Traim intr-o lume in care conteaza foarte mult aspectul exterior, adica ambalajul si mai putin continutul, o lume a ceea ce se vede, palpabila, frumoasa la exterior, placuta la gust, dar greu de digerat cand e vorba de continut (interior). Sigur, dintr-o perspectiva teologica, toata aceasta constructie artificiala are si un nume: `paradisul pamantesc`. Este o lume contradictorie, iar expresia `paradisul pamantesc` poarta si ea o doza de contradictie, la fel cum poarta si definitia lumii de mai sus (ambalaj vs continut), incercarea omului de a-si construi aici, pe pamant, un simulacru paradisiac este de fapt reflectarea lipsei unui micro-paradis interior, un paradis in care ar trebui sa salasluiasca insusi Hristos. Pe de alta parte, firescul nostalgic al paradisului interior - `imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru` (Luca 17, 21) - este pervertit prin ingurgitarea unui tip de misticism ezoteric sau ocult, la moda astazi in lume, construit din acelasi material din care este facut ambalajul.
 
Bineinteles, aceasta modalitate de a `manca` lumea nu ne va duce niciodata spre imparatia lui Hristos, ci ne va indrepta privirea doar spre ambalajul acestei lumi, doar spre `obroc`, lumina oprind-o sa straluceasca.

A te hrani doar din ceea ce cade sub incidenta Indicului inseamna a perverti ordinea fireasca a lucrurilor, adica a-ti trage seva din cele ale lumii, nu din Dumnezeu, creatorul acesteia.
 
Pe de alta parte, indreptarea privirii spre continut nu inseamna a blama sau a trece la distrugerea lucrurilor care exista, a trupului, adica a ambalajului, ci la transfigurarea lui, printr-o viata asemenea sfintilor. Dar drumul catre o astfel de viata nu incepe decat printr-o inspectie a interiorului, introspectie. Din nefericire, este foarte greu sa vorbesti astazi de asa ceva, intr-o proximitate ce nu duce lipsa de mijloace care sa-ti consume timpul si sa-ti distraga atentia de la lucrurile cu adevarat importante. De aceea, fobia de introspectie este caracteristica omului post-modern, caci intoarcerea privirii spre interior nu-i confera o priveliste prea prietenoasa, ci, din contra, una inspaimantatoare. Paradoxul este ca interiorul nu va fi niciodata unul amabil, deoarece atmosfera de aici este mereu una de lupta, asa dupa cum ne spune insusi Hristos (`nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie` Matei 10, 34). insa nu existenta luptei interioare trebuie sa ne dea fiori, ci, mai degraba, lipsa acesteia. Din pacate, absenta luptei este des intalnita in `continutul` multor contemporani, ea fiind de fapt un vid spiritual, un `frig metafizic` (termen folosit de Konrad Lorenz, in Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate), un fel de pace hranita din preaplinul autonomiei sale, dintr-o supraevaluare a ambalajului.
 
Tentatia unei raportari exterioare la lume nu este o conditie noua a omului contemporan, radacinile ei sunt de la caderea omului, insa `infrumusetarea` acesteia si modul de traire dupa `chipul` lui sunt, poate astazi, mult mai sofisticate, devenind din ce in ce mai opac, ceea ce permite ca drumul catre continut sa fie din ce in ce mai greu, uneori pana la uitarea existentei unui interior cu posibilitati indum-nezeitoare.
 
O astfel de evaluare unilaterala a ambalajului in detrimentul continutului face ca si relatiile in-terumane sa se masoare tot dupa frumusetea exterioara, totul desfasurandu-se la nivel superficial, patronat de sintagma `not to get emotionally involved` (a nu te implica emotional), iar dragostea, liantul esential al relatiilor umane, fiind golit de continutul sau profund, prostituandu-i sensul. Sau, in cel mai bun caz, dar tot superficializand relatiile dintre semeni, se promoveaza un fel de respect civic (necesar, de altfel) derivat din puterea legii si nu din dragostea dumnezeiasca.
 
Bineinteles, la aceasta problema, chiar daca va fi considerata ca anacronica, Biserica va avea o singura solutie: Hristos. Lumea, semenii si propria persoana trebuie privite dintr-un unghi diferit decat cel cu care ne-am obisnuit, adica cel din care vedem doar ambalajul. Totul trebuie privit prin fereastra Duhului lui Hristos, a nemuririi, adica `neprivind noi la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad, fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice` (2 Corinteni 4, 18), dupa cum ne spune apostolul Pavel, cel care a inceput sa vada continutul, dupa ce a fost orbit pe drumul Damascului.

Ion Constantin NEDELCU

Baraganul Ortodox

.

• Ortodoxie si Globalizare
  Publicat in : Editoriale
• Globalizarea si implicatiile ei
  Publicat in : Editoriale
• Biserica si problemele sociale
  Publicat in : Morala
• Postmodernismul provocare la morala crestina
  Publicat in : Religie