In prima jumătate a secolului al VI-lea, în Apus, printre creştinii din Spania s-a răspândit învăţătura despre purcederea Duhului Sfânt şi din Fiul [cf Filio, Filioque]. O contribuţie deosebită în acest sens a avut episcopul Seviliei de atunci, Isidor. La Sinodul III de la Toledo (589), această învăţătură a primit într-o măsură caracter sobornicesc, încât participanţii sinodului, după cuvintele Crezului niceo-constantinopolitan: „credimus... et in Spiritum sanctum, dominum et vivificantem, ex Patre...” au adăugat: „et ex filio (procedentem)”. Astfel aşezată în rândul dogmelor, s-a răspândit din ce în ce mai mult în Spania, lucru la care au contribuit în mod deosebit sinoadele de la Toledo: IV (634), VI (638), XI (675) şi XVI (693).
Filioque a provocat dispute mari şi în Răsărit, şi în Apus. Dogma locală a Bisericii Spaniole a luat treptat amploare în Apus, chiar dacă a întâmpinat deseori rezistenţa episcopilor înşişi. Astfel, în timpul Papei Martin, episcopii apuseni care au participat la sinodul din Lateran (649) au mărturisit credinţa lor în Sfânta Treime întocmai ca Crezul niceo-constantinopolitan şi, prin aceasta, în acelaşi timp ad litteram au repetat hotărârea Sinodului IV despre caracterul sfânt şi neschimbabil al acestui Simbol al credinţe.
Intr-una dintre epistolele sale către Sinodul al VI Ecumenic, Papa Agaton a scris că desăvârşita cunoaştere constă în păzirea cu sârguinţă şi trezvie a tuturor articolelor credinţei apostolice, ţinând credinţa şi în Sfântul Duh, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede. In a doua epistolă a sa către acelaşi Sinod, a afirmat cu tărie că Biserica de la Roma păzeşte neclintit credinţa pe care au predat-o cele cinci Sinoade Ecumenice şi are mare grijă să nu se schimbe nimic, nici să se adauge, nici să se ia din ceea ce a fost stabilit în hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice.
Spre sfarşitul secolului al VIII-lea, sub conducerea lui Carol cel Mare, galii au cucerit o parte din Spania unde la liturghie se folosea Crezul cu adaosul Filioqne. Luând, aceste liturghii ca model, şi în Italia s-a împământenit treptat obiceiul de a se sluji liturghia cu adaosul Filioque. Acesta a întâmpinat rezistenţă şi a fost osândit de oamenii cu un sentiment ecumenic şi cunoaştere ecleziastică mai profunde. Astfel, Alcuin, vestitul teolog al Bisericii galice, în epistola a IX-a (798), scrie creştinilor din Lyon:
Iubiţi fraţi, păziţi-vă, cu cea mai mare grijă, de amăgirile noilor secte din Spania. Urmaţi credinţa Sfinţilor Părinţi, şi intr-o unitate în duh preasfântă, ţineţi-vă strâns de Biserica sobornicească (universali Ecclesiae), întrucât este scris: „Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinţii tăi" (Pilde 22, 2-8). Şi nu adăugaţi nimic nou în Simbolul credinţei soborniceşti. [...] Mergeţi pe cărarea dreaptă a Învăţăturilor apostolice şi nu vă abateţi nici la stânga, nici la dreapta de la calea împărătească, în rătăcirile născocite de curând.
Insă aceste avertismente n-au avut un succes larg şi de durată, deoarece Carol cel Mare, un susţinător înflăcărat al lui Filioque, folosea în paraclisul imperial Crezul cu acest adaos. Acest aspect deosebit a contribuit la răspândirea şi împământenirea Crezului cu adaosul Filioque.
Crezul cu Filioqne apare în Apus la începutul secolului al IX-Iea, când, în 809, călugării gali din ordinul Muntelui Măslinilor au venit în Ierusalim spre închinare la Locurile Sfinte şi au început să folosească la liturghie Crezul cu adaosul Filioque. De aceea au intrat în conflict cu preoţii localnici greci, al căror reprezentant neînduplecat a fost monahul loan de la Manăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit, care socotea învăţătura Filioque erezie, iar pe monahii gali, eretici. Jigniţi, monahii din Galia i-au scris Papei Leon al III-lea, jeluindu-se şi rugandu-l să-i ocrotească şi sa-i călăuzească. Au scris următoarele:
Preamilostive părinte, te instiintam despre necazul pe care il induram aici. loan de la Mănastirea Sfantului Sava a scris împotriva noastră afirmând că galii care se afla pe Muntele Măslinilor sunt eretici şi ne-a spus că noi toti galii suntem aşa. El se leapădă de credinţa noastră spunând că mai rea erezie nu există. [...] După aceasta, am declarat preoţilor Sfintei Cetăţi [...] că şi noi credem aşa precum crede Sfânta Biserică de la Roma (...) că în Crez spunem mai mult decât "Care de la Tatăl şi Fiul purcede", la care loan, acel vrăjmaş al sufletului lui, a zis că chiar cu aceste cuvinte ne arătăm eretici, (...) Şi aşa, din cauza acestui loan, în Cetatea Sfântă s-a întâmplat o mare confuzie, fiindcă el zice că Duhul Sfânt nu purcede din Tatăl şi Fiul [...]. In greceşte ei nu spun ca noi, ci: Care din Tatal purcede, iar cuvântul pe care noi îl folosim în latină îl socotesc neîngăduit.
Papa Leon al III-lea a trimis împăratului Carol cel Mare această plângere a monahilor gali, însoţită de o scrisoare personală. Cu această ocazie, în martie 809, Carol cel Mare a convocat sinodul din Aachen. Detaliile despre lucrarea acestui sinod lipsesc, însă se ştie că sinodul a fost condus de însuşi împăratul Carol, majoritatea participanţilor au fost pentru Filioque, iar după încheierea sinodului, hotărârile au fost trimise papei de la Roma, spre a fi aprobate, prin episcopul Bernard din Worms şi stareţul Adalhard din Corbie. Papa i-a primit pe trimişi şi, citind hotărârea sinodală, a declarat:
Aşa gândesc, aşa cred [...]. Interzic orice gândire şi învăţătură despre această chestiune. Iar de cel care gândeşte contrar, dacă nu-şi va reveni şi nu va crede aşa, mă lepăd cu totul.
Insă, chiar daca a fost de acord cu învăţătură purcedorii Sfântului Duh şi din Fiul, papa a refuzat categoric solicitarea misionarilor ca Filoque sa fie adăugat in Crezul niceo-constantinopolitan. La Sinodul de la Roma (810), a poruncit ca textul Crezului niceo-constantinopolitan, fără Filioque, sa fie gravat pe doua tăbliţe de argint şi expus în Bazilica Sfântului Petru, sub care a mai scris:
Eu, Leon, am lasat acestea din dragoste si spre pazirea credintei ortodoxe
Insă succesorii lui Leon al lll-lea, mai ales insistentul papă Nicolae I, in pofida protestelor venite din Răsărit în numele Bisericii Ecumenice (Universale) şi al credinţei, au facut tot posibilul ca adaosul Filioque sa rămână dogma crezului apusean.
De atunci până astăzi, romano-catolicii mărturisesc insistent şi apără această învăţătură a lor. Poate comunităţile religioase care s-au rupt de Roma după reformare au păstrat Filioque în crezurile lor.
Dogmatica Bisericii Ortodoxe, vol I, Editura Doxologia
Cumpara cartea "Dogmatica Bisericii Ortodoxe"
-
Filioque Catolicism, Uniatie, Ortodoxie
Publicat in : Dogma -
Filioque
Publicat in : Sfanta Treime -
Erezia Filioque
Publicat in : Sfanta Treime -
Aspecte noi in problema Filioque
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.