Exista crestini si chiar preoti care isi manifesta o atitudine cel putin rezervata fata de calugari. Sunt crestini care ii vad pe calugari ca pe niste oameni care au fugit de griji, care nu au mai putut suporta rautatile lumii si s-au retras in locuri izolate. La randul lor, unii calugari isi manifesta o atitudine rezervata fata de crestinii casatoriti, fie din pricina desfranarii care domneste astazi in lume, fie din pricina caderii lor din intelegerea tainei propriei calugarii. Este dureroasa aceasta lipsa de unitate intre unii calugari si unii mireni.
"Intelegerea gresita a lucrurilor a dus uneori la tensiune daunatoare mantuirii, intre casatorie si celibat, intre familie si monahism. Tensiunea a fost uneori atat de intensa incat s-a transformat, regretabil, in dispret. Starea monahala a ajuns uneori sa dispretuiasca, sau cel putin sa suspecteze, starea sfanta a casatoriei", zice un profesor de teologie.
Acest lucru se intemeiaza, in parte, pe impartirea Sfintei Evanghelii in "porunci" (adresate tuturor) si "sfaturi evanghelice" (adresate doar calugarilor), pe gresita raportare a unora fata de trup, pe unele schimbari care au intervenit in viata calugareasca (randuiala de sine, inmultirea muncilor, tehnologia) si pe necunoastere.
Viata monahala este un mod de vietuire pe care, macar intr-un tarziu, fiecare crestin in parte ar trebui sa si-l doreasca. Sfantul Ioan Scararul spune: "Precum ingerii sunt lumina pentru monahi, tot astfel si monahii, prin trairea lor, trebuie sa fie lumina si pilde vii pentru toti crestinii mireni." La randul sau, Cuviosul Paisie Aghioritul spune: "Ar trebui ca mirenii sa fie influentati de monahism si sa traiasca si ei, pe cat pot, duhovniceste."
In viata monahala de obste, trairea lui Dumnezeu atinge "un impresionant nivel de desavarsire si devine oglinda a constiintei, in care lumea vine sa se priveasca si sa se judece", precum spune Paul Evdochimov. Calugarii trebuie sa-i iubeasca pe cei din lume, ca pe fratii lor, iar crestinii din lume trebuie sa ia aminte la vietuirea celor din manastire.
Unii calugari pierd din vedere ceata sfintilor care, toata viata, au fost casatoriti. Referindu-se la acei calugari care, din pacate, vad in viata de familie doar partea trupeasca a acesteia, acelasi teolog rus spune: "Ascetul de mijloc, ars de o surda si neincetata ispitire, nu poate privi niciodata cu ochi buni libertatea si bucuria de a face ceea ce lui i se pare a fi singura atractie a vietii conjugale."
Cei casatoriti, care duc viata bineplacuta lui Dumnezeu, nu sunt usor de observat, caci viata lor conjugala este caracterizata de o chenoza "al carei eroism este ascuns sub mantia cotidianului".
Sfantul Ioan Gura de Aur observa aceasta rea privire asupra casatoriei, cand zice: "Acest dar al lui Dumnezeu (Nunta) a fost acoperit de oprobiu pana la radacina. Sa-l curatim deci; vreau sa purific casatoria si sa o aduc la nobletea care-i este proprie." Si, tot el, spune: "Nu in unirea trupurilor sta necuratia, ci in cugete si in intentia omului." Asa cum necuratia vine din reaua vointa a sotilor, tot asa si la calugari, ea vine din reaua lupta cu propriile lor patimi. Sotiile crestine sunt sfinte mucenite, de ele minunandu-se si cei ce nu sunt crestini. Retorul pagan Libanius a spus: "Cat de minunate sunt sotiile crestine."
Sfintii Apostoli, in Canonul 10, indeamna astfel: "Daca cineva din cei ce traiesc in feciorie pentru Domnul (calugari) si-ar bate joc de cei casatoriti, sa fie anatema." Apoi, parintii de la Sinodul din Gangra, in Canonul 1, intaresc lucrul, zicand: "Daca cineva ar defaima Nunta, iar pe ceea ce traieste cu barbatul sau, credincioasa fiind si evlavioasa, ar urgisi-o sau ar defaima-o, ca si cum n-ar putea intra in Imparatie, sa fie anatema."
Sfantul Nicolae Velimirovici spune: "Cel ce defaima casatoria dispretuieste Duhul lui Dumnezeu. Cel ce prihaneste casatoria cu necuratia huleste impotriva Duhului lui Dumnezeu."
Sfantul Ioan Gura de Aur, vorbind despre cei ce renunta la casatorie ca fiind ceva necurat, spune ca ei se lipsesc si de bucurile vietii duse in feciorie. "Odata ce au legiuit ca este rea casatoria, s-au lipsit prin insasi aceasta legiuire de cununile fecioriei. Cei ce se abtin de la rau nu au dreptul la cununi. Legea spune: Ucigasul sa fie omorat, dar nu adauga: Sa fie cinstit cel ce nu omoara."
Sfantul Ignatie al Antiohiei spune ca fecioria trebuie sa fie insotita de umilinta si multumire lui Dumnezeu pentru ea: "Daca cineva poate sa ramana in curatie, in cinstea trupului Domnului, sa ramana fara a se lauda." Deci, sa ia aminte cel necasatorit la cuvintele Sfantului Ioan, care zice: "Cel care huleste casatoria rapeste si slava fecioriei."
Pentru pacatele mirenilor, calugarii trebuie sa se pocaiasca, caci natura lor este una si aceeasi. Sfantul Apostol Pavel spune: "Cine este slab si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard?" (II Corinteni 11, 29). Tot asa, calugarul sa-si spune zilnic intru sine: "Care mirean, pacatuind, nu ma trage in jos? Care casatorit, cazand, nu ma face sa cad impreuna cu el?" In acelasi sens, Olivier Clement spune ca "adevaratul monah este acela care stie ca toti suntem vinovati pentru tot si fata de toti".
Cel ce-si traieste in modul cel mai autentic calugaria ii va iubi pe cei casatoriti, indiferent de starea lor, si il va durea neincetat sufletul pentru caderile lor. Iar cel ce-si traieste casatoria in sfintenie si cunostinta dreapta, ii va iubi mult pe calugari si va invata neincetat din luptele si izbanzile lor.
"Numai fecioria adevarata este capabila sa inteleaga intreaga insemnatate a nuntii. Numai de la inaltime se poate aprecia inaltimea. Numai de la inaltimea starii feciorelnice a constiintei pot fi intelese sfintenia casatoriei si numai constiinta despre casatorie in har, permite sa intelegi insemnatatea fecioriei", zice parintele Constantin Galeriu.
Acest lucru este usor de inteles. Daca ne uitam in natura, vedem ca "o inaltime nu se vede cu adevarat decat de pe o alta inaltime si varful devine tot mai inalt pe masura ce te urci pe un varf invecinat", precum zice Paul Evdochimov. Cele doua cai spre Imparatie (Casatoria si Calugaria) sunt doua pante ale aceluiasi munte. Prin urmare, "cel care lauda casatoria pune in lumina si mai mult minunatia fecioriei si o face mai stralucita", zice Sfantul Ioan Gura de Aur.
Daca monahul ar vedea casatoria drept un lucru inferior, ce valoare ar mai avea calea sa, cu care se vede pe sine superior lumii ?! Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca exista unele lucruri nici rele, nici bune, in ele insele, ele devenind rele sau bune in functie de intentia cu care sunt puse in aplicatie. "Postul si fecioria, in ele insele, nu sunt nici bune, nici rele; ajung bune sau rele prin vointa celor care le practica, prin gandul pus la temelia postului sau a fecioriei. "
Dupa cum spuneam si mai sus, calugarul care-L traieste pe Dumnezeu va simti binele din Casatorie, adica acel bine pe care L-a simtit si Mantuitorul Iisus Hristos, in Cana Galileii. Calugarul care a dobandit deplinatatea fecioriei, "intelege diferenta calitativa dintre casatorie si neinfranare". Si aceasta deoarece "adevaratul calugar, mai mult ca oricine altcineva, este capabil sa intrevada adevarata valoare a casatoriei", cum zice Paul Evdochimov.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Dragostea
Publicat in : Morala -
Dragostea, iubirea, fericirea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.