Icoana Cincizecimii  

 

1.Temeiul biblic     

 

Iconografia Cincizecimii are ca izvor textele evanghelice, preluate de slujba sarbatorii, care vestesc evenimentul intemeierii Bisericii.

 

"Iar in ziua cea din urma - ziua cea mare a sarbatorii - Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura, "rauri de apa vie vor curge din pantecele lui". Iata aceasta a zis-o despre Duhul, pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit" (In. 7, 37-39).

 

Pentru ca darul Duhului sa vina, trebuia ca Hristos sa plece; Cincizecimea pune cu adevarat in lumina misiunea Duhului, in raport cu Hristos, in vietile noastre.          

                                                 

"Va este de folos ca sa Ma duc Eu. Caci daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, il voi trimite la voi. Si El venind va vadi lumea de pacat... Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul; caci nu va vorbi de la Sine, ci cate va auzi va va vorbi si cele viitoare va va vesti. Acela Ma va slavi, pentru ca din al Meu va lua si va va vesti. Toate cate are Tatal, ale Mele sunt; de aceea am zis ca din al Meu ia si va vesteste voua" (In. 16, 7-15).

 

Un alt text, al Sfantului Luca, Il vesteste pe Duhul Sfant si misiu­nea lui Hristos, ca o invocare a Cincizecimii:

 

"Foc am venit sa arunc pe pamant si cat as vrea sa fie acum aprins ! Si cu botez am a Ma boteza, si cata nerabdare am pana ce se va inde­plini!" (Lc. 12,49-50).

 

Acest foc invocat de Hristos nu este altceva decat focul Duhului, un foc care va ne va calauzi catre caldura tainei treimice si salasluirea Sa intru noi. Acest foc, numit si Mangaietorul, este singurul care des­chide spre plinatatea tainei lui Dumnezeu:

 

"In ziua aceea veti cunoaste ca Eu sunt intru Tatal Meu si voi in Mine si Eu in voi... Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el si vom face locas la el... acestea vi le-am spus fiind cu voi, dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe Care Il va trimite Tatal, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu" (In. 14, 20-26).

 

Faptele Apostolilor vorbesc despre implinirea fagaduintei trimiterii Duhului in ziua Cincizecimii, iar icoana ne infatiseaza acest eveni­ment: "Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au um­plut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, pre­cum le dadea lor Duhul a grai" (F.A. 2, 1-4).

 

2. Geneza iconografiei Cincizecimii

 

Un document din secolul al VI-lea, o ampula din tezaurul Domu­lui din Monza, ni-i arata pe Apostoli in jurul Maicii Domnului. Toti sunt infatisati in picioare, un porumbel pluteste pe deasupra lor, iar in cer, artistul a infatisat inaltarea lui Hristos. Acest document, unul din cele mai vechi pe care le avem, pare a indica faptul ca in secolul al VI-lea nu exista inca o iconografie speciala a Cincizecimii.

 

Intr-un alt document, evangheliarul siriac de la Rabula, datand din 586, vedem, intr-un decor plin de flori si de verdeata, pe Maica Domnului in mijlocul soborului Apostolilor la pogorarea Sfantului Duh. Intr-un admirabil studiu despre iconografia sinoadelor in traditia bizantina, C. Walter da urmatoarea explicatie:

 

Fara indoiala, explicatia consta in faptul ca Biserica primara nu avea  nevoie de o imagine speciala a, pogorarii Sfantului Duh. in primele veacuri ale erei crestine, ea sarbatorea Rascumpararea ca o singura mare taina in timpul celor cincizeci de zile ale perioadei pascale.

De-abia ulterior Biserica va stabili, atat in slujbe, cat si in iconografie, deosebirea dintre sarbatoarea Inaltarii si cea a Cincizecimii, ceea ce ne ajuta, cand privim icoana Cincizecimii, sa situam aceasta sarbatoare in raport cu prezenta sau absenta Maicii Domnului din icoana si sa vedem totodata legatura Cincizecimii cu inaltarea.

 

a. Icoana Cincizecimii si Maica Domnului

 

Intr-adevar, de indata ce iconografia Cincizecimii este stabilita se desemneaza doua curente. In Apus, Maica Domnului ajunge sa ocupe locul central si principal, in timp ce in Rasarit, ea lipseste din icoana. De ce ? Faptele Apostolilor ne spun ca "toti acestia, intr-un cuget staruiau in rugaciune impreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Iisus, si cu fratii Lui" (F.A. 1, 14), "si cand a sosit ziua Cincizecimii erau toti, impreuna, in acelasi loc" (F.A. 2, 1).

 

Cuvantul "toti" se refera oare doar la Apostolii enumerati in cap. 1, 13, sau la toate persoanele prezente, adica "in jur de o suta de zeci"? (F.A. 1,15).

 

Biserica Ortodoxa considera ca Maica Domnului, desi ca persoana era fara de pacat, avea totusi nevoie sa fie rascumparata si mantuita de catre Fiul sau. Avea nevoie de Cincizecime pentru indumnezeirea sa personala. Caci pogorarea Sfantului Duh la Buna Vestire nu implinise aceasta indumnezeire:

 

Cea care L-a daruit omenirii pe Cuvantul si l-a nascut pe Dumnezeu intrupat s-a facut pe sine de bunavoie instrument al Intruparii, savarsita in firea sa curatita de Sfantul Duh. Dar Duhul Sfant s-a pogorat inca o data peste Fecioara, in ziua Cincizecimii, de data aceasta nu pentru a se sluji de firea ei ca de un instrument, ci pentru a Se darui persoanei sale, pentru a deveni mijlocul indumnezeirii sale.

 

Toate acestea nu justifica, dupa parerea lui Uspensky, prezenta Mai­cii Domnului in icoana Cincizecimii, caci, daca o infatisam pe Preasfanta Fecioara in icoana Cincizecimii, nu mai facem o icoana treimica, ci o icoana a Maicii Domnului. Iata de ce, in iconografia ortodoxa, Maica Domnului nu este reprezentata in icoanele Cincizecimii:

 

Este absenta pentru ca prezenta ei nu corespunde cu ceea ce intentio­neaza Biserica sa ne reveleze prin icoana si slujba Cincizecimii: caci Cincizecimea este inainte de toate nasterea duhovniceasca a omului in Duhul Sfant.

 

Si totusi, alaturi de acest curent atat de ferm sustinut de catre Leonid Uspensky, mentionam si un altul, sustinut de parintele Grigorie Krug.

 

Dar exista si icoane ale Cincizecimii unde Maica Domnului este infati­sata in mijlocul Apostolilor. Aceste doua reprezentari iconografice sunt oare posibile si compatibile in Biserica Ortodoxa ?

In Rusia, intr-adevar, intalnim in paralel ambele traditii iconografi­ce ale Pogorarii Sfantului Duh, cu prezenta Maicii Domnului sau fara prezenta sa, pana in secolul al XVII-lea. In Albania, Preacurata este reprezentata in mijlocul Apostolilor pana in secolul al XVIII-lea.

 

In frumosul sau studiu consacrat parintelui Krug, iconograf con­temporan, Anne Bogenhardt ne prezinta unele icoane ale Cincizeci­mii pictate de acesta, unde Maica Domnului sade in mijlocul Aposto­lilor. Dar sa-l lasam pe Pr. Grigorie Krug sa ne explice ratiunile sale:

 

Pentru ce motiv a fost Maica Domnului prezenta in incaperea de sus si a primit Duhul Sfant la impartirea limbilor de foc ? Ne-am putea gandi ca aceasta a fost voia Duhului insusi, Care o sfintise pe Maica Domnului cand venise la Buna Vestire, asa cum spune episcopul Inochentie: "Cum sa nu fi fost de fata la venirea Duhului cea care zamislise si nascuse prin Du­hul? " In stihirile sarbatorii, se spune ca Duhul Sfant odihneste peste Apos­toli ca pe culmea omenirii: Maica Domnului putea fi ea oare lipsita de aceasta vrednicie, de aceasta alegere ? Putea sa nu se afle pe culme ? In im­partirea limbilor de foc, apare Duhul Sfant care odihneste pe capul Maicii Domnului ca si pe cel al fiecarui Apostol... Iata de ce plinatatea soborului Apostolilor adunat in incaperea de sus in ziua Cincizecimii, plinatate care defineste natura apostolica a Bisericii, nu a fost realizata fara participarea Maicii Domnului... care a primit acolo sfintirea de catre Duhul si care, la randul sau, a sfintit sarbatoarea.

 

Intelegem acum dificultatea problemei continutului si a reprezen­tarii iconografice a Cincizecimii. Iata de ce, dupa ce am incercat sa oferim unele lamuriri, ne ferim sa ne raliem vreunei pareri, lasand Bi­sericii grija de a se pronunta asupra acestei chestiuni. Sa recunoastem doar ca, pentru moment, cele doua traditii despre care am vorbit exis­ta in Biserica si fiecare isi are valoarea sa.

 

b. Icoana Cincizecimii si Inaltarea

 

Inaltarea este o conditie necesara a Cincizecimii: "Va este de folos ca sa Ma duc Eu. Caci daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, Il voi trimite la voi" (In. 16, 7). Scriptu­ra nu ne spune ca Maria era impreuna cu cei Doisprezece in acel mo­ment. Trebuie, deci, cautate alte motive pentru care Biserica o infati­seaza pe Maica Domnului in iconografia inaltarii, asa cum se canta in slujba sarbatorii:

 

Ai venit cu ucenicii Tai in Muntele Maslinilor, avand si pe ceea ce Te-a nascut pe Tine, Facatorul si Ziditorul tuturor (stihire la Litie)

 

Iata Fiul tau, Nascatoare de Dumnezeu... S-a suit la cele ceresti (tro­par al cantarii a 8-a din Canon).

 

Reflectia teologica a Bisericii asupra autenticitatii intruparii Cu­vantului este cea care o determina sa o infatiseze pe Maica Domnului in icoana, ca pe o dovada de netagaduit. Nicolae Cabasila ne explica de ce:

 

Intruparea nu a fost doar lucrarea Tatalui, a puterii Sale si a Duhului Sau, ci si a vointei si a credintei Sfintei Fecioare. Fara consimtamantul Preacuratei, fara ajutorul credintei, acest tel era tot atat de irealizabil ca si fara interventia celor Trei Persoane dumnezeiesti. Doar dupa ce a pre­gatit-o si a convins-o, Dumnezeu o ia drept Maica si isi ia de la Fa trupul pe care I-l da de bunavoie.

 

Cel care Se inalta nu este un duh, asa cum crezusera Apostolii la prima Sa aratare, dupa inviere (Lc. 24, 36-37), ci Cuvantul intrupat, firea noastra omeneasca unita in chip neamestecat si neschimbat cu dumnezeirea.

 

Fecioara, ca Maica, este cea care a suferit mai mult decat toti, asa ca i se cuvenea sa se bucure cu o bucurie fara margini vazand slava trupului Fiului Sau si slavita Sa inaltare, sa vada firea omeneasca pe care Ea I-o daduse indumnezeita in Persoana lui Hristos si sezand, dupa inaltarea mai presus de ceruri, de-a dreapta Tatalui.

 

Asa cum am spus, la inceputurile sale, Biserica sarbatorea taina mantuirii noastre de-a lungul intregii perioade pascale de cincizeci de zile, asa cum infatisa de altfel iconografia. Apoi, cu timpul, in elabo­rarea teologiei sale, Biserica stabileste deosebirea dintre sarbatoarea Cincizecimii si cea a inaltarii si le infatiseaza separat in icoane pentru a ne invata astfel taina proprie fiecareia dintre ele.

 

3. Iconografia Cincizecimii

 

Actiunea se petrece in Cenaclu si ne-a fost infatisata pe larg.

 

Icoana ii infatiseaza pe cei doisprezece Apostoli, adica numarul de tovarasi pe care Hristos si i-a ales: "A chemat la Sine pe ucenicii Sai si a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli" (Lc. 6, 13).

 

Dupa plecarea lui Iuda, si mai exact chiar inainte de Cincizecime, numarul lor este restabilit de Matia, "ca sa ia locul acestei slujiri si al apostoliei din care Iuda a cazut" (F.A. 1, 25). Astfel, pentru pogora­rea Sfantului Duh, deplinatatea cetei apostolice este restabilita, iar aceasta deplinatate este exprimata de numarul lor: "Cei Doisprezece".

 

Apostolii infatisati in icoana reprezinta ceata apostolilor ca temei al Bisericii si culme a ierarhiei, cei de la care porneste succesiunea pute­rii in Biserica... Toti sunt imbracati cu aceeasi putere de sus (Lc. 24, 48), cu aceeasi putere de a lega si de a dezlega (Mt. 18, 18).

Plinatatea Bisericii sunt cei Doisprezece, dar si cei saptezeci, care au primit si ei Duhul la Cincizecime.

 

Acum, Mangaietorul S-a revarsat peste tot trupul, incepand cu aposto­lii, ne invata cantarile bisericesti.

 

Aceasta explica de ce, fiind doisprezece, trei dintre ei sunt inlocuiti de Apostolul Pavel si de Evanghelistii Marcu si Luca. Astfel, fara a schimba nimic din numarul de doisprezece, icoana Cincizecimii mar­cheaza si extinderea si plinatatea Colegiului Apostolic. Desi evanghe­liile nu au fost scrise la Cincizecime, Apostolii tin in mana rotulusurile, iar Evanghelistii cartile, ca semn al implinirii fagaduintelor lui Hristos cu privire la invatatura data de Duhul Sfant: "Duhul Sfant, pe Care Il va trimite Tatal in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu" (In. 14, 26).

 

Pozitia Apostolilor in icoana este foarte semnificativa. Asezati pe o banca in forma de arc, pe Ambele laturi, ei alcatuiesc doua grupuri, unul in fata celuilalt, toti pe acelasi plan, la o scara de marime egala. Icoana ne infatiseaza astfel o adunare de membri egali ca rang, uniti de o viata comuna in har. La extremitati, Petru si Pavel lasa un loc liber intre ei. Aceasta compozitie aminteste intocmai de icoana lui Hristos adolescent propovaduind in sinagoga.

 

Pastrand totodata trasaturile individuale ale fiecarui apostol... acest grup sudat de Focul Duhului Sfant, de flacara acestui nou principiu vital care este dragostea, ne arata nu aspectul exterior al evenimentului, nu tulburarea apostolilor, care celor dinafara le parea discordie si ii facea sa-i creada cuprinsi de betie, ci continutul sau duhovnicesc, armonia launtrica cu totul noua a vietii Bisericii in Duhul Sfant, armonie inaccesibila privi­rii neluminate de Duhul insusi. Iar Paul Evdokimov observa ca vechile imagini ale sinoadelor ecumenice reproduceau aceeasi schema a icoanei Cincizecimii, pentru ca este vorba de armonia acelui sobornost, adica armonia Bisericii in sinod: impartind limbile de foc, El i-a chemat pe toti oamenii la unire si prin buna intelegere praznuim Duhul Sfant.

 

Icoana prezinta o compozitie deschisa si situeaza pogorarea Duhu­lui Sfant pe o vasta scena inaltata, "incaperea de sus".

 

Intr-una din primele reprezentari ale Cincizecimii, o icoana de la Sinai din secolul al VII-lea, vedem in mijloc, deasupra Apostolilor, bustul unui barbat cu parul negru, dar fara barba, cu un nimb cruci­form. De fiecare parte a bustului pornesc raze, in timp ce un porum­bel pluteste printre capetele Apostolilor Petru si Pavel (cunoastem foarte bine izvorul iconografic al bustului si al razelor. In manuscrisul To­pografiei crestine al lui Cosma Indicopleustes, se afla o diagrama care ex­plica in ce fel cad pe pamant razele soarelui. Deasupra acestei diagrame, care aminteste de armatura unei umbrele, se afla bustul Zeului Soare. Diagrama se potriveste foarte bine cu teologia Cincizecimii in virtutea ideii comune a universalitatii).

 

Ca urmare, lumea divina este reprezentata simplu, printr-un arc in partea de sus a icoanei, pentru a simboliza izvorul parintesc de unde pleaca limbile de foc, energiile treimice concentrate in Duhul Sfant.

 

Icoana este deschisa si in partea de jos, ceea ce inseamna ca Apos­tolii nu traiesc intr-o lume inchisa in sine, ci deschisa catre noi, caci Biserica este pentru toti oamenii, potrivit rugaciunii lui Iisus insusi:

 

"Nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, in­tru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis" (In. 17, 20-21).

 

Icoana se deschide spre cele de jos printr-un arc negru, unde se afla un om imbracat in rege. Adeseori, arcul este inchis printr-un grilaj care subliniaza starea de captivitate. Acel rege nu este diavolul. Odi­nioara, pe icoanele foarte vechi, in locul acestuia se afla un grup de personaje reprezentand diferitele neamuri si popoare, despre care vorbeau Faptele Apostolilor: "parti si mezi si elamiti si cei ce locuiesc in Mesopotamia" (F.A. 2, 9-10). Dar, cel mai adesea, nu este decat un singur personaj care simbolizeaza intreaga lume vazuta. Acesta este Cosmosul, intruchipat de un batran inconjurat de "intunericul si umbra mortii" (Lc. 1, 79). El tine in maini o esarfa pe care se afla douasprezece suluri, simbolizand propovaduirea celor doisprezece Apostoli. Contrastul dintre cele doua lumi coexistente este unul din cele mai frapante: sus se afla deja pamantul nou, viziune a Cosmosului ideal imbratisat de focul dumnezeiesc si spre care aspira batranul rege. Energiile Duhului Sfant intra in actiune pentru a elibera si transforma Cosmosul robit celor de jos... Batranul rege arata prin mainile intinse ca insasi dia­voleasca deznadejde este ranita printr-o speranta pe care o precontine. Omul nu trebuie sa cada niciodata in deznadejde; nu poate cadea decat in Dumnezeu, iar Dumnezeu nu-Si pierde niciodata nadejdea in el. Mana intinsa spre Hristos nu ramane niciodata goala.

 

Alegoria Cosmosului a ramas cu totul straina iconografiei apusene, iar in arta bizantina apare dupa perioada iconoclasta.

 

Alegerea acestui personaj corespundea, deci, unei precizari teologice si unei aprofundari a continutului icoanei Cincizecimii.

 

Cincizecimea este nasterea din nou, duhovniceasca, a omului in Sfantul Duh si Revelatia definitiva a tainei treimice. in intrupare, Dumnezeu Se nastfe in trup, Se face om. Incepand de la Cincizecime, omul, prin harul Duhului Sfant, poate deveni Dumnezeu, dupa cum ne spune Sfantul Simeon Noul Teolog:

 

Prin Duhul Sfant, Cuvantul Tatalui patrunde in noi, ca in sanul Fe­cioarei, noi II primim, iar El Se face in noi asemenea unei seminte. Si noi II zamislim, nu trupeste, cum L-a zamislit de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, ci duhovniceste, dar cu adevarat?.

 

Avandu-si obarsia in plenitudinea Revelatiei treimice, revarsarea Duhului Sfant este desavarsirea acesteia. Astazi Sfantul Duh incepe o noua si tainica cunoastere, o singura adorare a Sfintei Treimi.

 

Iata de ce prima zi dupa Cincizecime este inchinata Sfintei Treimi. Icoana Pogorarii Duhului Sfant ne invata ca Duhul Sfant si Cuvantul sunt de nedespartit in actiunea lor de manifestare a Tatalui: sunt "cele doua maini ale Sale" si totusi inefabil distincte, ca doua Persoane purcezand din Acelasi Tata. Astfel, Duhul Sfant nu este subordonat Fiului, nu este o functie a Cuvantului, ci este al doilea Mangaietor si, dupa cum spu­ne Sfantul Grigorie de Nazianz: "Este un alt Mangaietor... ca si cum ar fi un alt Dumnezeu".

 

Aceasta ne ajuta sa intelegem mai bine atat densitatea cat si origi­nalitatea acestei sarbatori. Nu este vorba sa intelegem Cincizecimea ca o simpla consecinta sau ca o continuare a intruparii Cuvantului ci, asa cum ne arata icoana, sa descoperim ca Cincizecimea este a doua lu­crare a Tatalui: dupa ce Hristos Si-a incheiat misiunea si S-a intors la Tatal, Tatal il trimite pe Duhul Sfant in persoana.

 

Acesta era telul si rostul intregii lucrari mantuitoare a lui Hristos, cre­dinciosii sa primeasca Duhul Sfant, ne invata Sfantul Simeon Noul Te­olog, iar Nicolae Cabasila, la randul sau, adauga: intreaga iconomie a lucrarii lui Hristos... nu este altceva decat pogorarea Sfantului Duh peste Biserica.

 

In timp ce, in Hristos, firea omeneasca este integrata in unitatea Trupului Sau, la Cincizecime, Duhul Sfant, revarsand plenitudinea harismatica a darurilor Sale, lumineaza persoanele intr-un mod unic pentru fiecare.

 

Pe toate le da Duhul Sfant: izvoraste prorocii, sfinteste pe preoti, pe pes­cari teologi i-a aratat, tonta randuiala Bisericii o plineste, se canta la Ve­cernia mare a sarbatorii.

 

Prin aceasta icoana, Biserica ne indeamna sa ne indreptam intreaga atentie catre Apostoli si catre misiunea lor legata de pogorarea Du­hului Sfant.

 

Trimitand apostolilor Tai Duhul Sfant... (stihire la Litie la Vecernia Mare)

 

Iata ca Apostolii s-au imbracat cu puterea cereasca a lui Hristos. (stihirea 3 din lunea Cincizecimii)

 

Izvorul Duhului pogorat pe pamant... s-a revarsat peste apostoli sfintindu-i. (catisma, glas 8)

Binecuvantat esti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce prea intelepti pe pescari i-ai aratat, trimitandu-le lor Duhul Sfant, si printr-insii lumea ai vanat...

 

Daniel Rousseau

 

Citeste : Sfantul Duh si Biserica in invatatura Sfintilor Parinti