De curand, Biserica Ortodoxa Romana a sarbatorit 120 de ani de la recunoasterea autocefaliei din partea Patriarhiei ecumenice si 80 de ani de la ridicarea la rangul de patriarhie. Evenimentele au fost sarbatorite, ca fiecare jubileu, prin intrunirea Sfantului Sinod, mai ales ca ele au coincis calendaristic cu una din sesiunile anuale ale forului suprem de conducere al Bisericii noastre. Desi evenimentele nu au fost sarbatorite decat intr-un spirit bisericesc, simpla lor existenta a reusit sa atraga numeroase pareri, idei sau chiar critici. Aceste opinii sau critici cu privire la bunul mers al vietii bisericesti, au devenit de altfel o aparitie constanta in anumite ziare, cu precadere cand se intruneste Sfantul Sinod.
 
Din pacate, de cele mai multe ori ele sunt insidioase, in primul rand, pentru ca sunt insotite si de atacuri camuflate la adresa unor ierarhi ai Bisericii, iar in al doilea rand, rareori propun solutii realiste, in duh crestin.

Invocand idealuri sau concepte sociale si politice stringente, aceste interventii sunt facute de pe pozitii de superioritate, folosind un ton intelectualist, si au mai putin interes de a aduce contributii, cat mai degraba de a condamna obositor si monoton pretinsul imobilism si izolationism al Bisericii ortodoxe. Dat fiind popularitatea cel putin statistica pe care o are Biserica si seriozitatea institutionala, dovedita de multe ori pana acum, este de la sine inteles ca articolele critice sau cu titluri incendiare ce privesc probleme bisericesti atrag atentia si pot aduce popularitate autorilor si ideilor lor, mai ales cand sunt folosite sintagme foarte actuale, precum libertatea de constiinta, catedrala neamului, integrarea europeana etc.
 
Ne vom opri asupra ultimei dintre ele, pentru a face cateva precizari. Integrarea europeana, precum si ideea unei Europe unite in care nu vor mai fi granite sau state nationale duce cu gandul, in mod firesc, la o posibila regandire a Bisericii ortodoxe, care pana acum era circumscrisa statului national. In aceasta acceptie, serbarea unor evenimente precum autocefalia sau ridicarea la rang de patriarhie, ar parea din ce in ce mai incompatibila cu discursul Bisericii Ortodoxe Romane care si-a afirmat mereu deschis vocatia ei europeana. Cei care vad in aceasta o contradictie, pun, in consecinta, mai acut problema adaptarii Bisericii ortodoxe in genere la noile provocari pe care le aduce cu sine integrarea europeana si globalizarea. Cu alte cuvinte, care va fi rezultatul socului pe care-l va suporta Biserica ortodoxa, `divizata` actualmente in Biserici locale nationale, in noua lume europeana, total deschisa, si cum va fi regandita atunci Biserica locala?
 
Este o falsa problema ca autocefalia si patriarhatul ar impiedica   reprezentarea   Bisericii   ortodoxe   in Europa unita, in primul rand pentru ca ambele au fost constituite, in germen, in forma de organizare etnica a Bisericii primare, iar in al doilea rand serbarea lor ca jubilee a devenit simbol al recunoasterii unui prestigiu eclesial si a vechimii crestinismului romanesc. Asadar, aceste manifestari nu pot fi ignorate in viata bisericeasca decat in aceeasi masura in care ar putea fi condamnata valoarea zilei nationale a Romaniei ca zi de unire a tuturor romanilor. Renuntarea Bisericii Ortodoxe Romane la atributul de `nationala` din Constitutie este exemplul cel mai elocvent de deschidere spre valorile europene.
 
Raportul Bisericii locale cu Biserica universala in viitoarea Europa unita este unul care preocupa in mod evident si Biserica ortodoxa. Dovada sunt numeroasele intruniri panortodoxe si legaturile foarte stranse dintre Bisericile Ortodoxe (inca) nationale. Dar, privind in istorie, vedem ca Biserica crestina s-a format si organizat in cadrul unui imperiu ce includea mai multe popoare, gasind atunci criterii pe baza carora sasi defineasca raportul Biserica locala - Biserica universala (notiuni precum limba sau etnia jucand un rol important - can. 34 apostolic), iar apoi, prin formarea natiunilor, veritabila provocare, Ortodoxia a avut din nou destule resurse in traditie pentru a inaugura o noua formula de relatie local-universal, prin acordarea autocefaliilor si recunoasterea altor patriarhii. Prin urmare, in viitoarea Europa unita, exista suficiente fundamente in traditie pentru a configura un raport local - universal adecvat.
 
Cu toate acestea, lipsa de framantare evidenta a Bisericii sau absenta lamentarii si disperarii in legatura cu o serie de viitoare probleme ce ar putea sa o afecteze intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat starneste pentru unii nedumeriri, iar pe altii ii scoate pur si simplu din sarite. Dar acest calm duhovnicesc, ca intotdeauna in istorie, are o justificare simpla, care greu ar putea fi inteleasa de oricine priveste lucrurile doar sociologic, istoric sau politologic, insa nu si teologic: Biserica rasariteana este consecventa strategiei sale dumnezeiesti. Nu de a oferi societatii variante privind viitorul ei drum, pentru ca aceasta sa aleaga directia potrivit intereselor ei de moment (eventual prin vot!), ci de a problematiza si discuta un concept sau o situatie doar dupa ce aceasta apare efectiv, iar atunci hotararile sa fie luate avand constiinta asistentei permanente a Duhului Sfant. Pana atunci insa, misiunea ierarhilor ortodocsi este cea pe care de altfel o si fac: sa se roage pentru credinciosii ei si sa multumeasca prin rugaciuni lui Dumnezeu pentru grija pe care a avut-o pana acum fata de Biserica Sa, indiferent de forma ei de organizare administrativa.

Valentin ILIE

Baraganul Ortodox

.

• Cantarea corala in Biserica Ortodoxa Romana
  Publicat in : Viata liturgica
• Emil Cioara - Duhovnicul si Taina Spovedaniei in Biserica Ortodoxa - Recenzie
  Publicat in : Religie