Aţi auzit, desigur, la televizor, sau aţi citit pe net despre emoţiile negative şi emoţiile pozitive. Nu-i aşa că, de la început, vi s-a părut că ştiţi despre ce e vorba, că e simplu să împărţi lucrurile în pozitive şi negative şi că, în orice caz, rişti să pari prost dacă întrebi „ce-i aia"?
Eu am îndrăznit şi m-am întrebat: „Ce-i aia emoţii negative şi emoţii pozitive?" Credeţi că răspunsul l-am găsit la Freud, Jung sau alţii? Nu! Pentru că răspunsul e peste tot. Tot Internetul ştie ce sînt emoţiile pozitive şi emoţiile negative. Unii chiar au tipărit cartonaşe pentru copii cu „cele 16 emoţii" pozitive şi negative.
Dar haideţi să nu fim negativi şi să o luăm uşor! Ar fi negativ să spunem că această teorie nu are nimic ştiinţific în ea, că e o unealtă brutală de manipulare.
In scrierile sale despre artă, Sigmund Freud analizează emoţiile umane care stau la baza tragediei greceşti. De atunci se pare că nu s-a schimbat nimic: toate filmele ne solicită emoţiile legate de sexualitate, agresivitate şi milă.
Indeobşte, emoţiile sînt manifestări ale instinctelor de bază şi este impropriu să numim un instinct „mai" pozitiv decît altul, ca să nu zic „mai" negativ. Din acest punct de vedere, a împărţi emoţiile în pozitive şi negative e un lucru care vine în contradicţie cu alcătuirea umană, deoarece toate emoţiile exprimă sau satisfac un instinct, iar instinctele sînt indispensabile firii umane aşa cum indispensabile îi sînt mîinile, picioarele, capul şi toate mădularele. A spune că unele emoţii sînt negative sau pozitive e ca şi cum ai spune că mîinile, urechile şi părul sînt pozitive, iar picioarele, gura şi unghiile sînt negative.
Există şi emoţii rele în sine, cum ar fi invidia. Tocmai de aceea Sfinţii Părinţi spun că invidia este o emoţie împotriva firii, deoarece ea nu slujeşte nici un instinct uman, fiind o lucrare întru totul demonică.
Cu alte cuvinte, e un lucru negativ să consideri unele emoţii „mai" negative decît altele şi nici cea „mai" pozitivă intenţie nu-i şterge din negaţivitate.
Să luăm, de pildă, una din emoţiile considerate de psihologia de propagandă ca fiind „negativă": mînia. Dacă vom judeca mînia doar în manifestările ei rele, atunci cînd cineva este ucis sau lovit fără milă, mînia este o patimă şi o manifestare a răutăţii. Dacă însă vom judeca mînia ca forţă care întoarce sufletul împotriva a tot ce e rău, căci tot o lucrare a mîniei este şi lupta cu care ne ridicăm împotriva păcatului, a laşităţii, a fricii, atunci vom vedea că mînia poate fi bună. Moise însuşi a stricat tablele dumnezeieşti mişcat fiind de o „mînie sfîntă" împotriva trădării comise de poporul său, iar Hristos a răsturnat mesele târgoveţilor în Templu şi i-a scos pe cei nelegiuiţi afară cu biciul.
Dar ce să spunem despre ruşine şi vinovăţie, care sînt catalogate şi ele ca emoţii „negative"?!... Oare ce fel de monstru trebuie să fie cineva care nu mai are sentimentul ruşinii şi al vinovăţiei, dacă pînă şi animalele îl au? Aici ne întoarcem la discuţia despre educaţie, că totul este făcut din convenţii şi necesităţi. Dacă industria TV cere oameni „pozitivi" care îşi amputează simţul critic şi discernămîntul de frică de a nu deveni „negativi", ea îi produce. Partea rea este că şi şcoala, şi grădiniţa ajung să opereze cu aceste unelte false, distrugînd însăşi firea copiilor, care încep să judece lumea după nişte criterii induse, a căror singură logică este castrarea discernămîntului şi cultivarea unei exaltări isterice, care împinge o generaţie întreagă spre graniţa sănătăţii psihice.
Emoţiile, ca şi organele, nu pot fi judecate în categorii valorice. Nu poţi spune că stomacul e mai bun decît urechea. Insăşi antiteza valorică dintre negativ şi pozitiv arată că nu avem de a face cu o tratare ştiinţifică detaşată, ci cu un atac de ordin emoţional capabil să ne inducă judecăţi de ordin subiectiv cu referire la ceea ce este şi ce ar trebui să facă omul.
Unul dintre criteriile de clasificare pe care le-am propus este acela al instinctelor. Am putea, de pildă, grupa emoţiile ce ţin de instinctul conservării. Aici ar trebui să numim frica, mînia, frigul, foamea, setea etc. Dacă frica este o emoţie negativă, aşa cum susţin psihologii de propagandă, noi le spunem că, dacă omul nu ar simţi frica, l-ar mînca lupul sau l-ar călca maşina, adică i s-ar întîmpla cel mai negativ lucru cu putinţă - ar muri. Prin urmare, frica e o emoţie pozitivă, deoarece ne salvează viaţa.
Corect ar fi să numim pozitiv tot ce ne ajută, ne protejează, ne salvează şi negativ tot ce ne face rău, ne pune în pericol, ne ucide. Aşa ar trebui să clasificăm cele cu referinţă la om, iar orice altă clasificare impusă trebuie să o declarăm falsă sau rău intenţionată.
Clasificarea clasică a patimilor, întâlnită încă în secolul al IV-lea, enumera şapte porniri rele care lucrează în om. Acestea sînt: lenea sau melancolia (akedia gr.), deznădejdea, trufia, îmbuibarea, mînia, desfrînarea, iubirea de arginţi sau avaria. Toate acestea nasc emoţii conforme, la fel cum şi virtuţile opuse fiecărei patimi nasc emoţii sau, mai bine zis, reacţii lăuntrice pe măsură. Astfel, avarul se bucură că a cîştigat bani, iar milostivul se bucură că a putut ajuta pe cineva - deci aceeaşi emoţie, a bucuriei-, prima dată e rea, negativă dacă vreţi, iar a doua oară e bună, pozitivă. La fel e cu toate emoţiile care se nasc din patimi sau virtuţi, toate avînd oglinda lor bună şi oglinda lor rea.
In concluzie, a clasifica emoţiile în bune şi rele este greşit. Această greşeală se face cu bună ştiinţă şi are doar scop de manipulare. Pentru a şti ce se întîmplă în noi nu trebuie să judecăm efectele, adică emoţiile, ci cauza, adică patimile sau virtuţile, acolo unde este cazul.
Da, şi nu uitaţi să judecaţi pozitiv acest articol!
Ieromonah Savatie Bastovoi
SINDROMUL „CESĂFAC", EDITURA CATHISMA
Cumpara cartea SINDROMUL „CESĂFAC"
-
Emotiile negative si vindecarea lor
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.