Toate realitatile Dumnezeiesti intrupate in Dumnezeu-Omul Hristos revarsa necontenit din sine nenumarate si nemasurate puteri Dumnezeiesti, neaparat trebuitoare fiintei omenesti pentru mantuire, pentru indumnezeire, pentru increstinare, pentru imbisericire, pentru induhovnicire, pentru intreimificare, pentru indumnezeu-omenire; ele sunt numite printr-un singur cuvant: har.

Toate aceste puteri Dumnezeiesti au in toate privintele insusiri si caracter Dumnezeu-omenesc, si prin aceasta sunt cu toata fiinta in trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii, din ea si prin ea. In Biserica, totul este Dumnezeu-omenesc, fiindca totul este al Dumnezeu-Omului. Nimic nu este in Biserica in afara categoriilor "Dumnezeu-omenescului" si "al Dumnezeu-Omului". Mantuirea noastra, adica in-dumnezeu-omenirea noastra, nu este altceva decat necontenita noastra "inharisire". In Biserica si prin Biserica darul este oceanul nesfarsit al Dumnezeiestilor, Dumnezeu-omenestilor puteri in-dumnezeu-omenitoare, increstinatoare, intreimisitoare, care lucreaza si inrauresc fara incetare in organismul Dumnezeu-omenesc al Bisericii. Prin Dumnezeu-Omul Hristos, Care este Biserica, ni s-au dat noua toate puterile Dumnezeiesti ce sunt trebuincioase oamenilor pentru viata si buna-cinstire in amandoua lumile (2 Petru 1:3-4).

Inaintea Dumnezeu-Omului, si ca Persoana - si ca Biserica - sta omul, cu firea sa cea dupa chipul lui Dumnezeu. Zidit dupa chipul lui Dumnezeu, omul are si libertate dupa chipul lui Dumnezeu. Aceasta libertate are dimensiuni uriase, nemasurate. Dupa voia sa libera, omul poate chiar sa se lepede de Dumnezeu si sa aleaga pe diavolul. Si inca: omul poate sa ajunga "dumnezeu dupa har", insa si diavol, dupa voia sa libera. Intrebuintata cu intelepciune Dumnezeiasca, voia libera il duce pe om la Dumnezeu si il uneste cu Dumnezeu; intrebuintata rau, il duce pe om la diavol si-l uneste cu el.

Istoria neamului omenesc este martorul graitor al acestui fapt. Dumnezeu Se face om tocmai in scopul ca, in calitate de Dumnezeu-Om, in Persoana Sa Dumnezeu-omeasca, sa ii arate omului si sa-l invete cum poate folosi in chip de Dumnezeu inteleptit libera sa vointa, cum sa zideasca in sine un om haric, un om dupa chipul lui Hristos, si cum sa desavarseasca pana la deplinatate asemanarea cu Dumnezeu a fiintei sale. Iar pentru atingerea acestui scop, Domnul a dat omului puterile Dumnezeiesti trebuincioase, a intemeiat pe Sine, Dumnezeu-Omul, Biserica cu sfintele ei Taine si sfintele ei fapte bune. Facandu-se "de un trup" cu trupul Dumnezeu-omenesc, Biserica (Efeseni 3:6), omul ajunge, cu ajutorul Sfintelor Taine si sfintelor fapte bune, la scopul randuit lui de catre Dumnezeu: ajunge "dumnezeu dupa har".

Toata mantuitoarea si de Dumnezeu daruita intelepciune a crestinului sta in a-si supune de buna voie vointa sa libera vointei Dumnezeiesti a Domnului Hristos, dupa pilda Aceluiasi Domn Hristos, Care de buna voie a supus in Persoana Sa Dumnezeu-omeneasca vointa Sa omeneasca vointei Dumnezeiesti. Aceasta legatura Dumnezeu-omeneasca intre vointa Dumnezeiasca si cea omeneasca este legea cea mai desavarsita si pravila cea mai trebuitoare in trupul Dumnezeu-omenesc al lui Hristos-Biserica: a-ti supune de buna voie vointa omeneasca vointei Dumnezeiesti a Domnului Hristos, si astfel, cu ajutorul harului Sfintelor Taine si sfintelor fapte bune, a-ti dobandi mintuirea, indumnezeirea, in-dumnezeu-omenirea si viata vesnica in Imparatia dragostei lui Hristos.

In trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii s-a dat tot harul Dumnezeirii treimice, har care ne mantuieste de pacat, de moarte si de diavol, ce ne renaste, ne schimba la fata, ne sfinteste, ne in-crestineaza, ne indumnezeieste, ne intreimiseste. Darul acesta s-a dat fiecaruia dupa masura harului lui Hristos (Efeseni 4:7).

Iar Domnul Hristos masoara harul fiecaruia dupa osteneala lui (1 Corinteni 3:8): dupa osteneala in credinta, in dragoste, in milostenie, in rugaciune, in postire, in priveghere, in blandete, in pocainta, in smerenie, in rabdare, si in celelalte sfinte fapte bune si Sfinte Taine evanghelice. Cunoscand dinainte, prin atotstiinta Sa Dumnezeiasca, cum se va folosi fiecare dintre noi de harul Sau, de darurile Sale, Domnul Hristos Isi si imparte darurile, fiecaruia dupa puterea lui (Matei 25:15). Totusi de osteneala noastra personala si de inmultirea darurilor Dumnezeiesti ale lui Hristos tine locul nostru in trupul de viata facator Dumnezeu-omenesc al lui Hristos-Biserica, ce, ca o singura si de nedespartit fiinta ceresc-pamanteasca Dumnezeu-omeneasca, se intinde de la pamant pana mai presus de toate cerurile cerurilor.

Cu cat omul traieste mai mult plinatatea harului lui Hristos, cu atat are mai multe daruri in el insusi si cu atat se revarsa prin el, ca printr-un de-un-trup cu Hristos, puterile Dumnezeu-omenesti ale Bisericii lui Hristos, ale trupului lui Hristos, puteri care ne curatesc de tot pacatul, ne sfintesc, ne indumnezeiesc, ne in-dumnezeu-inomenesc. Astfel stand lucrurile, fiecare din noi traieste in toti si pentru toti, fiindca un singur trup suntem toti. De aceea se si bucura fiecare de darurile fratilor sai, mai ales cand ele sunt mai mari decat ale sale.

Sfantul Iustin Popovici

• Sfantul Iustin Popovici
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Paraclisul Sfantului Iustin Popovici
  Publicat in : Acatiste

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: