Dumnezeu cunoaşte inima celor care se roagă. Aşadar - va spune cineva - ce nevoie are Dumnezeu de cererea noastră? Nu ştie El de ce avem trebuinţă? Deci, ce nevoie (este) de cerere? Dumnezeu cunoaşte, într-adevăr, ceea ce ne trebuie şi ne procură din belşug toate bunurile materiale, spre a ne bucura de ele, şi, fiindcă este bun, plouă şi peste cei buni şi peste cei nedrepţi şi face să răsară soarele Său şi peste cei răi şi peste cei buni, şi înainte ca să le cerem noi; totuşi, credinţa şi faptele virtuţii şi împărăţia cerurilor nu le vei primi dacă nu le vei cere cu osteneală şi cu multă stăruinţă.
Pentru că se cuvine ca mai întâi să le doreşti şi după aceea să le ceri în mod sincer, cu credinţă şi răbdare, oferind toate puterile tale, şi în nici un caz să nu fii acuzat de conştiinţa proprie ca cerând fie cu neglijenţă, fie cu lenevie; şi atunci vei primi când va vrea Domnul; pentru că El ştie mai bine cele ce-i sunt de folos omului. Şi poate pentru aceasta amână să împlinească cererea ta, gândind la sârguinţa ta către El şi ca să cunoşti ce importanţă are darul lui Dumnezeu şi să păzeşti cu frică ce ţi s-a dat.
Pentru că orice dobândeşte cineva cu trudă multă, se îngrijeşte că să-l păzească, pentru ca nu cumva, pierzându-l, să piardă astfel şi osteneala lui mare şi, dispreţuind darul lui Dumnezeu, să devină nevrednic de viaţă veşnică. Căci ce ar fi folosit Solomon dacă ar fi luat cu uşurinţă darul înţelepciunii şi l-ar fi pierdut?
Aşadar, să nu-ţi pierzi curajul dacă nu ţi se va împlini îndată cererea ta. Căci dacă Stăpânul cel bun ar şti că, primind îndată darul, nu-l vei pierde, ar fi gata să ţi-l procure chiar înainte de a-l cere. Acum, însă, procedează aşa (amână) din grijă faţă de tine. Căci dacă cel care a primit un talant şi l-a păstrat întreg a fost condamnat pentru că n-a câştigat nimic cu el, cu cât mai mult va fi pedepsit cel care l-a pierdut.
Ştiind acestea, că mai curând sau mai târziu o să primim (totuşi), să rămânem mereu mulţumitori Domnului, pentru că toate câte le face Stăpânul, pentru mântuirea noastră le rânduieşte; numai să nu ne descurajăm şi să încetăm să cerem. Căci pentru aceasta a spus Domnul parabola despre văduvă, care cu perseverenţa ei l-a înduplecat pe judecătorul nedrept; pentru ca şi noi, prin stăruinţa necurmată, să primim cele cerute de noi. Căci prin aceasta se vădeşte şi credinţa, şi dragostea noastră faţă de Dumnezeu, când, şi fără să se împlinească îndată cererea noastră, continuăm să-I mulţumim.
Aşadar, să-I mulţumim fără încetare, ca să ne învrednicim să dobândim bunurile Lui veşnice, pentru că Lui I se cuvine mărirea în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Vasile cel Mare,
Fragment din volumul Constituţiile ascetice
-
Despre tacere, graire in desert si indrazneala
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Indrazneala cea rea
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Crestinul este dator sa zic adevarul fara frica si cu indrazneala
Publicat in : Religie -
Acatistul Sfintilor Ioachim si Ana
Publicat in : Acatiste -
Acatistul Sfintilor Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel
Publicat in : Acatiste
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.