A patra Evanghelie canonica, scrisa mai tarziu decat Evangheliile sinoptice si care le completeaza si incununeaza pe acestea este scrisa de Apostolul Mantuitorului, Ioan, fiul lui Zevedeu. Ioan mai avea un frate cu numele de Iacov, cu care urmeaza meseria tatalui sau, adica pescari pe Marea Galileii.
Amandoi fratii urmeaza cursurile obisnuite ale unei scoli sau un alt fel de invatatura care se dadea copiilor mai instariti. De tanar, Ioan arata o inclinatie spre contemplatie, spre duiosie, o fire de poet. Il cunoaste pe Sfantul Ioan Botezatorul, care-si desfasura activitatea nu departe de Ierusalim si impreuna cu fratele sau, Iacov, devin ucenici ai acestuia (Ioan 1, 35).
De aici, ambii frati se alatura Mantuitorului (Ioan 1, 37), iau parte cu El la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-2), in calatoria de la Ierusalim, apoi reintorcandu-se la vechea lor ocupatie la lacul Ghenizaret, dupa o pescuire bogata sunt chemati la apostolat in mod definitiv de Mantuitorul (Matei 4, 18-21; Marcu 1, 16-20; Luca 5, 10).
Ioan ia parte impreuna cu Petru si Iacov, fratele sau, la minunea invierii fiicei lui Iair (Marcu 5, 37; Luca 8, 51), la Schimbarea la Fata a Mantuitorului (Matei 17, 1; Marcu 9, 2; Luca 9, 28) si la rugaciunea din Ghetsimani (Matei 26, 37; Marcu 14, 33). El este singurul dintre ucenici care la rastignirea pe cruce a Domnului ia in grija sa pe Maica Sfanta, Fecioara Maria (Ioan 19,27). Dupa invierea Domnului, alearga la mormant impreuna cu Petru (Ioan 20, 2-9), intra in mormant si, vazand mormantul gol cu giulgiurile; puse deoparte, se incredinteaza de invierea Domnului Hristos (Ioan 20, 8-9).
Dupa Pogorarea Duhului Sfant pune un deosebit zel la infiintarea Bisericii crestine. Ajunge sa conduca Biserica din Efes cu o autoritate recunoscuta, precum marturisesc ucenicii sai: Ignatiu de Antiohia, Policarp al Smirnei si Papia de Ierapole. El devine o figura legendara cu numele de Ioan Presbiterul sau simplu Presbiterul (Pastorul).
Este exilat de imparatul Domitian (81-96) in insula Patmos, unde compune Apocalipsa, si se reintoarce la Efes dupa moartea acestuia, traind pana la adanci batraneti. Moare de moarte naturala in jurul anului 100.
Autenticitatea ei este marturisita in mod direct de fragmentul Muratori. Tot din acelasi timp avem si marturia lui Teofil din Antiohia. El atribuie Evanghelia a IV-a lui Ioan la sfarsitul secolului II, Irineu afirma ca Ioan, discipolul lui Iisus, a scris o Evanghelie, care incepe cu cuvintele: "La inceput era Cuvantul... indreptate contra lui Cerint, nicolaitilor si altor eretici" (Adv. Haer. III, 1). La fel afirma Clement Alexandrinul, Origen, Dionisie din Alexandria si se afla pe lista canonica a Sfintilor Parinti, Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Sfantul Grigorie de Nazianz.
Limba este cea greaca, ca si a celorlalti Evanghelisti. Stilul se caracterizeaza prin repetitia sentintelor, a afirmatiilor si negatiilor, paralelismul iudaic cu sentinte scurte si fraze ritmate. EL pare simplu, dar este foarte slefuit lucrat. Din el se degaja o impresie de maretie, care provine din profunzimea ideilor.
Locul unde a fost scrisa Evanghelia este Efesul, unde Apostolul si-a petrecut ultima parte a vietii sale. Timpul, fara a se putea preciza, se presupune a fi anul 96.
Scopurile Evangheliei a patra sunt: completarea sinopticilor, combaterea ereziilor si intarirea credintei in divinitatea Mantuitorului. Destinatarii erau cititorii crestini din provincia Asia.
Planul
Evanghelia cuprinde 21 capitole si se imparte in doua parti, precedate de un prolog.
Prologul (cap. 1, 1-18), este o prefata si un rezumat al Evangheliei, unde se arata divinitatea Mantuitorului si ideile importante, temele care se vor dezvolta in cursul scrierii: viata, lumina, adevarul, slava divina, precum si adversitatea iudeilor care nu-l vor primi pe Mantuitorul.
Partea I (cap. 1, 19-12) istoriseste activitatea Mantuitorului in Iudeea si Ierusalim, adica manifestarea Fiului lui Dumnezeu intrupat si dovedirea mesianitatii Sale.
Partea a Ii-a (cap. 13-21) expune activitatea Domnului Hristos in Ierusalim, Patimile, Moartea si invierea Sa sau, cu alte cuvinte, preaslavirea Sa.
Importanta Evangheliei Evanghelia a patra este o completare a sinopticilor, descriind activitatea Mantuitorului mai ales in Iudeea si Ierusalim si demonstreaza divinitatea Sa - care-i si tema scrierii - prin minunile si cuvantarile Sale de inalt nivel dogmatic.
Invataturi dogmatice: El este Fiul lui Dumnezeu, Cuvantul preexistent (1, 2; 8, 58); toate s-au facut prin El (1, 2-3); egal si consubstantial cu Tatal (10, 30); are toate cate are Tatal (16,15); invie morti ca si Tatal (5,28); El este singurul care a vazut pe Tatal (1,18; 6, 46). Din dragostea Tatalui a fost trimis in lume (3, 16); a luat trup omenesc (1, 14), fara pacat (8, 46); pogorandu-Se din cer (6, 51); El aduce in lume adevarata invatatura despre Dumnezeu (7, 16) si harul Sau in mod desavarsit (1, 17; 7, 39), fiind Viata si Lumina lumii (8, 12), Calea (calauza), Adevarul si Viata (14, 6), painea vietii (vesnice) (6, 48). Ca Pastor bun (10, 11), S-a jertfit pe Golgota (19,1-42); si pleaca la Tatal (16, 5; 14, 28), trimitand pe Duhul Sfant, Care purcede de la Tatal (15, 26), amintind toate invataturile Mantuitorului (14, 26).
Invataturi morale: credinta in Hristos si invatatura Sa (3, 15; 3, 18; 5,24; 6, 29) si atasamentul strans fata de El (15, 1-7); raporturile dintre oameni bazate pe dragostea intre semeni (13, 34-35), ridicata pana la sacrificiu, dupa exemplul Domnului Hristos (15, 13); pacea intre toti oamenii, dupa testamentul Mantuitorului (14, 27).
Simbolul Evangheliei a patra este vulturul, deoarece spiritualitatea si gandirea ce o caracterizeaza este inalta si sublima asemenea zborului vulturului care se ridica la mari inaltimi.
-
Evanghelia dupa Ioan
Publicat in : Religie -
Acatistul Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan
Publicat in : Acatiste -
Cuvantul si imaginea
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.