Sfanta Vineri
Divinitate duala din mitologia romaneasca - un personaj sau confuz, sau avand doua ipostaze, sau reprezentand de fapt doua personaje diametral opuse - unul benefic, altul malefic, confundate intre ele in traditia folclorica; totodata, se observa un transfer de trasaturi si atribute asupra Sfintei Vineri de la Sfanta Miercuri. Sfanta Vineri provine din cultul zeitei romane Venus (dupa acuz. Sanctam Venerem), raspandit in Dacia Romana; totusi, acest cult s-a pastrat, foarte vag, un adstrat de superstitie populara si de crestinism folcloric, modificat si acesta de influente slave din est si din sud, ducand la personajul dual cunoscut din folclorul mitologic romanesc. Ca divinitate nefasta, Sfanta Vineri e imaginata in chip de vaduva foarte batrana uscativa, rea si aducatoare de napasta, asemanatoare cu Joimarita si cu Martolea; se crede ca pedepseste mai ales pe femeile care torc, pun oalele pe foc sau canta vinerea, iar pe femeile lenese le preface in nevastuici; totusi, prezenta ei poate fi evitata prin intoarcerea oalelor cu gura in jos, intrucat ea ar avea putere magica numai asupra veselei taranesti in pozitie normala. Pedepsite pentru incalcarea interdictiei de a nu lucra vinerea, femeile sunt fierte in cazane, in mod paradoxal, impreuna cu pruncii lor.
Aceasta latura isi are sursa in stabilirea ca zi de reculegere a vinerii (ziua mortii pe cruce a lui Iisus Hristos) din cultul saptamanii prepascale a patimilor; dar confuzia principala a provenit dintr-un apocrif odinioara in circulatie, Legenda Sf. Vineri, in care sfanta insasi fusese supusa probei focului; aceasta legenda (figurand in Codex Sturdzanus), copiata de popa Grigore din Mahaciu, provenind insa din Mineiele grecesti ortodoxe, are la origine alt model: Sfanta Paraschiva - fecioara frumoasa rezistand seductiei imparatului Antioh (sau Antonius) si supusa martiriului, dar facand prozeliti pana atunci prin minuni si botez; din ordin imperial a fost fiarta 7 zile si 7 nopti in plumb topit si smoala si, nevatamata de supliciu, "facand cruce peste zmeu" si practicand exorcismul, e in fine decapitata. Totusi Sfanta Vineri ramane o divinitate justitiara, desi demonica, si in ipostaza ei nefasta.
In acest plan ea clasifica (mai ales in basme) stabilitatea de caracter si insusirile morale ale fetelor (testul clasic al lazii urate si mici cu giuvaeruri si al lazii frumoase cu serpi). Dar lada cu serpi din test provine din mitul antic grec al lui Admetos (zeita Artemis a umplut cu serpi camera lui nuptiala, ca pedeapsa pentru ca el uitase sa-i aduca sacrificiile cuvenite in ziua nuntii). Ca divinitate fasta, Sfanta Vineri este cea mai intransigenta dintre sfinte si cea mai importanta dintre personificarile zilelor saptamanii. Ea e tot uscativa si batrana, chiar cea mai batrana; ca divinitate pozitiva, imbracata in alb, e protectoare a femeilor si a calatorilor, a animalelor si a pasarilor, si este chiar si personaj oniric ce apare in visele femeilor pentru a le comunica retete de medicina populara (leacuri babesti). Si in ipostaza de divinitate fasta este evident rezultatul aceluiasi sincretism sinuos, in jurul unei linii descendente, fireste corupte, din amintirea confuza a cultului Venerei; mitul a absorbit, prin inductie, elemente de hagiografie crestina mai ales pentru varianta pozitiva.
In acest caz, Sfanta Vineri este patroana ocrotitoare a animalelor salbatice (reale si fabuloase), carora le da diferite insarcinari justitiare si poseda ea insasi, la curtile ei, o catea de paza cu trup de fier si dinti de otel (numita uneori Leica-Boldeica); variantele principale nu precizeaza pozitia in spatiu a resedintei (dar uneori se spune ca imparatia Sfanta Vineri este o uriasa pustietate). Circulatia folclorica mai noua prezinta totusi un singur mit, contopit din ambele variante si legat mai ales de tabuarea zilei de vineri.
Din cauza acestei contopiri tarzii, unii cercetatori au operat o reductie a personajului la un simplu portret epic; astfel G. Calinescu vorbeste de un "complex al Sfintei Vineri" prezentand "notele maniacale ale batranei: evlavia, curatenia excesiva si pasiunea pentru lighioni" (Estetica basmului), desi nu acesta este esentialul portretului ei mitic.
Exista corespondente partiale intre Sfanta Vineri si unele personaje din mitologia slava (Paraschiva-Vinerea), care continua, in perioada crestina, vechile atribute ale zeitei Mokosi din panteonul slavilor rasariteni, ca si Petka paleo-bulgara, de unde a patruns si in folclorul romanesc periferic Sfanta Petca.
Victor Kernbach
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.