Rugaciunea in biserica

Iubesc sa ma rog in biserica, mai ales in sfantul altar, la jertfelnicul lui Dumnezeu, fiindca in biserica ma schimb in chip minunat prin harul lui Dumnezeu; in rugaciunea de pocainta si umilinta cad de pe sufletul meu spinii si lanturile patimilor si ma usurez atat de mult; toata vraja, tot farmecul patimilor piere si sunt ca mort pentru lume, iar lumea cu toate bunatatile ei este ca moarta pentru mine; eu prind viata in Dumnezeu si pentru Dumnezeu, doar pentru Dumnezeu, si ma patrund de El cu totul si sunt un duh cu El; ma fac ca un copil mangaiat pe genunchii mamei, inima mea este atunci plina de pace preacereasca, dulce; sufletul se lumineaza cu lumina cereasca; atunci vezi totul limpede, vezi totul dupa adevar, simti prietenie si dragoste catre toti, chiar si catre vrajmasi, carora lesne le gasesti dezvinovatire si pe care ii ierti cu drag. O, ce fericit este sufletul cu Dumnezeu! Biserica este cu adevarat rai pamantesc.

O, sfanta biserica! Ce bine, ce dulce e sa se roage in tine omul! Caci unde este rugaciunea inflacarata, daca nu intre zidurile tale, inaintea prestolului Dumnezeiesc si inaintea fetei Celui ce sade pe dansul? Cu adevarat, sufletul se topeste de umilinta rugaciunii si lacrimile curg pe fata precum apa. Dulce e sa te rogi pentru toata lumea.

In timpul slujbelor, in timpul savarsirii tuturor Tainelor si rugaciunilor sa fii increzator ca un copil fata de parintii lui.

Adu-ti aminte ce mari Parinti, ce luminatori ai lumii, luminati la randul lor de catre Duhul Sfant, te calauzesc. Fii simplu si increzator ca un copil, neindoindu-te de lucrarea lui Dumnezeu. Toata intristarea vars-o la Domnul, iar tu sa fii cu totul lipsit de intristare. Nu va grijiti cum sau ce veti grai, ca se va da voua intr-acel ceas ce veti grai, ci insusi Duhul Tatalui vostru este Cel ce graieste intru voi (Mt. 10, 19-20). Domnul a inlaturat demult de la noi aceasta grija, aceasta intristare, invatandu-i pe Parintii nostri cei purtatori de Dumnezeu ce sa graiasca Domnului in timpul sfintelor slujbe, sfintelor Taine si in feluritele imprejurari ale vietii omenesti unde este nevoie de rugaciune, care face sa se pogoare binecuvantarea de Sus. Ar trebui sa ne rugam cu usurinta, dar iata ca vrajmasul ne necajeste. Ce inseamna necazurile pe care ni le face el daca inima noasta e intarita in Domnul! Necazul cel adevarat este daca nu suntem in Dumnezeu, daca nu este ln noi credinta tare, daca ne-am legat cu impatimirile acestei lumi, daca intelegerea noastra este trufasa si laudaroasa: atunci si in preasfanta sj fara de prihana lucrare a slujbelor Dumnezeiesti a savarsirii si impartasirii Sfintelor Taine, diavolul ne va impiedica puternic.

In slujbe, Biserica ne arata lucrurile sau nevoile pentru care suntem datori sa rugam milostivirea lui Dumnezeu cu nadejde nesovaielnica de a le primi, fiindca cerem in numele Domnului Iisus Hristos, Care a zis: Orice veti cere intru numele Meu, aceea voi face, ca sa Se proslaveasca Tatal intru Fiul (In. 14, 13).

Cand stai in biserica sa fii ca in cer cu Dumnezeu, fiindca in biserica totul este ceresc. Aici rugaciunea de obste nu este pentru vreun lucru lumesc, ci pentru mantuirea sufletului, pentru iertarea de pacate, pentru sporirea in fapta buna si daruirea nemuririi sufletelor noastre: rugaciune pentru toti. Toata grija lumeasca trebuie lepadata cand intram in biserica si stam in ea.

Liturghia este inchipuire prin oameni, prin felurite lucruri, cuvinte si fapte a nasterii, vietii, invataturii, poruncilor, minunilor si prorociilor, patimirilor rastignirii pe cruce, mortii, invierii si inaltarii la cer a incepatorului credintei noastre, a Domnului lisus Hristos, Fiului lui Dumnezeu Celui Unul-Nascut. In timpul Liturghiei, El insusi sta de fata in chip nevazut, insusi lucreaza si savarseste toate prin preot si prin diacon, care sunt doar unelte ale Lui.

In biserica auziti mai mult decat orice altceva glasurile sfintitilor slujitori, citetilor si cantaretilor, care se roaga pentru miluirea noastra. Ce inseamna aceasta? Inseamna ca noi, toti cati suntem in biserica, dupa pacatele noastre suntem vrednici de pedepsele lui Dumnezeu si ca, mai inainte de toate, suntem datori sa ne amintim dupa ce venim la biserica de faptul ca suntem pacatosi, ca am venit la Domnul cerului si al pamantului, la Facatorul si Binefacatorul nostru, pe Care in toata ziua si in tot ceasul il ma-niem cu nedreptatile noastre, ca sa il rugam fiecare pentru sine si chiar - din crestineasca dragoste - pentru altii ca sa ne miluiasca. Rugaciunile pentru miluire [ecteniile] sunt fie mici, fie mari, fie intreite. Dat fiind ca in biserica nici un cuvant nu e de prisos, la cantarea ecteniei intreite trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu cu deosebita putere, din adancul sufletului, din inima cat se poate de infranta, precum se si vorbeste despre asta la inceputul ecteniei: Sa zicem toti din tot sufletul si din tot cugetul nostru sa zicem: ln acest rastimp trebuie sa lepadam pana si cea mica raceala, cea mai mica neluare-aminte a ii, si sa inaltam duhul smerit, ce s-a facut cu totul luare-aminte, sus, la Ziditorul, prin rugaciune preafierbinte pentru miluirea noastra, a pacatosilor. Dar ce vedem cand preotul rosteste si cantaretii canta ectenia intreita si pe cea mare? In cea mai mare parte, obisnuita neluare-aminte si nepasare a celor ce se roaga.

Daca fratele tau face in timpul slujbei ceva gresit sau care arata o oarecare nepasare, nu te intarata impotriva lui nici launtric, nici la aratare, ci fa pogoramant cu marinimie fata de gresalele lui, aminte aducandu-ti ca si tu faci in viata multe, multe gresale, ca si tu esti om cu toate neputintele omenesti, ca Dumnezeu este indelung-Rabdator si Multmilostiv si nenumarat de mult iarta tie si noua tuturor nedreptatile noastre. Adu-ti aminte de cuvintele din rugaciunea Domneasca: si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri. Cuvintele acestea trebuie sa ne aminteasca intotdeauna ca noi insine suntem in toata vremea datornici mari, mari pacatosi inaintea lui Dumnezeu, si aducandu-ne aminte de acest lucru sa ne faca sa ne smerim in adancul inimii noastre si sa nu fim foarte aspri cu gresalele fratilor neputinciosi asemenea noua, caci fratii madularele noastre sunt, ca noi insine. Omul este iute la manie din pricina necunoasterii de sine, a trufie si a faptului ca nu ne dam seama cat se vatama prin aceasta firea noastra si ca putin L-am cunoscut pe blandul smeritul Iisus.

Cei care merg la slujba dupa ce au mancat isi iau de bunavoie o povara nefolositoare si chiar vatamatoare, asurzindu-si dinainte sufletul in ce priveste rugaciunea, oprind gandurilor sfinte si simtamintelor sfinte calea spre el. Trebuie sa ne ferim cat putem de mult sa mancam inainte de slujba. Trebuie sa ne amintim ca imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura (Rom. 14, 17), adica nu poate imparati Dumnezeu in inima ingreunata cu imbuibarea si bautura.

Spre slava preasfantului nume al Stapanului nostru, Domnul lisus Hristos, si a Stapanei de Dumnezeu Nascatoare, va spun ca am simtit de mii de ori in inima mea ca dupa impartasirea cu Sfintele Taine sau dupa ce m-am rugat cu osardie acasa dupa obicei ori in urma vreunui pacat, vreunei patimi, vreunui necaz, vreunei stramtorari, Domnul mi-a dat cu rugaciunile Stapanei (sau insasi Stapana, prin bunatatea Domnului) parca o noua fire a duhului - curata, frumoasa, mareata, luminoasa, inteleapta, buna in locul celei necurate, trandave si molatice, putine la suflet, intunecate, proaste, rele. De multe ori m-am schimbat cu minunata, mare schimbare, spre propria mea mirare, adesea si spre a altora. Slava puterii Tale, Doamne! Slava indurarilor Tale, Doamne, care le arati asupra mea, a Pacatosului!

Tineretul care a tot invatat si n-a bagat nimic la cap merge rareori la biserica si indeobste nu se ingrijeste de lucrarea educarii sale duhovnicesti, socotind-o ca nefolositoare si dedandu-se grijilor lumesti. La acest lucru trebuie luat aminte: este rod al trufiei, lipsei de maturizare duhovniceasca. Ei socot ca a merge la biserica si la slujbele de obste este treaba poporului de rand si a femeilor, uitand ca in biserica slujesc cu frica alaturi de oameni ingerii, socotind acest lucru drept o mare fericire pentru sine.

Sfantul Ioan de Kronstadt

.