O fetita de numai 15 ani, pe numele ei Iulia Ionescu a fugit de acasa, din Bucuresti, si s-a dus tocmai in Bucovina, unde-i trairea credintei ortodoxe autentice, sa se spovedeasca. Neavand bani, tanara si-a amanetat poseta, telefonul, un lantisor de aur, si dusa a fost.

In haosul lumii in care traim, provocat de era informatiilor, este foarte greu, daca nu chiar imposibil, pentru ca un tanar, la maturitate tineretii sale, sa poata orienta intr-o directie sau alta. Bombardamentul informatiilor, venit din toate directiile, ii dezinformeaza, demobilizeaza si dezorienteaza pe majoritatea tinerilor, nefiind capabili sa discearna intre bine si rau, facand alegerea la voia intamplarii, iar rezultatul este, de multe ori, o piatra de moara pentru povara multora.

Dintre acestia, tinerii care au luat calea bisericii si au aprofundat tainele credintei ortodoxe, e drept, din ce in ce mai putini la numar, se confrunta cu un altfel de alegere, casatorie sau calugarie.

Asa s-a intamplat si cu tanara de 15 ani care s-a aplecat prea mult asupra tainelor ortodoxiei si a pornit in cautarea vocatiei: drumul initierii.

Acestora le spunem ca intemeierea unei familii este calea normala, fireasca a vietii. De la facerea lumii, a fost o pereche, femeie si barbat, stramosii nostri Adam si Eva. Chiar Dumnezeu le-a dat porunca sa creasca si sa se inmulteasca. Asadar, familia este, in primul rand, la temelia societatii omenesti. Prin casatorie, barbatul si femeia devin creatori, inmultind neamul omenesc. Este o chemare generala pentru acest mod de viata, o chemare adresata tuturor oamenilor.

In schimb, monahismul este sfat evanghelic si se cere o chemare vie la acest mod de viata. Trebuie o chemare speciala, un indemn din miezul fiintei tanarului pentru a veni la calugarie. Si de aceea, este o mare deosebire intre un mod si altul de viata; una este sa fi calugar si alta este misiunea familiei.

Pe de o parte, pe familie se pune accentul intr-o viata sociala. Viata familiei cu grijile ei, cu problemele ei, de fiecare zi, adeseori, priveste numai in jos sau pe orizontala, nu are prea mult timp sa se uite si in sus. Fratele din manastire care are chemare pentru acest tel special - apropierea de Dumnezeu - poate interveni sa atraga atentia, sa lumineze mintea si tendintele oamenilor, avertizandu-i ca mai exista si o alta viata, o viata vesnica, dincolo de lumea pamanteasca.

In aceasta directie, este indreptata misiunea speciala a monahului, in comparatie cu cel care duce o viata de familie. Deoarece, noi agonisim si muncim din zori si pana in noapte pentru painea de toate zilele, pentru adapost si petreceri, dar uitam ca vom muri intr-o buna zi si ca vom da seama de orice timp desert folosit in viata, dupa cum ne spune Insusi Mantuitorul.

Pe de alta parte, problema monahala este una de vocatie, dar si de cunoastere. Crestin, nu se naste nimeni, orice persoana poate deveni crestin, prin botez. Cu monahul este altceva, trebuie sa te nasti monah, pentru ca e foarte greu sa te formezi calugar, nevointele la care esti expus sunt destul de mari, uneori, insuportabile pentru fiinta umana. Pentru ca daca nu ai vocatie, nu ai dragoste si fara iubire, nu poate exista viata monahala.

Iata, de ce acela care doreste sa se dedice vietii monahale, trebuie sa se ispiteasca pe sine si asa sa manance din painea amaraciunii si sa bea din potirul lacrimilor. De aceasta ispitire am fost lovit si eu la varsta de 18 ani, la terminarea liceului. Citisem multe carti ortodoxe si am purtat discutii cu diferite persoane interesate de viata spirituala, cu preoti si chiar cu calugari. Unul din paznicii liceului fusese calugar si a fost dat afara din manastire cu Decretul din 1959. La el am vazut pentru prima data Psaltirea, Ceaslovul si Acatistierul si tot el mi-a starnit ravna pentru o viata duhovniceasca imbunatatita si m-a indrumat sa merg la manastirea Sihastria din Moldova, unde sunt duhovnici iscusiti, eu fiind din Constanta. Zis si facut. Am disparut de acasa o saptamana, pe care am petrecut-o la manastirea Sihastria. Am nimerit la spovedanie la Parintele Paisie Olaru. Daca Parintele Paisie imi spunea sa raman la manastire, ramaneam. Dar, nu a fost sa fie. Parintele mi-a spus: „Tinere, tu nu esti pentru manastire, mergi inapoi in lume. Matale esti pentru casatorie, vei avea familie, vei avea sotie, vei avea copii, iar spre batranete, cu voia lui Dumnezeu vei gusta si din potirul calugariei”. Si asa, m-am intors acasa din calatoria mea initiatica, care mi-a marcat toata viata si toate demersurile mele pe parcursul vietii.

Asadar, si fetita Iulia, pornise in calatoria sa initiatica. Nu stim ce i-a spus duhovnicul, Parintele Ioan de la Sihastria Raraului, dar putem crede ca demersul ei initiatic o va urmari toata viata si ca aceasta experienta a produs o schimbare profunda a tinerei, nu numai din punct de vedere spiritual.

Asa precum ingerii sunt lumina pentru monahi, tot asa si calugarii prin trairea lor, trebuie sa fie lumina si pilda vie pentru crestinii mireni. Deoarece, sufletul care s-a unit, prin curatire, cu Dumnezeu numai are nevoie de cuvantul altuia pentru invatatura, pentru ca acest suflet fericit poarta in sine insusi Cuvantul, cel pururea vesnic si tainic, care il indruma si lumineaza permanent.

Asadar, sa ne rugam la Dumnezeu ca, fie ca suntem monahi, fie ca suntem mireni, sa ne faca vrednici de primirea marelui dar dumnezeiesc – mantuirea.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Stefan Popa
 

.

• Vocatia monahala
  Publicat in : Credinta
• 'Pericolul' vocatiei monahale
  Publicat in : Editoriale
• In numele Iuliei
  Publicat in : Editoriale
• Ce invatam din fuga la manastire a unui adolescent
  Publicat in : Editoriale