1. Impărtăşirea bolnavilor nu trebuie înţeleasă doar ca o pregătire pentru moarte, aşa cum o percep superstiţioşii şi necredincioşii, căci aceasta ar fi un fel de „extrema communionem" (mult mai gravă decât „extrema unctio"), iar potirul euharistie n-ar mai fi un „izvor al vieţii", ci un „izvor al morţii". Or, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, Euharistia este „leacul nemuririi" (Sfântul Ignatie Teoforul), „leacul vieţii" (Serapion de Thmuis) şi „leacul împotriva păcatului" (Macarie Egipteanul).

Iată de ce este important ca toţi credincioşii, indiferent dacă sunt sănătoşi sau bolnavi trupeşte, să primească acest „antidot împotriva morţii", şi nu ca pe un medicament magic, ci ca pe o înrudire cu Dumnezeu - izvorul vindecării şi al vieţii. Prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos noi facem o sistematică „transfuzie cu sânge dumnezeiesc", iar scopul acesteia nu este doar „ca să ne fie bine şi să trăim ani mulţi pe pământ", ci este o împărtăşire din iubirea jertfelnică a lui Hristos, la care şi noi trebuie să răspundem cu iubire.

Şi, dacă-L iubim pe Dumnezeu, boala nu ne mai interesează şi chiar cea mai gravă manifestare a ei o percepem tot ca pe un semn al iubirii dumnezeieşti, dar nu ca pe o pedeapsă. Aceste trăiri ţin de „teologia bolii", iar pocăinţa şi împărtăşirea euharistică a bolnavilor reprezintă pilonul principal al acestei „teologii".

2. Rugăciunea a 5-a din rânduiala actuală conţine singura aluzie la Liturghie şi împărtăşire. Iată ce spune textul ei:

„Doamne, [...] Care şi pe mine, smeritul şi păcătosul şi nevrednicul robul Tău, cel încurcat în multe păcate şi tăvălit în patimile dezmierdărilor, m-ai chemat la sfânta şi preaînalta treaptă a Preoţiei, ca să intru în ceea ce este dincolo de catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor, unde sfinţii îngeri doresc să privească şi să audă glasul Evangheliei Domnului Dumnezeu şi să vadă cu ochii lor chipul Sfintei Jertfe şi să se îndulcească de dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie; Cel ce m-ai învrednicit a săvârşi cereştile Tale Taine şi a-Ţi aduce daruri şi jertfe pentru păcatele noastre şi pentru greşelile cele din neştiinţă ale poporului şi a fi mijlocitor pentru oile Tale cele cuvântătoare, ca prin multa şi negrăita Ta iubire de oameni să curăţeştipăcatele lor..."

Toate aceste expresii, similare cu cele din rugăciunile euharistice, sunt menite să trezească în conştiinţa preotului, dar mai ales a credincioşilor, frica împărtăşirii cu nevrednicie. Mai mult decât atât, rugăciunea de faţă (sau cel puţin o formă primară a ei), având un pronunţat caracter penitenţial, provine probabil dintr-o veche rânduiala pentru cei opriţi de la împărtăşire şi care trebuiau cu multă frică să se pregătească pentru reprimirea ei.

Dar ce legătură are acest text cu Maslul zilelor noastre, ştiind că primirea deasă a Maslului este, mai degrabă, un mod de a evita sau de a înlocui (fie şi inconştient) spovedania şi împărtăşirea? Cum să raportăm Maslul la Sfânta Impărtăşanie?

Reamintim că în trecut bolnavii erau împărtăşiţi înainte de fiecare ungere şi, de fapt, accentul cădea pe rugăciunea comună şi pe Euharistie, iar ungerea avea un rol mai mult medical, iar din punct de vedere religios era un act pur simbolic. Existau însă şi cazuri când oamenii bolnavi erau opriţi de la împărtăşire (adică erau mai bolnavi duhovniceşte decât trupeşte) şi, în cazul lor, Maslul avea un caracter mai penitenţial şi se săvârşea fără împărtăşirea cu Sfintele Taine. Pentru comparaţie avem Taina Cununiei: la prima Cununie vorbim doar despre bucurie şi binecuvântare, şi putem împărtăşi mirii; iar la a doua vorbim mai mult de pocăinţă şi nu-i împărtăşim decât după o anumită perioadă de pocăinţă. La fel trebuie să facem şi cu Maslul: dacă creştinul e bolnav trupeşte, dar nu-i excomunicat, preotul merge oriunde ar fi el şi nu doar îl unge cu ulei sfinţit, ci-l şi împărtăşeşte; iar dacă creştinul nu suferă prea mult trupeşte, dar are păcate opritoare de la împărtăşire, el însuşi va veni la biserică, se va spovedi, i se va face ungerea pocăinţei (Maslul penitenţial, cu alte rugăciuni decât cele terapeutice) şi după o perioadă de canon se va împărtăşi. Deci, în funcţie de boală se va aplica şi terapia, dar toate trebuie să culmineze cu împărtăşirea, căci Biserica nu ne face sănătoşi pentru noi, ci pentru ea (cf. I Corinteni 14:12), şi Dumnezeu îşi revarsă darurile Sale nu pentru folosul nostru personal, ci ca să-I slujim Lui. Atunci când ne rugăm pentru sănătatea trupească a oamenilor, dar nu ne preocupăm de cea duhovnicească şi de comuniunea lor cu Hristos, devenim „consumatori" ai Tainelor dumnezeieşti, pe care le abordăm mai mult magic decât duhovniceşte.

3. Imitând rânduiala veche a Liturghiei baptismale, Sfântul Maslu poate fi unit cu Liturghia în felul următor: Canonul şi celelalte stihiri se suprapun cu Utrenia zilei, apoi începe Sfântul Maslu (cu câte şapte pericope din Apostol şi cele şapte Evanghelii, rugăciuni şi ungeri), după care se trece direct la Liturghia Credincioşilor (ectenia de dinainte de Heruvic), iar la sfârşit, cei care au primit ungerea se şi împărtăşesc. In acest caz, slujba Sfântului Maslu va ţine locul Liturghiei Catehumenilor.

4. Se poate însă aplica şi rânduiala Maslului din vechile Evhologhii bizantine, unde uleiul era sfinţit după Proscomidie (în taină), iar ungerea se făcea abia după împărtăşire.

IEROMONAH PETRU PRUTEANU
SFÂNTUL MASLU ŞI ALTE SLUJBE DE VINDECARE, Editura Sophia

Cumpara cartea "SFÂNTUL MASLU ŞI ALTE SLUJBE DE VINDECARE"

• Sfanta Liturghie a Darurilor mai inainte sfintite
  Publicat in : Viata liturgica
• Sfanta Liturghie
  Publicat in : Viata liturgica
• Sfanta Liturghie, cerul pe pamant
  Publicat in : Religie
• Raportul dintre Misterul Cultic si Sfanta Liturghie
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: