Cuvantul Mantuitorului Iisus Hristos, "unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si eu, in mijlocul lor" (Matei 18,20) descrie comunitatea de credinciosi ca un fruct al carui miez este Hristos. "Adunarea" in numele Lui inseamna, pe de o parte, ca El este originea acestui fruct, ca El aduna si face sa creasca in jurul sau un corp de oameni uniti prin si pentru credinta in Hristos, iar, pe de alta parte, prezenta Sa este reala si se manifesta intr-un mod propriu in acest context.

Sfantul Apostol Pavel scrie in Epistola catre Romani "imbratisati pe Priscila si Acvila, impreuna-lucratori cu mine (...) si Biserica din casa lor" (16, 3,5), asemenea in Epistola catre Coloseni: "imbratisati pe fratii din Laodiceea si pe Nimfas si Biserica din casa lui" si in multe alte locuri despre Biserici locale, intre care stabileste o relatie fraterna, de comuniune, ca si intre credinciosii adunati, individual, in numele Domnului. Mesajul apostolului este acelasi: " imbratisati-va unii pe altii cu sarutare sfanta. Va imbratiseaza pe voi toate Bisericile lui Hristos" (Romani 16,16). In Faptele Apostolilor citim despre semnele principale ale comunitatii crestine, numita "Biserica": adunarea in prima zi a saptamanii (Duminica) pentru "frangerea painii" si ascultarea propovaduirii apostolului lui Hristos, fie direct (FA 20,7), fie prin citirea epistolelor sale (Coloseni 4,16).

Pe aceste baze a luat fiinta parohia, comunitatea mica in care este exprimata comuniunea credinciosilor in Hristos, ca Biserica. Mitropolitul Emilianos Timiadis spunea: "Unitatea este poate insusirea de baza a parohiei, toate celelalte caracteristici avandu-si originea in ea. Unitatea parohiei decurge din unitatea dumnezeirii si oglindeste cel mai bine imaginea divina in unitatea ei. De asemenea, aceasta unitate semnifica unirea lui Dumnezeu cu umanitatea in activitatea sfintitoare si mantuitoare a lui Hristos" (Mitropolit Emilianos Timiadis, Preot, parohie, innoire. Notiuni si orientari pentru teologia si practica pastorala, Editura Sofia, Bucuresti, 2001, p. 65).

Parohia este, in primul rand, o comunitate liturgica, traind in jurul Sfintei Euharistii. "Liturghia nu este o activitate oarecare a Bisericii, una printre celelalte taine si ierurgii. Ea este mai mult decat manifestarea cultica a unei comunitati crestine: este structura de comuniune, de integrare si de crestere a trupului tainic al Domnului. Caracterul ei unic sta in aceea ca aici Hristos Se da total, prin unirea cuvantului si Tainei, adica a puterii cuvantului si puterii trupului Sau, prin prefacerea elementelor euharistice" (Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Destinul Ortodoxiei, EIBMBOR, p.312).

Participarea la Sfanta Liturghie de duminica si din sarbatori este pentru membrii parohiei manifestarea constienta a legaturii lor nemijlocite cu Hristos, dar si a unitatii lor in Hristos, unii cu altii. Slujirea liturgica apartine fiecaruia dintre cei care participa, impreuna cu preotul lor, la savarsirea Sfintelor Taine, la aducerea jertfei de rugaciune si la primirea darurilor duhovnicesti revarsate de Dumnezeu asupra Bisericii, inchinandu-se pe ei insisi si unii pe altii lui Dumnezeu, membrii parohiei sunt partasi, in fiecare slujba, lucrarii mantuitoare a lui Hristos, iar prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului primesc, in jertfa unica a Mantuitorului, izbavirea de pacat si samanta invierii si vietii vesnice in trupurile lor.

Sfanta Euharistie este Taina centrala, in jurul careia vietuieste comunitatea credinciosilor, dar in legatura cu ea se afla toate celelalte Sfinte Taine, iar participarea credinciosilor la acestea, nu numai ca primitori directi, dar si ca adunare concelebranta este la fel de importanta. Pe buna dreptate Alexander Schmemann definea Euharistia ca "marea bucurie" din care s-au dezvoltat si au dobandit sens toate celelalte in crestinism. Semnificatia acestei bucurii trebuie sa fie redobandita de catre toti crestinii, dupa cuvantul "Intra intru bucuria Domnului tau " (Matei, 25, 21) si intru aceasta sa ramana si sa traiasca vesnic (Pr. Prof. Alexander Schmemann, Pentru viata lumii Sacramentele si Ortodoxia, trad. Pr. Prof. Aurel Jivi, E.LB.M.B.O.R., Bucuresti, 2001, p. 25).

Taina Sfantului Botez, impreuna cu Taina Mirungerii si Sfintei impartasanii administrate unui nou membru al Bisericii sunt o sarbatoare pentru cativa apropiati, dar aceasta inseamna ca au devenit, din nefericire, mai mult un eveniment privat, de familie. De asemenea la Taina Cununiei sunt prezenti de obicei numai invitatii, aceiasi care vor participa la festinul ce urmeaza dupa slujba bisericeasca. Aceasta situatie, desi generalizata, este anormala pentru viata spirituala a parohiei.

Botezarea unui nou membru al Bisericii este nu numai o nastere din nou pentru el, dar o sarbatoare pentru Biserica, reprezentata de parohie. Lipsa parohiei in jurul unui neofit este ca si cum mama ar lipsi simbolic - la nasterea propriului prunc. Aceasta nu diminueaza in nici un fel puterea Tainei si nici nu umbreste minunea imbracarii in Hristos a omului renascut „din apa si din Duh", dar slabeste constiinta de sine a parohiei si lasa sa se instaleze nepasarea intre membrii ei. Mai mult, se dezvolta in acest fel conceptia gresita ca participarea la viata bisericii este o problema privata a membrilor ei si in acest fel Sfintele Taine (ale Bisericii!) sunt intelese intr-un mod egoist, care lucreaza exact impotriva menirii lor, de a realiza comuniunea, atat a oamenilor cu Dumnezeu, cat si a oamenilor intre ei, prin integrarea lor in Trupul lui Hristos.

Accentul pus des in predica asupra Sfintelor Taine de initiere, mai multa importanta acordata anuntarii si pregatirii unui botez in parohie, o cateheza generoasa, duhovniceasca, asupra Sfintelor Taine, ar ajuta poate ca in jurul unui neofit parohia sa se stranga cu mai multa dragoste si sa priveasca mai responsabil viata sa in Hristos. Poate ca in acest fel in comunitatile in care traim vor ramane mai putini oameni nebotezati din cauza saraciei si marginalizarii, si mai multi copii vor ganguri in naosul bisericii, in loc sa vina doar pana la poarta pentru a cersi un banut sau o bucata de paine. In aceste vremuri, cand, din pacate, se mai nasc atat de putini copii, mai mult ca, niciodata parohia trebuie sa-si imbratiseze si sa-si stranga fiii la piept, purtand cu nadejde grija cresterii lor trupesti si sufletesti, denuntand in acest fel pacatele care ameninta viata.  

Ambrozie SINAITUL
Episcop-vicar patriarhal

Cronica Romanului - mai 2004

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: