Mi se pare că am mai spus-o, citându-l pe Cioran, că îl poţi înlocui pe Dumnezeu cu ştiinţa ta, cu talentul tău, cu harul tău. Că te poţi considera, asemenea lui Nietzsche, deasupra Lui. Că poţi şi tu crea din pământ un om după chipul şi asemănarea ta, că îi poţi da chiar şi suflare de viaţă, dar nu îl poţi înzestra cu talentul, cu harul cu care te-a înzestrat pe tine El.
Şi chiar dacă ai putea realiza acest lucru, nu ar ieşi decât un duplicat, “conform cu originalul”, cum sunt autentificate în ziua de azi unele acte la notar. Dar ceea ce sunt sigur că nu am mai spus/nu am întrebat niciodată este: ce ai face, ce te-ai face în situaţia în care Dumnezeu nu te-a înzestrat cu harul de a-L vedea, de a te considera egalul Lui, sau chiar superiorul Său?
Dacă îi dai odraslei tale voie să te tragă de păr, să-ţi dea o palmă sau să te trântească la pământ, asta nu înseamnă că va proceda la fel în cazul în care nu-i permiţi aceste lucruri. Desigur, te bucuri când copilul tău te trage de păr, îţi dă o palmă sau te trânteşte la pământ, dar asta numai atunci când îl consideri copilul tău.
Când el începe să se creadă egalul sau chiar superiorul tău, îl trânteşti tu la pământ. Cum a făcut Dumnezeu cu Nietzsche. Cioran a fost mai înţelept în această privinţă, atunci când a spus că e mult mai uşor să te crezi Dumnezeu, decât să fii Dumnezeu! De aici încolo, ca să revenim la literatură, talentul, în generaţiile actuale, se pare că nu mai intră în discuţie.
Ca să nu mai vorbim de har. Care este cu totul altceva. Atunci, nu se cuvine oare să ne întrebăm, dacă suntem înzestraţi cu talent, cu har, cine anume ne-a înzestrat? De ce trebuie, în numele modernităţii sau post-postmodernităţii, să ne batem joc, în cel mai vulgar mod, de propria noastră înzestrare?
Nu am înţeles şi nu voi înţelege niciodată această atitudine din partea celor înzestraţi cu har şi talent. E ca şi cum un luptător, înzestrat de la natură cu cele mai înalte calităţi, s-ar lupta cu însăşi Natura. Ce ar mai fi de spus pentru cei care au urechi de auzit şi minte să înţeleagă? Că Dumnezeu, numai El, are puterea de a ne îngădui rătăcirile şi numai El, care ne-a înzestrat cu talent şi har, poate să ni le retragă.
Iar eu, care am trecut prin episoade psihotice discordante, asemeni lui Nietzsche, asemeni lui Blaise Pascal, îi pot mulţumi acum pentru şansa de a reveni la realitate şi la realitatea de deasupra realităţii. Pentru că imaginaţia omului e atât de bogată încât uneori îl îndepărtează de sine şi chiar de Dumnezeu. În încercarea de a mă apropria de El, eu vă doresc tuturor multă sănătate şi înţelepciune!
Nicolae SILADE
Nicolae Silade
-
Teorii catolice despre raportul intre natura si har
Publicat in : Dogma -
Raportul dintre natura si har
Publicat in : Sfantul Duh -
Har de suflet
Publicat in : Poezii ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.