Prin suferință, Dumnezeu consolidează eforturile noastre neputincioase. O viață de credință fără dragoste este ca lumina soarelui fără căldură - tipul de lumină care apare iarna, când nimic nu crește și totul cade și moare. Dimpotrivă, credința care iese din dragoste este ca lumina de la soare primăvara, când totul crește și înflorește. Căldura de la soare este agentul fertil.
Este nevoie de multă umilință și smerire de sine pentru a ascunde măreția minții, în așa fel încât nici o persoană nevinovată să nu fie zdrobită de ea.
Adevărul nu devine mai adevărat în virtutea faptului că întreaga lume este de acord cu el și nici mai puțin chiar dacă întreaga lume nu este de acord cu el. Deci, există trei cauze care îi împiedică pe oameni să descopere adevărul exact: în primul rând, aroganța și slava deșartă; în al doilea rând, subtilitatea, profunzimea și dificultatea oricărui subiect care este examinat; în al treilea rând, ignoranța și lipsa capacității de a înțelege ceea ce ar putea fi înțeles.
Fascinantă lupta dintre Post și Carnaval, cine va câștiga în noi? Dumnezeu nu ne lasă abandonați, ci doar își acordează vioara sufletului nostru pentru armonia veșnică.
Atașamentul față de cele lumești este combustibilul pentru suferință. Ne alipim de ele și suferim când le pierdem. Oricum le vom pierde pe toate. Ca să moștenim cele cerești, vom pierde cele lumești. Acest adevăr tulbură și smintește pe mulți creștini puși pe agoniseală.
Meditația face pentru inima unui creștin ce fac nutrienții și solul bun pentru sămânța unei plante. Sămânța cuvântului divin prinde rădăcini și produce fructe dătătoare de viață. Scopul este să auzim mai clar mesajul mântuitor.
Doar bogăția spirituală ne ferește de dezastru. Să nu ne irosim trei sferturi din viață cu bârfe și invidii (Arthur Schopenhauer, Arta de a fi fericit, Ed. Cartex, București, 2020, p. 164). Orice adevăr trece prin trei etape. Prima dată, e ridiculizat. A doua oară, negat vehement. A treia oară, e acceptat ca fiind de la sine evident.
Cel mai mare om din lume nu este cuceritorul, ci acela care se stăpâneşte pe sine însuşi. Prin viclenie, minciună, disimulare, oamenii nu fac decât să se înşele pe ei înşişi. Calea cea mai comodă nu e mereu cea mai bună, iar în viață nu facem doar ce ne place (Alain de Botton, Arhitectura fericirii, Ed. Vellant, București, 2009, p. 47).
Există mult prea mulți suferinzi tăcuți. Nu pentru că nu tânjesc să se confeseze, ci pentru că au încercat și nu au găsit pe nimeni căruia să îi pese.
Există o LUMINĂ în această lume. Un DUH vindecător mai puternic decât orice întuneric pe care îl putem întâlni. Uneori pierdem din vedere această forță atunci când există suferință și prea multă durere. Apoi, brusc, Duhul va apărea prin viețile oamenilor obișnuiți care aud un apel și răspund în moduri extraordinare.
Existența este impregnată de suferință. Fără credință, totul în jur devine deprimant. Suferința reprezintă tot ceea ce îl încătușează pe om: durere, dezamăgire, neîmplinire, deșertăciune (Constantin Crețu, Suferința în budism și creștinism, Ed. Doxologia, Iași, 2018, p. 13). Suferința ne smerește, ne reduce considerabil atașamentul față de lucrurile iluzorii. Singurul criteriu de acces în rai este mângâierea suferinzilor.
Existența suferinței în lume, în special în rândul tinerilor nevinovați, este principala piatră de poticnire: pentru atei este principalul argument, iar pentru credincioși este principala provocare.
În suferință, neîncetat strigați, deci, în inimă numele Domnului Iisus ca să înghită inima pe Domnul și Domnul inima și să devină cele două una (Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Ed. Scripta, București, 1993, p. 34).
Omul Îl vede pe Dumnezeu prin unirea sa cu El. Se unește cu Dumnezeu și Îl vede pe Dumnezeu. Această unire îi aduce cunoașterea lui Dumnezeu și izbăvirea definitivă de orice suferință (Ierótheos Vlachos, Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului, Ed. Doxologia, Iași, 2016, p. 240).
Avem nevoie de o inițiere în misterele credinței: orice fabulație pe această temă este o teribilă otravă (Fotie al Constantinopolului, Mistagogia Sfântului Duh. Exegeze la Evanghelii, Ed. Polirom, Iași, 2013, p. 89). Orice rătăcire de la adevărul de credință este o calomnie la adresa lui Dumnezeu.
Învățăm adevărul de la Dumnezeu: doar astfel obținem certitudinea. Doar cei care Îl iubesc vor avea corecta înțelegere, pe care numai Dumnezeu o are. Credința naște credință, se înmulțește, ca un talant bine chivernisit.
Pr. Marius MATEI
Marius Matei
-
Suferinta umana si iubirea divina
Publicat in : Editoriale -
Suferinta ca incercare
Publicat in : Editoriale -
Suferinta nu este absurda
Publicat in : Editoriale -
Suferinta si nadejdea mantuitoare
Publicat in : Religie -
Libertatea si suferinta
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.