfânt. In aceeaşi perioadă m-am apucat şi de muzica bizantină pe care am învăţat-o într-o mare măsură şi în foarte scurt timp.
Străvăzător
Fiul meu cel mare urma să dea examenul de bacalaureat şi se gândea la Facultatea de Politehnică din mai multe centre din Grecia, sperând că avea să fie admis la vreuna dintre ele.
Când am trecut pe la sfânt, ne-a spus: „Fiul vostru să nu aleagă decât Politehnica din Atena." Am făcut ascultare si într-adevăr a reuşit în Atena, pe un loc foarte bun, fiind printre primii.
Tămăduitor
Intr-o vreme, celuilalt fiu al meu îi apăruse pe pleoapă o tumoare de mărimea unei măsline. Când l-am dus la oftalmolog, fiu duhovnicesc al sfântului, ne-a sfătuit să vorbim cu părintele.
Intr-adevăr, cum am intrat cu soţia mea în chilie, sfântul ne-a spus: „Bine-aţi venit...! Pentru copilul vostru aţi venit, nu-i aşa? I-a ieşit ceva aici, la ochi..." Si ne arătă cu mâna exact locul unde-i apăruse tumoarea. Noi am rămas fără cuvinte, iar el continuă: „Nu-i nimic... O să dispară de la sine. Nu vă neliniştiţi deloc."
Am plecat bucuroşi şi, când am ajuns acasă, am fost plăcut surprinşi de faptul că tumoarea de la ochi dispăruse fără a lăsa nici un semn.
Foarte muncitor
Mulţi dintre fiii duhovniceşti ai sfântului am ajutat la curăţarea locului unde urma să se construiască mănăstirea: prin despădurirea zonei, tăierea cu drujba a pinilor şi dezrădăcinarea tufişurilor. Intr-o zi, cum nu prea aveam chef de lucru şi ne plimbam de jur-împrejurul tufişurilor, gândindu-ne cum le-am putea scoate mai uşor, veni sfântul:
- Măi, ştiţi cum arătaţi de departe? Asemenea celor ce ies din spital...!
- De ce, părinte?
- Bre, n-aveţi pic de vlagă în voi. De parcă sunteţi cuprinşi de tremur. Apucaţi-vă şi smulgeţi-le! Ce vă uitaţi la ele? Sunteţi morţi?
Noi ne mişcăm agale, în timp ce sfântul era foarte viu, sprinten şi viguros. Plin de râvnă, Dumnezeu îi dădea putere în toate, de aceea nimic nu-i stătea în cale.
Compătimitor
Mai târziu, când a început construirea mănăstirii, mergeam cu un prieten, Iorgu Korompelis, şi pregăteam mortarul pentru Marin, meşterul. Prietenul meu lucra în program de noapte la Poştă şi, într-o seară, când îşi încheie tura, la 1:30 a.m., soţia sa Angelica insistă să nu mai plece în dimineaţa următoare la mănăstire pentru că îl obosea foarte tare. El n-a ascultat-o şi a venit. Ne-am apucat de treabă dis-de-dimineaţă şi nu după mult se apropie de noi părintele şi îl întrebă:
- Te ceartă câteodată Angelica?
- Părinte, întreabă-l pe dascăl (adică pe mine), o să-ţi spună el; ştie totul.
- Las-o, măi. A făcut-o din iubire, ca să te odihneşti. Acum o să mă rog şi, diseară, când o să ajungi acasă, toate or să fie... lapte şi miere!
Prietenul meu s-a înspăimântat fiindcă înţelesese că sfântului nu-i rămânea nimic ascuns. După ce se îndepărtă, mi-a mărturisit:
- Dacă ai fi plecat de lângă mine chiar şi pentru o secundă, aş fi crezut că tu te-ai dus şi i-ai vorbit. Cum le ştie pe toate... !
Spre seară, când s-a întors acasă, soţia l-a întâmpinat foarte bucuroasă, aşa cum i-a spus sfântul.
Plin de discreţie
Odată, seara târziu, cum stăteam cu toţii să ne odihnim după munca de o zi, veni sfântul: „O să vă spun ceva... Eu vă «văd» pe toţi. Ştiu ce se întâmplă cu fiecare dintre voi.
Vă ştiu problemele, dar... nu pot vorbi despre ele fiindcă vă tai (încalc) libertatea. Trebuie să-mi vorbiţi voi despre ele şi să-mi cereţi ajutorul... Haideţi, veniţi să luaţi binecuvântare şi mergeţi să vă odihniţi."
Astfel câţiva, mai închişi în sine, care se confruntau cu diferite probleme, au căpătat curaj şi i s-au deschis. S-au spovedit şi le-a fost spre ajutor.
Fragment din cartea "VĂ IUBESC ŞI MĂ ROG PENTRU TOŢI", Editura Sophia
Cumpara cartea "VĂ IUBESC ŞI MĂ ROG PENTRU TOŢI"
-
N-am primit harisme
Publicat in : Religie -
Despre harisme
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Trei harisme teologice ale Cuviosului Paisie
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Parintele Partenie din Chios
Publicat in : Parinti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.