Cand ne rugam, cerem iertare lui Dumnezeu pentru multele noastre caderi. Din pacate, se intampla uneori sa nu ne ridicam de la rugaciune ca fii ai lui Dumnezeu, ca persoane care am fost iertate si care trebuie sa ierte. In parabola datornicului nemilostiv, ni se descopera cat de mult ne iubeste Dumnezeu si cat de putin ii iubim pe semeni. In pilda amintita, Dumnezeu ii iarta unui om o datorie foarte mare, iar omul iertat nu-i poate trece cu vederea unui frate o datorie foarte mica. Acest lucru arata duplicitatea noastra: in fata lui Dumnezeu cerem iertare, iar in fata semenilor devenim judecatori. Pierdem din vedere ca pe oameni trebuie sa-i primim si sa-i iertam asa cum o face Dumnezeu cu noi. Daca ne aratam neiertatori fata de semeni, e semn ca iubirea lui Dumnezeu nu a patruns in fiinta noastra.
Uitam ca daca nu iertam, nu ni se iarta. In Scriptura se spune clar: "Daca veti ierta oamenilor greselile lor, si voua vi se vor ierta greselile voastre". Asadar, cine nu iarta, nu iubeste. Iar cel care nu-si iubeste semenii, nu-L poate iubi cu adevarat pe Dumnezeu. Daca am fi cu luare aminte, am cunoaste ca acolo unde lipseste iubirea, este prezenta ura. Iar ura apare si din cauza indreptatirii noastre, a gandului ca ceilalti ne-au gresit si ca ei ar trebui sa ne ceara iertare. Pentru a intelege mai bine acest lucru, voi reda o pilda din Pateric:
"Un frate oarecare avea scarba asupra altui frate. Iar acela, intelegand cum ca cutare frate are scarba asupra lui, a mers la dansul, vrand sa i se smereasca, sa-si ceara iertare si sa se impace cu dansul. Batand el la usa fratelui, acela n-a vrut sa-i deschida si sa-l primeasca. Acesta, daca a vazut ca nu-i deschide, s-a scarbit si el. Si mergand la un batran i-a spus, jeluindu-se, cum ca are scarba asupra unui frate si a mers la dansul sa-si ceara iertare si sa se impace cu dansul si nu l-a primit, nici nu i-a deschis usa. Batranul i-a zis: «Cauta fiule, si-ti ia seama, ca poate ai vreun gand in inima ta, cum ca tu nu esti cu nimic vinovat, nici nu i-ai facut lui nici un rau, ci el a facut rau si el este vinovat! Astfel, pe tine insuti te indreptezi, iar pe el il invinovatesti. Pentru aceea nu-i da Dumnezeu lui indemnare sa-ti deschida si sa te primeasca, pentru ca nu cu adevarata pocainta mergi la dansul, ci cu fatarie. Mergi si pune in inima ta, cum ca tu ai gresit si tu esti vinovat, iar pe dansul sa-l indreptezi. Si asa Dumnezeu ii va da lui indreptare si umilinta sa se smereasca si sa se impace cu tine» (…). Auzind fratele, s-a umilit eu inima si fagaduindu-se ca va face dupa cuvantul batranului, s-a dus iarasi smerit la acel frate care avea scarba asupra lui, sa se roage sa-l ierte. Batand la usa chiliei, indata a auzit acela si i-a deschis. Dar mai inainte sa se inchine el si sa-si ceara iertare, acela s-a inchinat lui cu smerenie zicand: «Iarta-ma, frate, ca te-am scarbit!» Si asa, cu dragoste si din tot sufletul sarutandu-se unul cu altul, s-a facut mare bucurie intre dansii".
Retineti ca nimeni nu se poate mantui daca nu i se iarta pacatele, iar aceasta iertare tine de iertarea pe care noi suntem datori sa o daruim semenilor. Sigur ca iertarea nu este usoara, dar cu ajutorul lui Dumnezeu putem raspunde la ura cu iubire.
Adrian Cocosila
-
Iertarea in lumina invaturii crestine
Publicat in : Morala -
Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
Publicat in : Acatiste -
De ce osandim iertarea ?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.