Nemultumirea fata de institutiile miscandu-se greoi, de legile contradictorii, furnizorii lacomi, serviciile proaste sau de prestatia clasei politice - iata un numitor comun al majoritatii romanilor. Cei care vor sa schimbe cu adevarat ceva sunt insa in minoritate.
Ce le lipseste asadar nemultumitilor vocali, dar resemnati? O calitate aparent simpla, dar de-a dreptul inutila, la limita periculoasa, costisitoare pentru cariera si linistea familiei: curajul. Aici nu este vorba despre ipostaza eroica a vitejiei. Etosul curajului nu te indeamna sa sari din trenul aflat in mers, nici sa te iei la tranta cu ursul pe aleea de la Peles. Cu atat mai putin sa gonesti cu 250 km/h pe autostrada Transilvania. Doar cei care confunda curajul cu iresponsabilitatea si vitejia cu tupeul se pot mandri cu asemenea ispravi. Curajul autentic este in buna parte nespectaculos.
Deja in Vechiul Testament, in biografiile profetilor, vedem cum, in mijlocul confuziei, este suficient ca cineva sa spuna lucrurilor pe nume. Profetul nu inventeaza, nu proclama noutatea si nici nu face dezvaluiri incendiare. Functia lui este a repune in planul lui Dumnezeu un episod de ratacire. Cu o metafora ceferista, el reaseaza pe linie trenul deraiat, aducand aminte pasagerilor de menirea acestuia de a ajunge la destinatie. Curajul profetic rezida asadar in onestitatea care marcheaza confruntarea cu realitatea si in viziune, in gandirea pe termen lung.
La o scara mai apropiata de noi, curaj au avut cei care, in plin comunism, au privit dincolo de el. De aceea au si rezistat, denuntand minciuna si spargand astfel bula de aer contaminat a regimului. Curajosi au fost si cei care, in temnita fiind, fara sansa de a mai iesi, si-au salvat sufletul, chiar daca trupul a avut mai mult de suferit. La fel, tot despre curaj se poate vorbi in cazul celor care iau atitudine in situatii in care contemporanii lor tac sau chiar profita. In plina demisie etica a majoritatii, vocea celor putini care nu obosesc sa atentioneze este de doua importanta: critica, deschizand in acelasi timp o perspectiva.
A avea curaj inseamna nu doar sa denunti ticalosia, mai ales cand este evidenta, ci mai ales sa oferi alternative. Fara dimensiune practica, actul de curaj nu ar putea fi deosebit de nebunie sau cinism. Faptul de a indica o iesire presupune, in profunzime, valori si repere care nu se negociaza. Acestea hranesc fermitatea, darzenia, motiveaza si incurajeaza. Asa ajungem la o posibila explicatie a lipsei curajului la multi dintre noi: luati ostateci de manipularea de dupa 89, de maestrii instantaneului, nu mai avem niciun orizont, nicio ambitie, nicio speranta ca se poate si altfel. Adica nu mai stim pentru ce sa fim curajosi.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
Radu Preda
-
Suferinta umana si iubirea divina
Publicat in : Editoriale -
Suferinta ca incercare
Publicat in : Editoriale -
Suferinta nu este absurda
Publicat in : Editoriale -
Suferinta si nadejdea mantuitoare
Publicat in : Religie -
Libertatea si suferinta
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.