Teologia Sociala in contextul mondializarii
Ideologiile care au nascut marile nebunii si aberatii ale secolului al XX-lea, sunt aproape stinse si epuizate, insa consecintele vor persista multa vreme. O noua dogma tinde acum catre unicitate: "Cautati mai intai imparatia economiei si toate se vor adauga voua". Aceasta noua doctrina religioasa a economiei nu trebuie sa determine religia sa depinda de economic. Ispita Carantaniei se repeta de data aceasta mult mai subtil.
Agonia ideologiilor secolului trecut impune "trecerea de la gandirea unica la "gandirea zero".
Mondializarea inseamna, efectiv, liberalizare totala a pietei si a moralei. Unul din vectorii liberalismului este individualismul, care exacerbeaza in mod paradoxal spiritul de clan (vezi Rwanda, Afganistan, Balcani, Orientul Mijlociu s.a.) "manifestari ale unei aliante ciudate intre un tribalism barbar, un fundamentalism religios intolerant si o prezenta extrem de activa a firmelor multinationale, care-si promoveaza, prin orice mijloace, interesele economice". Aceasta tendinta este mai periculoasa decat fundamentalismul religios sau intoleranta tribala, intrucat "mondializarea triumfala face tabula rasa din toate diferentele si din toate valorile, inaugurand o (in)cultura perfect indiferenta. Odata universul disparut, nu mai ramane nimic decat tehnostructura mondiala atotputerinica, fata in fata cu singularitatile redevenite salbatice si livrete lor insele".
Prea multe "sfarsituri" si esecuri ale istoriei si ideologiilor ne bantuie. Pentru a evita inca o himera in contextul globalizarii si a mondializarii, economia si stiinta au nevoie de un nou suflu, "de regasirea matricei spirituale din care s-au nascut. Aflate in slujba omului, ele nu pot eluda misterul acestuia". Deschiderea lor spre teologie ar fi salvatoare si ar evita caderea lor intr-o "idolatrie perdanta"".
Slujirea la falsii zei ai modernitatii, "tentatia puterii, bogatia de dragul bogatiei si placerile de dragul placerilor, inabusa in om vocatia sa fundamentala: inaltarea spirituala", mantuirea lui, adica tocmai sensul vietii, devenind astfel, insensibil si iresponsabil, "atat in trecerea vietii, cat si in petrecerea mortii".
In ciuda tuturor slabiciunilor, ezitarilor si exceselor, globalizarea este o sansa. Avantajele se pot traduce prin pace, forta, prosperitate, bunastare, in respectul tuturor culturilor si identitatilor. A intelege globalizarea astfel este salutar, a o sfida si a o lua ca atare, ca pe ceva firesc, este salvatoare pentru a evita o psihoza individuala sau colectiva avand in vedere incertitudiniile viitorului si ramificatiile tentaculare ale unui sistem "impersonal". Globalizarea sau mondializarea nu inseamna totusi sfarsitul capitalismului, deci exista un element de continuitate, ci organizarea lui intru-un mod superior, in care suveranitatea trece in mod paradoxal de la stat la individ, intrebarea se pune la care indivizi si la cati indivizi? Trecerea se face foarte greu, deoarece ruinele dirijismelor de tot soiul inca fumega, iar ce ne asteapta dupa aceasta etapa, nimeni nu stie. intrebarile si nelinistile sunt multe. Multi se intreaba: poate insemna aceasta, trecerea de la democratie la "individualcratie"?
"Mondializarea este un fapt, nu o calamitate ce ravaseste spatii si devoreaza identitati. Ea poate fi o salvare de la indolenta si incompetenta vechilor conducatori, publici sau privati"".
La cate experiente au fost in istorie, ce mai conteaza una in plus? Aceasta nu inseamna resemnare, ci constientizarea unui inceput de istorie umana, in care "oameni, productii si finantari trebuiesc renovate si adaptate". Pretul de a trai in lume, pretul indraznelii, al cutezantei, riscul de a esua, dar si sansa de a invinge, reprezinta acest nou inceput de istorie umana - mondializarea. Dumnezeu poate transforma raul in bine, daca mondializarea ar fi un rau sau nedorita de Dumnezeu, insa numai daca avem curajul sa indraznim a birui lumea, care nu se orienteaza dupa voia divina ci "dupa chipul pacatului". Omul este dator cu lupta pentru bine si contra raului, victoria o da Dumnezeu.
Concluzie
a. Fara constiinta si fara respectarea legilor morale, stiinta, economicul, socialul, politicul, globalizarea si mondializarea nu reprezinta numai "o ruina a sufletului" (Francois Rablais), "ci o iluzie ceva mai bine organizata".
b. Biserica trebuie sa se faca prezenta in cercetarea stiintifica si in lume, aducand astfel forta transfiguratoare a invataturii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, intrucat "religia fara stiinta este schioapa, iar stiinta fara religie este oarba" (Albert Einstein).
c. Reconsiderarea metodelor pastoral-filantropice de slujire a omului sau slujirea aproapelui in Duhul lui Iisus Hristos si a traditiei patristice in contextul de azi si de maine, dialogul cu stiintele umaniste actuale, presupune o arta, o stiinta care trebuie invatata si insusita, formand astfel continutul Stiintei Filantropice si a Teologiei Diaconale, numita concis Filantropia Diaconala in sensul biblic si Teologie Sociala in sens sociologic, pedagogic si didactic, adica studiata si promovata ca disciplina de nvatamant.
d. Provocarile acestui veac, precum si dorinta de a invata Diaconia Filantropica direct in "atelierul proniei divine", adica prin Biserica si in scoala, reprezinta scopul central al Stiintei Filantropice si al Teologiei Diaconale, intr-un cuvant Teologia Sociala in toata complexitatea ei actuala.
e. Responsabilitatea stiintifica si cosmica a crestinului consta in principal in incercarea de a impune moral limite stiintei, economiei, politicii si mondializarii, atunci cand acestea tind sa se transforme intr-un sistem pretins exhaustiv al omului si al cosmosului, zeificand astfel omul, ca singurul stapan al universului si al lui insusi.
preot Mihai VALICA, Baraganul Ortodox
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.