Recunosc ca nu sunt adeptul salutului 'Hristos S-a inaltat!', folosit dupa ziua Inaltarii. Aceasta nu pentru ca n-as crede ca Hristos chiar S-a inaltat sau pentru ca as dori sa minimizez in vreun fel importanta covarsitoare a Inaltarii. De altfel, insusi Domnul ne arata lamurit importanta ei ("Va este de folos ca sa ma duc Eu. Caci daca nu ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, Il voi trimite la voi" - Ioan 16, 7). Hristos se inalta de-a dreapta Tatalui, ducand firea umana in intimitatea Sfintei Treimi si prin aceasta deschizand drumul omului spre primirea Duhului Sfant.
Dar aici intervine, dupa parerea mea, o confuzie. Se spune ca ne salutam cu "Hristos S-a inaltat!" la fel cum se anuntau ucenicii intre ei despre acest eveniment, pana la Cincizecime, si la fel cum pana atunci ei, ca si noi, se salutasera cu "Hristos a inviat!". Dar pierdem din vedere un fapt important, si anume ca, avand in vedere ca noi astazi stim si ca Hristos a inviat, si ca S-a inaltat, si ca S-a pogorat Duhul Sfant, noi nu ne salutam cu salutarea pascala ca sa ne anuntam de vestea Invierii. Noi nu suntem chemati sa retraim acele evenimente ca si cum acum ar avea loc prima oara. In schimb, suntem chemati de Hristos sa ni le apropriem, sa le facem ale noastre prin trairea lor in Duhul Sfant, care pe toate cele trecute si viitoare le face prezente.
De ce, atunci, ne intrebam, ne salutam cu "Hristos a inviat"? Pentru ca Invierea este evenimentul fundamental al mantuirii noastre, este singurul lucru "nou sub soare", fara de care noi nu ne putem numi crestini. Pentru ca Budha n-a inviat, Mahomed n-a inviat, Moise n-a inviat. Dar Domnul Hristos a inviat si acest lucru schimba din temelii lumea, innoieste firea umana stricata prin caderea lui Adam, innoieste intregul univers si-i restabileste destinul de a subzista ca loc al manifestarii dumnezeiesti si a unirii dintre om si Dumnezeu. Mai mult decat atat, asa cum arata Sfantul Apostol Pavel, "daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica este şi credinta voastra ... daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta voastra, sunteti inca in pacatele voastre" (1 Corinteni 15, 14-17).
Cand zicem "Hristos a inviat", auzim in urechi cuvintele aceluiasi Sfant Apostol, care ne explica ca Invierea este biruinta finala si totala asupra mortii: "Hristos, inviat din morti, nu mai moare. Moartea nu mai are stapanire asupra Lui" (Romani 6, 9). "Unde iti este, moarte, biruinta ta? Unde iti este, moarte, boldul tau?" (1 Corinteni 15, 55).
Dupa parerea mea, salutul "Hristos S-a inaltat" diminueaza aceasta unicitate pe care o are Invierea lui Hristos. Ne salutam cu Invierea pentru ca ne imbracam in ea, pentru ca prin Botez am fost si noi inviati cu Invierea lui Hristos, iar prin viata intru El o pastram intru vesnicie. Bucuria Invierii nu se aseamana cu nimic si ea este bucuria cu care tot Pavel ne sfatuia sa ne "bucuram pururea". Nu este deloc intamplator ca Sfantul Serafim de Sarov saluta tot timpul si pe toata lumea cu "Hristos a inviat" si asa ar trebui sa facem si noi. Invierea este noua noastra stare, noua noastra viata. Cand zicem "Hristos a inviat", marturisim nu doar ca Hristos S-a inviat pe Sine, ci ca ne-a inviat si pe noi.
Este doar parerea mea, nu are nicio insemnatate dogmatica sau liturgica, nu este nicio mustrare pentru nimeni, nici n-ar putea fi. Este doar un fel mai elaborat de a spune ca mi-as dori sa va salut pe toti, fratii mei intru credinta, cu "Hristos a Inviat!", iar nu cu alte formule precum "Hristos S-a nascut", "Pogoratu-S-a Duhul Sfant" sau "Hristos S-a Intrupat!", unde mi-e teama ca duce aceasta imitare a salutului pascal. Aceasta, repet, nu pentru ca acele evenimente nu sunt extrem de importante, ba chiar critice pentru istoria mantuirii noastre, ci pentru ca Invierea, mi se pare, este evenimentul care pe toate le covarseste, clipa de clipa, in sufletele noastre.
Paul Cocei
Paul Cocei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.