Religiile monoteiste si crestinismul

 

Crestinismul nu este singura religie teista, care se refera la existenta unui singur Dumnezeu, principiu creator, revelator, proniator, pe baza unor revelatii divine pastrate in scrieri sacre. Exista religii, credinte si sisteme religioase care au in centrul lor credinta intr-o realitate divina transcendenta, absoluta, cu caracter personal sau impersonal, careia i se atribuie diverse nume sau personificari, realitate ce poate fi cunoscuta pe multiple cai. Aceasta realitate divina ultima, transcendenta si ima­nenta in acelasi timp, poate fi numita si invocata ca Iahve-Domnul Savaot (iudaism), ca Alah - islamism, ca zeitate intreita : Osiris, Isis, Horus (religia egiptenilor), ca divinitate compusa : Brahma, Vishnu si Shiva (re­ligia Trimurti, a indienilor), ca principiu universal care guverneaza in­treaga ordine creata si umanitatea (religiile asiatice orientale), ca prin­cipiu al armoniei cosmice (budism), ca legea sau Calea suprema (taoism), ca prezenta a divinului in natura (Shinto) etc.

 

Crestinismul are caracterul sau propriu, atat in ce priveste conti­nutul revelatiei divine, cat si perspectiva religioasa asupra realitatii istorice, umane. Acest caracter nu poate fi invocat nici pentru a motiva un antagonism contra celorlalte religii, nici pentru a propune un sincretism teologic artifical.

       

Elementele proprii crestinismului :

a.  Revelatia divina personala in istorie. Dumnezeu insusi Se reve­leaza in persoana istorica a lui Iisus Hristos. Cunoasterea lui Dumnezeu e bazata pe actele Sale revelatoare in istorie, pe experienta personala  a acestor acte.  Pentru celelalte religii  "revelate", Dumnezeu vorbeste prin profeti, trimite mesajul Sau printr-un "instru­ment", intr-un anumit spatiu si timp.

 

b.  Dogma intruparii. Dumnezeu este o fiinta in trei persoane, din care una Se intrupeaza, ia trup uman, istoric, pe care-l transfigureaza, in centrul crestinismului sta credinta ca Iisus Hristos este Fiul lui Dum­nezeu (cf. I Ioan 2, 22 ; 3, 23 ; 4, 15 ; cf. Matei 16, 16), trimis de Tatal ca "mantuitor al lumii" (cosmos) (I Ioan 4, 14).

 

c. Misterul lui Dumnezeu cel intreit. Dumnezeu Se reveleaza ca treime de persoane, deoarece in constitutia si fiinta Sa este un Dumnezeu perso­nal. Cele mai multe religii orientale au accen­tuat dimensiunea de mit a lui Dumnezeu, deoarece pentru ele absolutul este o transcendenta impinsa la extrem, incat isi pierde caracterul perso­nal. De unde, o teologie prea "negativa" si simbolica, o mentalitate reli­gioasa care se exprima numai in paradoxuri si mituri (la extrema cealalta sta mentalitatea prea rationalista).

 

Problema este cum se trateaza teologic aceste religii si sisteme re­ligioase care dau lui Dumnezeu diverse nume si ii atribuie multiple sen­suri ? Ce sugereaza aceste religii, in special cartile lor sacre, pentru in­terpretarea crestina a lui Dumnezeu, pentru sensul crestin al mantuirii, pentru teologia crestina ? Cum se trateaza "teologic" aceste revelatii ? Cum se trateaza istoria unica a lui Hristos in istoria mantuirii propusa de aceste religii ?      

                            

Aceste religii teiste si uni­versaliste (iudaism, islamism, hinduism, budism, religiile africane etc.) nu numai ca nu pun la indoiala existenta unui Dumnezeu transcendent - ul­tima realitate care transcende fiinta fara nume - ci si-au formulat pro­pria lor teologie, sub forma de definitii metafizice si explicatii ale fiintei ultime, precum si o spiritualitate care e bazata pe experienta lui Dumne­zeu ca ultimul, sau Altul.

 

Pentru credinta religioasa, istoria este un mediu al prezentei si actiunii lui Dumnezeu. In felul acesta, crestinismul poate colabora cu aceste religii in multe domenii practice sociale : dreptatea, pacea, libertatea.

 

Pavel n-a ezitat sa predice intelectualilor din Atena - care venerau un "Dumnezeu necunoscut", ca, ei crestinii adora un Dumnezeu care este inima intregului univers. "In El noi traim si ne mis­cam si suntem" (Fapte 17, 28). Crestinismul apostolic si patristic s-a aco­modat in contextul mentalitatii ebraice din Palestina, al iudaismului ele­nistic si lumea greco-romana. Teologia si exegeza crestina au fost determinate de timp si loc, de contextul cultural si situatia istorica a celor ce au facut experienta lui Dumnezeu in intalnirea cu Hristos.

 

Fireste, exista diferite conceptii si idei false despre fiinta lui Dumne­zeu in multe credinte si speculatii zis religioase. Vechiul si Noul Testa­ment se ridica viguros impotriva politeismului si idolatriei (Deut. 5, 7-9; Fapte 7, 41-43).

 

 

• Comunitatea umana in crestinism
  Publicat in : Dogma
• Credinta in viata de apoi in crestinism
  Publicat in : Editoriale
• Cunoastere si simbol in crestinism
  Publicat in : Editoriale
• Conceptia despre fapte in Hinduism si Crestinism
  Publicat in : Editoriale
• Crestinism si gnosticism
  Publicat in : Religii