Inteleptul invata si din greseli, parintii uneori de la copii, dar cel nepriceput nici daca i se spune in fata. Dupa consumarea comerciala a cazului Iuliei, e cazul sa vedem ce a functionat si ce nu, spre binele tuturor. Dar si mai important este sa aplicam. Altfel, suntem sortiti pieirii.
Cand si cand, societatea romaneasca este strabatuta de cate un fior mediatic pe teme profunde ale vietii. Maidanezi, avioane prabusite greu de gasit, chestiuni politice sau, recent, teme cu substrat religios (da, religia si mai ales scandalul religios fac audienta). Dupa o prima faza de consum comercial, in care presa incearca sa afle date, urmeaza faza comentariilor (mai nou se da cu parerea inainte de aflarea tuturor datelor). Urmeaza apoi nelipsita legatura cu politicul (astept ziua cand presa isi va recunoaste orientarile politice, daca tot s-a vorbit de spovedanie), dupa care fiorul dispare, fie prin “traditionala batista pe tambal”, fie este inlocuit de altul. Rar vezi si finalul logic: ce invatam pentru mai departe, care este folosul pataniei?!
In cazul Iuliei, am auzit multe sfaturi si recomandari de la inteleptii „omni-analisti” ai neamului, care se pricep la religie tot atat de bine ca si la aviatie. Dar mai nimeni nu a spus: noi ce am putea invata de la Iulia?
1. Forta motivationala a credintei religioase este imensa (cred ca de neegalat). Nu discut aici despre farisei sau demagogi. Pentru omul preocupat spiritual, religia muta si muntii la nevoie, fiind motorul faptelor vietii. Am mai spus-o: nu exista om indiferent religios, pentru ca nu exista om fara valori sufletesti. Fie crede ca exista o divinitate, fie crede ca nu exista, la un moment dat omul ajunge la un moment de alegere, functie de care merge mai departe in viata. Religia nu tine de indoctrinare, ci de alegere. De aceea, cred ca ar fi o eroare damnarea religiei sau scoaterea ei din scoli, pentru simplul motiv ca va creste riscul de extremism religios, deoarece dispare autenticitatea si apare bunul plac. In fapt, acesta este si motivul pentru care Iulia a plecat de acasa: idei religioase nefiresti,atat pentru varsta ei,cat si pentru continutul lor. Dar cine sa-l priceapa....deontologii neamului au treaba cu religia, nu cu devierile religioase, cum ar fost normal. E ca si cum ai acuza medicina pentru ca exista boli sau malpraxis.
2.Lipsa de cunostinte religioase elementare este un somn al ratiunii care naste monstri. 50 ani de comunism ateist si 25 ani de capitalism mercantil si fariseic au dus la un nivel dezastruos de minime cunostinte religioase. Nu te poate obliga nimeni sa practici o credinta religioasa, dar a vorbi despre ea fara a cunoaste chestiuni elementare este cumplit. Cand un teolog precum Radu Preda sau un intelectual precum Andrei Plesu comenteaza chestiuni bisericesti, le acorzi atentie pentru ca au serioase cunostinte in domeniu. Dar cand vezi liberii cugetatori ca falseaza pe teme religioase inutile, te intrebi daca au pus vreodata mana pe alte carti decat cele contra religiei, de unde probabil isi extrag ideile confuze. Domnilor, inainte de a critica, e de folos a studia! Nu mai pun la socoteala ca sunt si absolventi de teologie, preoti si calugari care mai dau dovada de habotnicie, confuzie sau extremism religios. De pilda, confuzia distribuita chiar pe Internet ca protocolul www are de-a face cu apocalipticul 666. Desigur, Internetul poate deveni unealta unei dictaturi. Dar protocolul „www” in sine este doar o unealta, nicidecum un „compromis”. Lacunele tehnologice nu pot hrani virtutile teologice.
3. Manastirile nu-s politie, procuratura sau instante de judecata. Isteria acuzelor la adresa duhovnicului si apoi a staretului de la Sihastria Rarau este pur si simplu contrazisa de reintoarcerea Iuliei cu tatal si cu politistii la manastire. Iata cum dragostea si comuniunea crestina poate parea nebunie pentru Hristos in ochii legalistilor, a celor ce traiesc doar dupa litera si nu in duh. Tactul pastoral de care a dat dovada staretul a avut ca rezultat exact ceea nu sunt in stare sa vada contestatarii: intoarcerea de bunavoie si nu cu forta a Iuliei acasa. Dorinta de a da imediat fata pe mana politiei poate fi justificata din perspectiva ca orice parinte isi vrea imediat copilul intors acasa. Dar conteaza si perspectiva copilului: starea in care se intoarce. Sunt convins ca staretul s-a gandit mai intai la ce este in sufletul celei ce-i batuse in poarta, apoi la parinti. Fugarii nu erau parintii, ci Iulia, asa ca ea conta inaintea tuturor. Este important cum intorci pe cineva acasa: numai cu trupul sau si cu sufletul?! Cum sa pui in bratele politiei un copil care fuge de autoritatea bunicii, parintilor si chiar a duhovnicului de la care cauta lamuriri? Ar fi insemnat sa o distrugi interior, sa se simta tradata chiar de catre cei in care sufletul ei, crud si ravasit, investise incredere. Dar noi, cei maturi, ne mutilam sufleteste copiii atunci cand ne incapatanam sa credem ca ei trebuie tratati ca niste adulti, uitand delicatetea lor sufleteasca. De pilda, recent, am prohodit o mama tanara, care a lasat in urma un sot iubitor si un copil nevinovat, la doar 9 ani. M-a ingrozit insistenta unor „rude binevoitoare” de a aduce copilul sa-si vada mama in sicriu, probabil doar pentru a mai avea ce comenta la priveghi (unde nu ar trebui sa comentam, ci sa ne rugam pentru cel plecat). Le-am interzis sa comita o asemenea gafa, o pentru a evita o tragedie, amprentand memoria copilului cu o povara greu de controlat pe viitor: imaginea mamei moarte in sicriu. Este o eroare majora ca adultii sa ia decizii pentru copii, fara sa isi puna problema acestei amprentari sufletesti.
4. Lipsa coeziunii si a conlucrarii dintre diversi parteneri sociali bulverseaza copiii. Nu inteleg de ce mai toata lumea se intreaba unde ducem mai intai copilul cand are probleme sau cine sa ne educe mai intai copilul: parinti, scoala, duhovnicul etc. Asta este o dovada a fragmentarii periculoase a societatii. Fiecare componenta a ei conteaza, cum tot asa, fiecare organ al trupului nostru conteaza. Este gresit a incredinta formarea si rezolvarea problemelor copilariei doar unei componente, care are doar un specific si doar anumite competente. Parintii sunt baza dar nu pot fi deodata nici profesori, politisti, psihologi si duhovnici. Plus ca, atunci cand aceste componente sunt puse artificial in contradictie, mi se pare ca il condamnam pe copil la haos, el neavand capacitatea sa decida singur binele si raul, cum aud la unii visatori, chiar de prin Parlament. Ca exemplu, sa luam duhovnicul si psihologul/psihiatrul. Or fi avand ei cateva puncte comune, legate de zona sufleteasca, dar ariile de competenta sunt foarte diferite. Nu duc un copil care are tulburari de comportament la duhovnic (ferice de duhovnicii care au smerenia de a recunoaste locul psihologului/psihiatrului in societate), si nici nu indrum copilul la psiholog/psihiatru doar pentru ca vrea sa stie ce este religia, sectele, Evanghelia, Invierea, mantuirea, Apocalipsa etc. (ferice de psihologii/psihiatrii care lasa loc duhovnicului in societate si nu se cred zei). Asta ar mai lipsi: ca psihiatria sa puna diagnostic nebuniei frumoase pentru Hristos.
Apropos....paranteza.
Poate ca ar trebui sa ne preocupe mai des modul in care societatea noastra comercializata si consumista ne afecteaza copiii. N-am vazut pe nimeni preocupat de efectul pe care apocalipsele televizate sau imaginile pornografice/sexualizate (afisate provocator chiar si in rafturile mall-urilor) il au asupra copiilor. Nici n-am vazut mari dezbateri nationale pentru cei 25 de copii disparuti actualmente fara urma, in Romania, doar cateva stiri contextuale. Icoanele din scoli cica ar fi indoctrinare, dar nu si sexualitatea, violenta, indolenta si mercantilismul care bantuie liber printre noi. Daca Iulia fugea cu un iubit nu cred ca se facea atata zarva. Dar, religia vinde si deranjeaza deopotriva...In fine, ce rost mai are sa intreb de ce a fost rastignit Hristos, daca si astazi tindem sa facem la fel?
Inchid paranteza....
In fapt, copiii sunt cel mai bun barometru social. Ii avem asa cum ii crestem, iar cand ei comit o greseala responsabilitatea apartine si celor ce ii trateaza gresit: fie ca adulti, fie ca elemente de persuasiune comerciala sau ideologica. Uitam prea des ca toti am fost copii si purtam cu noi amprentele copilariei. Riscul cel mare este insa ca, comportandu-ne asa, sa uratim iremediabil copilaria.
5. Discretia a fost demult ucisa de presiunea mediatica a nevoii de rating. Am impresia ca profesionalismul jurnalistic nu mai consta in echidistanta dezbaterilor, in impartialitatea stirilor sau in protectia vietii private. Dimpotriva, aruncatul asupra victimei, invadarea vietii private, partizanatul (de orice natura), starnirea emotionala si presupunerile nedocumentate par a fi in desfasuratorul presei de azi. Efectele sunt nebanuit de distructive: manipularea opiniilor, crearea de dusmani sociali imaginari, crearea tensiunilor intre diversi parteneri sociali. De pilda, ma gandesc cum va reactiona Iulia cand mai toata lumea ii va zice: am auzit ce-ai facut, cand, de fapt, ceea ce a facut Iulia este infim pe langa cate s-au spus ca ar fi facut. Oare cate explicatii vor trebui sa ofere Iulia si cei din jurul ei, pentru a lamuri erorile spuse si scrise. Amintesc doar una: hainele monahale in care ar fi fost imbracata. Teoria conspiratiei bazaie si acum ca fata a fost sechestrata la manastire si imbracata fortat, dupa care, cand situatia a luat proportii, au dus-o repede la gara, au schimbat-o chiar in gara (de ce n-ar fi facut-o tot la manastire) si au suit-o in tren. Oricum, visez intens la ziua cand “analistii” si “jurnalistii” isi vor cere scuze pentru erorile savarsite. Va fi primul semn ca sunt sinceri, atat cu ei insisi, dar si cu noi; ca au capacitatea de a se analiza singuri, nu doar pe altii. Sau ca fac ceea ce fac din dragoste pentru societate, nu din interes publicitar.
La final, sper ca mai suntem in stare sa intelegem tragediile pe care noi, maturii, le provocam copiilor, prin propriile erori. Cu cat vom continua sa tratam copiii ca pe niste adulti mai mici, riscul de fuga sau disparitie al copiilor va fi si mai mare. Ar trebui ca toti cei care am comentat public si eronat despre Iulia sa ingenunchem in fata ei, s-o imbratisam si sa ii cerem iertare. Eu unul ma simt vinovat pentru opinia ca ar fi plecat spre secte sau grupari religioase extremiste, desi motive erau (site-uri extremiste).
Dar raman cu (nefericita) banuiala ca multi nu vor invata nimic din fuga si reintoarcerea Iuliei la manastire, ca si din alte situatii intens dezbatute (copii ucisi de maidanezi, avioane prabusite etc.) ci, dimpotriva, le vor folosi doar ca arme de atac in razboaiele lor personale.
PS. Reconstituirea politistilor arata ca, practic, staretul a tainuit-o pe fata doua zile. Fapta va intari cuvantul “ochiul rau vede rau, ochiul bun vede bine”. Vom avea de ales intre un staret perfid sau unul ocrotitor. Eu raman la cele scrise in text, pentru ca lamurirea unui om dureaza cat e nevoie.
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
Parintele Eugen Tanasescu
-
Vocatia monahala
Publicat in : Credinta -
'Pericolul' vocatiei monahale
Publicat in : Editoriale -
Fetito, quo vadis?
Publicat in : Editoriale -
In numele Iuliei
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.