Credinta si modernitate

Credinta si modernitate Mareste imaginea.


Credinta si modernitate

 

Modernitatea la care ne referim este rezultatul unei culturi secularizate care a introdus mutatii considerabile la nivelul cosmologiei, societatii si omului. La nivel cosmologic, cultura secularizata a afirmat cu tarie existenta unei lumi separata de Dumnezeu si inchisa in propria ei imanenta. Daca se mai confera totusi un rol Divinitatii in aceasta conceptie, acesta consta numai in faptul de a fi creat lumea, fiindca dupa aceea lumea continua sa existe prin ea insasi fara interventia divina. Cunoscutul ganditor Laplace spunea ca Dumnezeu nu are loc in sistemul sau cosmologic. Chiar si teoria evolutionista ramane tributara acestei cosmologii autonome, fiindca apreciaza ca omul este produsul unor cauze naturale care nu au nimic comun cu Divinitatea.

Modernitatea cauta sa-l obisnuiasca pe omul contemporan cu ideea ca traieste intr-o lume golita de prezenta lui Dumnezeu.

 

La nivelul societatii, cultura secularizata opereaza cu dihotomia dintre public si privat, care ii permite sa elimine pe Dumnezeu si credinta din sfera publica pentru a o izola in cea privata. Sfera publica apartine in intregime stiintei, care se intemeiaza pe cercetarea si analiza obiectivelor, a faptelor. Stiinta nu admite nici o alta autoritate, fie ea chiar religioasa, in afara de cea a faptelor. Diferit de aceasta, credinta este rezultatul unor convingeri subiective, care depind de preferintele personale ale fiecarui individ si nu se pot impune tuturor in mod obligatoriu. De aceea, in timp ce cunoasterea stiintifica are valoare publica si este acceptata de toata lumea, credinta ramane o optiune personala care nu poate depasi sfera privata. Consecintele nu sunt greu de imaginat. Daca au fost si vor mai fi probleme cu integrarea religiei in scoala publica sau cu existenta unor insemne ortodoxe in spatiul universitar, acestea provin din partea unor mentalitati secularizate care raman prizoniere ale rupturii artificiale dintre public si privat, si nu au nimic comun cu traditia milenara a Bisericii si a societatii noastre. In loc sa se tina seama de rolul pe care Biserica l-a avut in intreaga istoriei a neamului nostru si de rolul ei in societatea contemporana, se face apel la modele culturale menite sa contribuie la secularizarea societatii romanesti.

 

La nivelul omului, cultura secularizata militeaza pentru o conceptie individualista care permite omului sa tina locul lui Dumnezeu pe pamant si sa se considere stapanul absolut al lumii in care traieste. Datorita stiintei si tehnologiei, omul zilelor noastre a reusit sa dobandeasca o putere considerabila asupra naturii exterioare, dar a provocat in acelasi timp o considerabila criza ecologica care a dobandit dimensiuni planetare si reprezinta o amenintare grava la adresa fiintei umane. Iar betia puterii si a profitului material rezultat din exploatarea iresponsabila a naturii inconjuratoare, a fost insotita de aparitia unor forte irationale in fiinta omului pe care acesta nu le mai poate controla. Se spune ca in antichitate omul vorbea cu cosmosul, in evul mediu vorbea cu Dumnezeu, iar in secolul nostru vorbeste cu el insusi. Insingurarea omului a devenit atat de apasatoare incat omul simte nevoie sa se manifeste extrem de zgomotos pe stadioane, ca sa uite spaima solitudinii personale. Poate mai mult ca niciodata sunt valabile cuvintele Mantuitorului care ne spune ca "ce foloseste omului sa dobandeasca lumea daca isi va pierde sufletul sau". Modernitatea tinde sa izoleze credinta crestina de societatea si cosmos, pentru a condamna omul la solitudine egoista.

 

Teologia ortodoxa, cu caracterul ei profund duhovnicesc, reprezinta un adevarat antidot al culturii secularizate in masura in care pune la baza intregii reflectii Sfanta Treime, ca structura a supremei iubiri si comuniuni. Intrucat Dumnezeu este inteles ca o comuniune treimica de persoane divine, care traiesc Una in Alta (Ioan 17, 21). Sfanta Treime ramane mereu deschisa fata de om si creatie in Hristos. Omul nu va ajunge niciodata la Dumnezeu, daca Dumnezeu nu coboara la el. Mantuitorul s-a coborat din cer pe pamant si s-a ridicat de pe pamant la cer, dupa ce "a murit si a inviat", pentru ca sa arate omului ca implinirea aspiratiilor lui de nemurire nu se afla decat in cer, in Sfanta Treime, ca izvor de viata vesnica. Si de atunci Hristos coboara mereu Biserica, de la Tatal in Duhul Sfant, pentru ca sa inalte credinciosii la comuniunea de lumina, viata si iubire a Sfintei Treimi. Teologia ortodoxa se opune astfel tendintelor prometeice ale omului contemporan care se imbata cu iluzia inaltarii si deificarii lui personale prin propriile puteri. Daca Hristos nu se coboara catre om, omul se prabuseste din punct de vedere spiritual. Acest fapt are o importanta considerabila din mai multe puncte de vedere.

 

La nivel cosmologic, aceasta inseamna ca Dumnezeu nu se confunda cu lumea, fiindca in timp ce lumea este creata, Dumnezeu ramane necreat in fiinta Sa, dar aceasta nu inseamna ca Dumnezeu ar fi absent din creatie. Cartea Intelepciunii ne spune ca: "Duhul incoruptibil este prezent in toate lucrurile" (12, 1), iar Sfantul Pavel ne aminteste ca in El avem viata, miscarea si tinta (Fapte 17, 28). Sfanta Treime ramane atat transcendenta fata de lume, cat si imanenta lumii, pentru ca lumea sa se inalte la Dumnezeu. Dumnezeu este deschis catre lume si lumea este deschisa catre Dumnezeu. Cosmologia crestina, biblica si patristica este o cosmologie teonoma, si nu autonoma. Importanta ei considerabila pentru viata crestina se vadeste in faptul ca impiedica omul sa cada prada fortelor irationale care il desfigureaza din punct de vedere spiritual prin lipirea lui de valorile trecatoare ale lumii in care traim. Cosmologia teonoma dezvolta in omul credincios o considerabila putere spirituala, care ii permite sa nazuiasca spre asemanarea cu Dumnezeu, care nu poate fi cumparata cu toate bogatiile intregii lumi. Numai astfel omul poate deveni adevarat responsabil inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, pentru a lucra spre edificarea materiala si spirituala a lumii in care traim.

 

La nivel de societate, deschiderea Sfintei Treimi fata de oameni si a oamenilor fata de Treime, inseamna ca dincolo de orice dihotomie intre public si privat, credinta crestina imbratiseaza intreaga societate, ca sa promoveze in cuprinsul ei valorile crestine ale dreptatii, omeniei, pacii si iubirii in Hristos. Biserica nu este chemata sa sacralizeze lumea, ca s-o domine, nici sa secularizeze lumea, ca sa piarda sensul valorilor spirituale, ci sa umanizeze relatiile personale dintre membrii societatii. Intr-o lume a violentei, agresivitatii si a urii, intr-o lume in care s-a facut si se face abuz de ratiune si se uita de iubire, rolul crestinilor este cel de a fi in societate "sare a pamantului si lumina a lumii". Adevarata misiune crestina nu se bazeaza in primul rand pe bani si organizare, fiindca intr-o astfel de situatie misiunea se transforma in prozelitism, ci pe calitatea vietii, pe omenie, iertare si mila, inteleasa ca o compasiune pentru suferinta si durerea altora, pe filantropie si ajutorarea reciproca dintre oameni. Traim intr-o lume in care au disparut distantele fizice dintre oameni, dar au sporit distantele dintre inimile oamenilor. Iertarea, bunatatea, iubirea sau omenia reprezinta un adevarat balsam menit sa contribuie la umanizarea omului si societatii in Hristos.

 

La nivelul fiintei umane, rolul spiritualitatii crestine este cel de a depasi opozitia dintre ratiune si iubire, care a provocat atata suferinta in lumea zilelor noastre. Ororile secolului al XX-lea, sunt rezultatul abuzului de ratiune in totala uitare de iubire. Mai mult chiar, au aparut ideologii care au inlocuit iubirea cu ura de rasa sau ura de clasa, provocand atatea distrugeri si suferinte spirituale si materiale ca si adevarate hecatombe umane. Rolul spiritualitatii crestine este cel de a inalta cu ea catre Creatorul ei, caci nu numai omul dar si intreaga creatie este menita sa devina cer nou si un pamant nou in Imparatia lui Dumnezeu. Credinta crestina nu inseamna izolare, ci comuniunea omului cu Dumnezeu si intreaga creatie in Hristos. Nimeni nu pune la indoiala aspectele pozitive ale culturii moderne secularizate, dar din multe puncte de vedere, in special morale si spirituale, modernismul nu inseamna progres, ci intoarecere la omul cel vechi, la omul cazut prin propria trufie, dinainte de Hristos, atunci cand se imbata cu iluzia inaltarii lui prin firea proprie. Adevarata modernitate este cea adusa de Hristos odata pentru totdeauna, anume moartea omului vechi, scufundat in propriul lui egoism si renasterea omului nou in Hristos, prin miracolul prefacerii egoismului in iubire, prin viata in Hristos si prin urmarea lui Hristos. Credinta adevarata nu are caracter individualist sau egoist, ci personal si sobornicesc, fiindca ridica omul la viata de comuniune in Sfanta Treime si cu cosmosul in Hristos. Invatatura noastra de credinta dispune de valorile spirituale care ne permit sa depasim sfidarea care ne vine din partea lumii secularizate. Pentru aceasta este inca nevoie sa cunoastem bine aceasta actualitate si sa traim in viata noastra de zi cu zi, pentru a o marturisi nu numai cu vorba, dar si cu fapta, fiindca numai astfel vom deveni credibili. Este nevoie apoi sa construim cat mai multe biserici pentru a edifica comunitati mai mici, dar mai puternic legate intre ele din punct de vedere spiritual, pentru ca numai astfel vom face fata prozelitismului si vom contribui la renasterea spirituala si morala a neamului, pastrand unitatea de credinta ca baza a unitatii de neam. Este nevoie apoi sa luptam pentru consolidarea familiei, atat prin lupta impotriva divortului, avortului si abandonului de copii, dar si prin edificarea coeziunii spirituale a familiei, prin legatura ei mai stransa cu Biserica. Cu cat familia va fi mai temeinic consolidata spiritual, cu cat legatura dintre parinti, copii si Biserica se va adanci, cu atat societatea isi va reveni din deruta ei si isi va regasi echilibrul ei spiritual, pentru ca astfel sa poata pasi pe calea progresului spiritual si material. Trebuie sa educam credinciosii nostri sa lupte impotriva poluarii si sa manifeste respect fata de natura inconjuratoare, pentru ca astfel vom da expresie credintei noastre adevarate care imbratiseaza, in Hristos, Treimea, Biserica si cosmosul.

 

Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu

.

06 Octombrie 2008

Vizualizari: 3702

Voteaza:

Credinta si modernitate 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE