"Catedrala Mantuirii Neamului", dupa cum este cunoscuta in popor viitoarea Catedrala Patriarhala, din Bucuresti, este o dorinta istorica. In cele mai importante momente istorice, poporul roman si conducatorii tarii si-au exprimat dorinta de a inalta o mare catedrala in Bucuresti, ca semn al demnitatii poporului roman dreptcredincios si al dragostei de Dumnezeu.
O datorie morala a poporului roman
In articolele scrise mai ales spre sfarsitul vietii, Mihai Eminescu (+1889) si-a marturisit tot mai mult dorinta construirii unei catedrale nationale. In anul 1881, intr-un articol publicat in ziarul "Timpul", el a folosit expresia folosita si astazi pentru a desemna mareata biserica nationala: "Catedrala Mantuirii Neamului".
Se crede ca aceasta denumire a fost rostita de Mihai Eminescu in momentul in care a vazut randurile de soldati romani care se intorceau de pe frontul din Bulgaria, in urma incetarii razboiului de independenta. Eroii, care au supravietuit, erau toti raniti, ciuntiti si sleiti de puteri. Atunci, pentru acestia, dar si pentru cei care nu s-au mai intors, Eminescu a socotit ca poporul roman are datoria morala de a ridica "o catedrala a mantuirii neamului", adica un loc unde sa fie pomeniti toti romanii, din toate timpurile si din toate locurile, care s-au jertfit pentru apararea patriei si a credintei stramosesti, pentru intregirea neamului si pentru libertatea si demnitatea noastra.
O dorinta istorica
In anul 1878, odata cu dobandirea independentei de stat, in inima poporului roman s-a nascut dorinta de a inalta lui Dumnezeu o mareata catedrala. Apoi, in anul 1885, odata cu dobandirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane, dorinta construirii unei catedrale nationale a revenit pe lista de prioritati a poporului roman. In cele din urma, dupa Marea Unire din anul 1918, dar mai ales dupa anul 1925, cand Biserica Ortodoxa Romana a fost ridicata la rangul de Patriarhie, dorinta si nevoia construirii unei catedrale patriarhale a devenit si mai puternica.
In cuvantarea rostita in cadrul sedintei Sfantului Sinod din 4 februarie 1925, patriarhul Miron Cristea a spus: „Iar ca semn exterior al Patriarhiei ne trebuie, indata ce situatia financiara a tarii va permite, si o mareata Catedrala a Mantuirii Neamului."
Toti cei cinci patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane au dorit sa construiasca o Catedrala Patriarhala in Bucuresti. Unii dintre ei au demarat chiar anumite lucrari de organizare administrativa, in vederea inceperii construirii acesteia, dar, pana astazi, toate s-au aratat neputincioase. Patriarhul Miron s-a straduit sa intocmeasca un proiect, iar patriarhul Teoctist a incercat din rasputeri sa gaseasca un loc potrivit pentru a incepe construirea mult-doritei catedrale.
Patriarhia Romana nu are Catedrala Patriarhala
Dupa aproape 90 de ani de la infiintare, Patriarhia Romana nu are nici astazi o Catedrala Patriarhala. Biserica inchinata Sfintilor Imparati Constantin si Elena, aflata pe Dealul Patriarhiei, este Catedrala Arhiepiscopiei Bucurestilor si a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, iar nu Catedrala Patriarhiei Romane.
Actuala catedrala de pe Dealul Patriarhiei, construita intre anii 1656-1658, este biserica unei foste manastiri. In anul 1668, aceasta biserica a fost numita Catedrala Mitropolitana, iar incepand cu anul 1925, ea a fost numita, in mod provizoriu, si Catedrala Patriarhala. Dupa restaurarea acesteia, intre anii 1932-1935, deasupra usii de intrare, patriarhul Miron a intarit statutul ei provizoriu de Catedrala Patriarhala.
Piatra de temelie
Dupa aproape un secol si jumatate, precum si dupa alte nenumarate jertfe omenesti, a fost sfintit locul pentru construirea viitoarea Catedrale Nationale a Bisericii Ortodoxe Romane. In data de 29 noiembrie 2007, patriarhul Daniel Ciobotea a savarsit slujba de sfintire a locului si a spus cele doua hramuri ale viitoarei catedrale: Sfantul Apostol Andrei, ocrotitorul Romaniei, si Inaltarea Domnului, care este si Ziua Eroilor.
Lucrarile de constructie au inceput in data de 28 septembrie 2011 si s-au desfasurat in mod sustinut pana astazi. In toamna anului 2013, catedrala era construita in proportie de 15%. S-a ajuns la nivelul zero, adica s-a turnat podeaua principala a catedralei, urmandu-se a se incepe inaltarea zidurilor imprejmuitoare.
Duhul de razvratire
Cuviosul Ghelasie de la Frasinei spune: "Revolta este de la diavol." La randul lor, toti Sfintii Parinti ne indeamna la smerenie si rabdare, iar nu la critica sau razvratire. Acestea din urma fac mai mult rau, decat bine, iar cine pricinuieste ispite este potrivnic lui Dumnezeu.
Daca sunt puse sub semnul intrebarii chiar si revoltele sociale si revolutiile nationale, prin ele incalcandu-se cumva dreptul si libertatea conducatorilor de a stapani in mod gresit, cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru pacatele poporului, cu atat mai mult vor fi puse sub semnul intrebarii acele revolte impotriva conducatorilor Bisericii, care sunt purtatori de har sfintitor si slujitori ai Sfantului Altar.
Necrestinul care se ridica impotriva contruirii "Catedralei Mantuirii Neamului", fie din interese lumesti, fie dintr-o presupusa economie financiara, fie in urma manipularii din mass-media, (nu) stie ce face. Crestinul, in schimb, care se impartaseste din mainile unor preoti hirotoniti de cei care au hotarat sa implineasca aceasta datorie morala a poporului roman si dorinta istorica nationala, ar trebui sa-si dea seama de greseala sa.
Catedrala Neamului Romanesc
Sunt de parere, insa, ca denumirea intrata deja in uz a catedralei - "Catedrala Mantuirii Neamului" - este o formula poetica deosebita, dar nu si cea mai potrivita. Luata in sens dogmatic, expresia este lipsita de adevar. Ramane, deci, o simpla figura de stil.
Indraznesc sa spun ca nume precum "Catedrala Patriarhala", "Catedrala Nationala", "Catedrala Neamului Romanesc" sau "Catedrala Tuturor Romanilor" ar fi fost mult mai potrivite pentru a desemna aceasta dorinta adanca a poporului roman dreptcredincios.
Mantuirea nu poate fi nationala !
In mod propriu, un neam nu se poate mantui, caci mantuirea nu este nationala, ci personala (individuala). Oricat de multi oameni din acelasi neam s-ar mantui, tot nu se pot mantui si ceilalti din neamul lor, care nu au credinta si viata curata. Mai mult inca, cei care se trag din stramosi vrednici sau care au multi sfinti de un neam cu ei vor si si mai aspru pedepsiti, la Judecata, caci nu au urmat acelora.
Evreii se vedeau deja mantuiti doar prin faptul ca se trageau din Dreptul Avraam, insa Iisus Hristos i-a mustrat aspru, zicandu-le: "Faceti roade vrednice de pocainta si nu incepeti a zice in voi insiva: Avem tata pe Avraam!, caci va spun ca Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam" (Luca 3, 8).
Evanghelia lui Hristos, credinta si mantuirea nu prezinta criterii nationale, precum ne spune Sfantul Apostol Pavel, zicand: "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus" (Galateni 3, 27-28). De la Botez, crestinul este deja cetatean al Imparatiei lui Dumnezeu.
Libertatea personala si vietuirea fiecarui om in parte va fi hotaratoare, la Judecata, precum citim: "Dumnezeu va rasplati fiecaruia dupa faptele lui: viata vesnica celor ce, prin staruinta in fapta buna, cauta marire, cinste si nestricaciune, iar iubitorilor de cearta, care nu se supun adevarului, ci se supun nedreptatii: manie si furie. Necaz si stramtorare peste sufletul oricarui om care savarseste raul (...); dar marire, cinste si pace oricui face binele (...). Caci nu este partinire la Dumnezeu!" (Romani 2, 6-11).
Catedrala Patriarhala este o datorie morala a neamului romanesc.
Este si o dorinta istorica a poporului roman.
Este, peste toate, o hotarare a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.
Denumirea actuala - "Catedrala Mantuirii Neamului" -, insa, ramane cel mult o formula poetica.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.