Actul constiintei timpului este strans legat de constiinta schimbarii. Este necesara creearea unui efort de abstractie pentru a realiza o separare conceptuala a spatiului de continutul lui concret si a timpului de evenimentele care au loc in el. Imaginea mitologica a timpului, care trage toate lucrurile intr-un flux neincetat, este primul pas in aceasta directie. Primele popoare percepeau si concepeau timpul ca o succesiune circulara de evenimente de intalnire cu lumea de dincolo. Viata insasi este ritmata interior de emergenta divinului in lume. Intervalul dintre aceste epifanii era numit timp, iar viata omului cu momentele ei si cu continutul ei initiatic (nasterea, maturitatea, nunta, moartea) avea continut relational si ciclic.
Ce este timpul ?
La prima vedere putem afirma primul raspuns izvorat dintr-un rationament pur material si totodata extrem de limitat si anume: Timpul este sistemul de referinta la care ne raportam activitatile fizice sau psihice! acest raspuns fiind integral o masura a lumii materiale, daca mergem insa mai departe spre cercetarea originii timpului gasim afirmatia Sf. Maxim Marturisitorul in lucrarea sa intitulata “Ambigua”: “Timpul cand se opreste din miscare este eon si eonul cand se masoara este timp purtat de miscare “. Altfel spus, valoarea instantanee a timpului este eonul, in parcursul sau, timpul vine din Eternitate si se intoarce in aceasta ca eon eshatologic - eternitatea implica in mod direct timpul.
Notiunea de timp nu isi are punctul de plecare in actul caderii protoparintilor nostri, pentru ca in starea primordiala, omul nu era in conditie desavarsita, ci chiar odata cu Creatia. Timpul este creat de Eternitate din abis. Din punct de vedere al raportarii la relatia Duh-timp ne punem acum intrebarea, timpul este transcendent Duhului sau Duhul este transcendent timpului? raspunsul il gasim in Sfanta Scriptura inca de la facerea lumii, in care nimic nu era creat "Intuneric era deasupra adancului si Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor.” (Facere1,2), prin urmare Duhul Sfant este transcendent timpului. Lumea se face prin suprimari partiale ale adancului si ale omogenitatii lui nocturne. Aceasta sfasiere a adancului de catre lumina increata este marcata in Geneza tocmai prin simbolul separarii apelor de ape. Nasterea timpului este legata de crearea lumii, caci despartirea luminii de intuneric inseamna separatia potentei de act in structura timpului.
In continuare vom defini notiunea de timp utilizand diferite sisteme de referinta , caracterisitice fiintei, regasite in natura umana prin urmare vom vedea cateva ipostaze -personalizate ale timpului apartinator lumii materiale si nemateriale.
Timpul originar
Dupa cum s-a mentionat anterior si vom mentiona si in cele ce urmeaza, timpul a fost creat odata cu lumea; exista un timp al vesniciei comuniunii omului cu Dumnezeu. Prezenta lui Dumnezeu realizeaza umplerea intervalului cauzat de trecerea si schimbarea materiei, aceasta prezenta a lui Dumnezeu duce la vesnicia timpului. Adam si Eva au fost creati pentru vesnicie, iar timpul paradisiac masura umplerea lor de iubire precum si progresul lor in acest act al iubirii. Timpul paradisiac este un timp al armoniei cu Dumnezeu; nemasurabil din punct de vedere fizic; succesiunea clipelor era un progres continuu in comuniunea omului cu Dumnezeu.
Timpul caderii umane
Odata cu caderea omului in pacat se realizeaza o perceptie cu totul diferita a curgerii materiei. Sistemul de referinta care nu apartine acestei lumi si care sustinea trecerea timpului originar fara un sfarsit - existenta lui Dumnezeu, lipseste si prin urmare intreaga materie si mai ales viata omului au ajuns sa curga catre moarte. Viata umana si existenta materiei fara prezenta lui Dumnezeu este o progresivitate a mortii si o asteptare a ei. Timpul uman nu mai este un timp al cresterii in comuniune cu Dumnezeu, iar timpul caderii - masura curgerii catre moarte. In Vechiul Testament timpul primeste si fagaduinta restaurarii si nu doar atat, ci prin ciclul sarbatorilor iudaice anunta restaurarea lui in Hristos.
Timpul mitic
Dupa cadere, dorinta omului de a-L cunoaste pe Dumnezeu s-a rasfrant si s-a aratat in toate manifestarile spirituale ale omului. Nostalgia omului pentru raiul pierdut se reflecta in definirea mitului eternei reintoarceri. Pentru omul mitic, curgerea este o miscare ciclica, o reintoarcere mereu la origini. Timpul ciclic este o reminiscenta din temporalitatea originara din viata omului cazut si are expresia vie a dorintei omului pentru vesnicie. Teoria existenta a reincarnarii este chiar o conceptie a acestei dezvoltari ciclice temporale care vrea sa sfideze moartea. Timpul ciclic din teoria reincarnarii arata neputinta umanitatii cazute de a nu infrunta si intelege moartea precum si de a valoriza unicitatea vietii.
La nivel global nu putem defini notiunea de timp decat in raport cu un sistem de referinta, problema devenind extrem de complexa deoarece omul este limitat prin structura fiintei sale si orice definitie/constatare reprezinta un punct de vedere al fiecaruia conditionat intr-o oarecare masura de dimensiunile spatiului teo-cosmic apartinator fiecarui om. Cea mai importanta trasatura a timpului este data de perioada cuprinsa intre chemarea lui Dumnezeu si raspunsul omului, aceasta diastaza a fost creata de Dumnezeu odata cu creearea lumii si nu trebuie privita ca o distanta a unui incompatibilitati ontologice, ci mai degraba ca o distanta, ca o continua provocare de depasire a ei, aceasta putand fi depasita doar prin iubirea lui Dumnezeu liber acceptata de catre om.
Din perspectiva stiintifica includem toate (definitiile, aspectele) legate de timp caci daca ne limitam la notinea cea mai simpla-materiala am realiza ondularea constiintei si a esentei sufletesti (gandirii) dupa lumea materiala si devenirea unor fiinte cu spiritul inradacinat in lumea materiala, limitata. Legat de aceasta, Petre Tutea spunea: “ateii si materialistii se deosebesc de animale prin faptul ca nu au coada”.
Toti timpii alcatuiesc o ecuatie care este sustinuta de Dumnezeu si spre care se tinde, ecuatia are un sens datorita Lui, neapartinator lumii materiale, care conlucreaza indirect cu constiinta, excluderea lui Dumnezeu din aceasta ecuatie duce la atrofierea integritatii spirituale la nivelul fiintei.
In spatiul teo-cosmic al fiecarei fiinte dimensiunile spatio-temporale definesc statutul fiintei precum si directia de deplasare a acesteia - catre moarte sau catre viata.
O intoarcere la timpul originar - timpul vesniciei al fiintei se realizeaza numai prin inviere* , pregatita si imbogatita din planul caderii, asa cum si Mantuitorul nostru Iisus Hristos spune “ Adevarat, adevarat zic voua: Cel ce asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viata” (Ioan 5, 24)
Problema timpului precum si cea a mortii, din punct de vedere metafizic sunt, indirect, nelinisti ale fiecarei fiinte umane insa nu multi isi asuma in mod direct aceste notiuni, considerand suficienta gravitarea fiintei in jurul unui abis dependent ca esenta si delimitare de lumea materiala.
De asemenea la cele analizate mai sus includem si timpul liturgic al carui continut va fi analizat intr-o forma mai ampla in articolul urmator.
Drd. Ing. Ciprian Nistor
Bibliografie :
Sfanta Scriptura , Sfanta Evanghelie dupa Ioan
Sfanta Scriptura , Facerea; Intaia carte a lui Moise
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae , Timp si vesnicie , SLG Press, Convent of the Incarnation Faircress, Oxford
Sfantul Maxim Marturisitorul , Ambigua, Traducere si aparat critic, Pr. Prof. Dumitru Staniloae ,E.I.B.M.B.O.R., 2006.
Ciprian Nistor
-
Eternitate si timp
Publicat in : Editoriale -
Supraspatialitatea lui Dumnezeu si participarea creaturilor la ea
Publicat in : Editoriale -
O inima ranita de o inima grabita
Publicat in : Editoriale -
Timpul si viata
Publicat in : Editoriale -
Teologia prezentului
Publicat in : Pilda zilei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.