Comunicarea dintre soti devine problematica atunci cand unul dintre ei nu poate sa accepte diferentele celuilalt. Individul care nu a ajuns la o oarecare autonomie profesionala vede deseori diferentele fata de celalalt cu care are o legatura stransa ca pe o provocare, sau ca pe o amenintare, sau ca pe o dovada de respingere. Aceasta se intampla deoarece individul se bazeaza foarte mult pe celalalt ca sa isi creasca sentimentul unei oarecare valori de sine pe care il are si pentru a-si asigura imaginea pe care incearca sa o aiba despre sine. Orice amintire a realitatii ca celalalt este o fiinta diferita, care il poate defavoriza sau pe care o poate el exploata, ii provoaca frica si suspiciune. Unele perechi isi exprima impotrivirea pe care o simt fata de diferenta celuilalt deschis si liber, in timp ce altele, care simt si mai putina siguranta, prefera sa se prefaca si sustin ca nu exista nici o diferenta. La aceste perechi comunicarea este total ermetica, adica nu exista. Orice mesaj care poate accentua faptul ca individul are o existenta proprie si referinte si nemultumiri proprii, dorinte si ezi-tari proprii este inabusit.

Dorintele si hotararile se prezinta de oriunde altundeva decat de la cel care vorbeste. Mesajele sunt ascunse in exprimari simbolice, prezinta lipsuri mari, ca si cum nici nu s-ar fi spus sau ca si cum expeditorul s-ar baza pe telepatia celor carora le transmite.

Acest fel defectuos de comportament se formeaza odata cu sentimentele de scadere a autoevaluarii. Sunt de fapt forme de aparare, care dau posibilitatea individului sa supravietuiasca fara crize serioase si, astfel, atat el, cat si mediul lui sa nu simta faptul ca.ceva nu merge bine. Atunci cand se petrece insa ceva deosebit, care intr-un fel ii spune individului: tu nu contezi, nu esti iubitor, esti un nimeni, metodele acestea de aparare pot sa se arate ineficiente in a-l proteja si individul poate prezenta simptome care il vor nelinisti si pe el si pe cei din jurul lui.

Membrii fiecarei familii trebuie sa aiba anumite moduri in care sa descopere ca sunt diferiti si sa faca loc pentru individualitatea fiecaruia. Aceasta cere sa se spuna cu sinceritate cum se vede pe sine insusi fiecare membru al familiei si cum il vede pe celalalt. Atunci cand unul dintre soti se incredinteaza in casnicie de o diferenta a celuilalt la care nu se astepta sau pe care nu o cunostea, este neaparat necesar sa vada aceasta ca pe o ocazie de indreptare si de intelegere in special, nu ca pe o declaratie de razboi. Daca modul de abordare al diferentelor celuilalt se bazeaza pe determinanta „Cine are dreptate?" (razboi) sau pe o stare care presupune ca diferentele nu exista (negatie), atunci se nasc conditiile unui comportament patologic al oricarui membru al familiei, si in special al copiilor. Sotii vad diferentele care conduc la conflictul de interese ca pe un atac, ca pe o dovada ca celalalt nu-l iubeste. Cand sotii descopera ca celalalt este un om diferit decat il credeau ei, sunt dezamagiti. Ceea ce descopera acum este caracterul celuilalt vazut no n-stop (24 din 24), lucru pe care nu-l putusera observa inainte de casatorie si care nu se potriveste cu asteptarile lor. De exemplu, sotia pune prea multa sare in mancare sau sotul isi arunca hainele pe unde apuca.

Diferentele pe care le descopera unul la celalalt sune considerate de soti ceva rau, deoarece conduc la certuri, la contraziceri, iar contradictiile le reamintesc ca fiecare este proiectia sau prelungirea celuilalt. Diferenta dintre soti este insa ceva care poate fi folosit ori intr-un mod distrugator, ori ca un prilej de imbogatire.

Diferentele care ii deranjeaza pe soti sunt de obicei diferente de dorinta, de obisnuinta, de gusturi, de idei si de asteptari. Atunci cand sotii au destula pretuire de sine pot sa aiba incredere unul in celalalt, pot fi siguri fiecare de capacitatea lui de a prelua de la celalalt, de a putea sa astepte sa primeasca si, respectiv, sa dea celuilalt fara sa se simta furat, de a folosi diferentele fata de celalalt ca pe o ocazie a propriei dezvoltari.

Insa sotii deseori nu au incredere in capacitatile lor. Fiecare simte ca tot ce are ii ajunge doar lui sa se tina in viata si prin urmare nu ii prisoseste nimic pentru a da celuilalt. Si, deoarece nu au incredere unul in celalalt, unele zone ale vietii lor comune, care solicita de la ei sa-si arate capacitatea de a-si asuma specificul, individualitatea celuilalt, se arata ca un pericol iminent. Aceste zone sunt cea financiara, mancarea, dragostea, psihologia, cultura, serviciul, cresterea copiilor, relatiile cu parintii.

Realitatea insa ii obliga sa hotarasca ce vor face impreuna si ce vor face separat. Trebuie sa invete pentru aceasta sa isi exprime parerile, dorintele, sentimentele si cunostintele lor fara sa se epuizeze, fara sa il franeze sau sa il grabeasca pe celalalt si reusind sa implineasca o convietuire, o jonctiune autentica a propriilor pareri personale cu cele ale celuilalt.

Pentru a reusi sa construiasca o legatura functionala, vie flecare poate spune: gandesc precum gandesc, simt precum simt, stiu ceea ce stiu, sunt eu insumi, dar nu te judec pe tine pentru ca tu esti tu si primesc cu bucurie tot ceea ce ai de dat. Sa vedem ce putem face ca sa reusim impreuna cu datele existente - este o atitudine realista.

Deseori nu pot insa sa construiasca aceasta legatura functionala si de obicei spun: Fa ca mine, fii ca mine, esti rau atunci cand nu gandesti ca mine, individualitatea ta nu are importanta. Fiecare dintre soti functioneaza ca si cum ar fi imposibil sa fie concomitent un om in sine si un sot, ca si cum individualitatea lor personala si casnicia nu pot coexista.

Casatoria trebuie sa fie o intrepatrundere emotional-afectiva a doua persoane, care insa isi pastreaza identitatile lor diferite intr-o legatura functionala. Cele doua persoane trebuie sa se uneasca in casatorie ca sa para ca fiind una, dar in acelasi timp sa ramana fiecare cu personalitatea lui deosebita.

Aceasta cerinta pare irealizabila sau imposibila celor mai multi dintre oamenii casatoriti, si deseori sotii urmaresc absorbirea celuilalt, prin care cel ce o realizeaza reuseste sa se „uneasca" cu celalalt pastrandu-si totodata si propria identitate, insa cu pretul anularii personalitatii celuilalt sot.

Il absorbim pe celalalt individ atunci cand il exploatam si il transformam in obiect; transformam o persoana in obiect atunci cand tindem si perseveram in a o aborda in functie de serviciul pe care ni-l ofera si utilitatea pe care o are pentru noi. Cand sotii lasa lucrurile sa se intample asa, in realitate se degradeaza si pe sine, si pe partener, si relatia lor conjugala. Atunci sotii au doar monolog, fiecare isi spune replica lui, se indeparteaza unul de celalalt, se instraineaza si se insingureaza. Dimpotriva, cel care simte ca identitatea lui este respectata simte in acelasi timp o atractie fata de lumea interioara a celuilalt, se bucura ca este primit si in consecinta face la randul sau loc celuilalt in lumea sa interioara. In acelasi fel, daca il vede pe celalalt ca persoana, ii face loc in interiorul sau si acela isi deschide lumea interioara pentru el.

Personalitatea fiecaruia se dezvolta in masura in care el i se deschide celuilalt ca persoana si celalalt lui. Doar in aceasta interiorizare reciproca, care este trairea concomitenta a celuilalt, se intareste si identitatea fiecaruia si ajunge impreuna cu partenerul sau la unire.

Un om autentic se bucura in relatiile lui cu ceilalti oameni si in special in relatia de casatorie, recunoaste deosebirea lui fata de celalalt, dar in acelasi timp este suficient de independent, incat sa poata sa existe ca persoana in sine, deosebita. Nu intampina greutati in a se descoperi pe sine, nu se teme ca partenerul sau ii va vedea neputintele si i le va exploata. Un om autentic nu simte ca trebuie sa-si impuna calitatile, talentele, elementele sale bune si sa isi ascunda elementele neputincioase si poate fi prezent in cuvinte si in fapte in asa fel, incat va adanci intelesul si insemnatatea si vivacitatea legaturilor sale. Gaseste si da un rost legaturii lui cu celalalt si in acelasi timp il lasa liber pe aproapele sau sa ii raspunda sau sa nu-i raspunda.

Nu doar ca nu este in pericol atunci cand se descopera pe sine partenerului sau, ci poate sa si auda si sa aprecieze descoperirea de sine analoga a partenerului sau. Este o experienta foarte cutezatoare pentru un om sa traiasca cu un partener care are convingeri si care are curajul sa traiasca conform acestora. Desigur, parerea fiecaruia dintre soti ii da ocazie celuilalt, dar ii creeaza si o greutate de a depasi anumite limite hotarate ale relatiei. Sotii se dezvolta ca persoane atunci cand prezinta, explica, discuta ideile lor, convingerile lor, valorile in care cred, sentimentele care ii unesc sau care insotesc toate acestea. O mare parte insa din aceasta dezvoltare se datoreaza capacitatii unui sot de a-l asculta cu tot interesul pe partenerul sau. Sotii, cu toate convingerile lor, cu valorile in care cred, cu sentimentele lor, isi dau unul altuia ocazia dezvoltarii si sustinerii reciproce.

Aceasta insa trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera de prietenie, nu de amenintare sau de presiune. Chiar si in lipsa unei atmosfere de amenintare fiecare sot trebuie sa simta o oarecare siguranta personala pentru a putea asuma si intelege faptul ca partenerul sau, desi se indoieste sau chiar ii neaga unele idei sau fapte ale sale, nu il subestimeaza ca persoana sau ca sot.

Sotul poate respinge violent o parere a sotiei, pentru a-si impune cu siguranta o parere proprie, poate sa actioneze patimas si atacator, incercand sa se justifice pe sine si sa isi impuna parerea lui sau poate sa incerce sa inteleaga sa-si improprieze intelesul experientei sotiei lui, recunoscand si acceptand impotrivirea ei la parerea lui, ca un element necesar pentr u dialogul dintre cei doi. Deseori simtim singuratate deoarece nu putem accepta ocazia de a ne adanci impreuna cu partenerul nostru in intelesul vietii noastre. Este o experienta minunata pentru sot posibilitatea de a permite celuilalt sa fie autentic, fara ca sa simta aceasta ca pe o amenintare si fara sa simta nevoia de a-si controla partenerul si de a-l face dusman, ci recunoscand si acceptand raspunsul celuilalt ca un element necesar dialogului dintre cei doi. Deseori ne simtim singuri, deoarece nu acceptam si uneori nici nu putem accepta ocazia de a adanci impreuna cu sotul sensul vietii noastre.

Este o experienta minunata ca fiecare sa-i poata permite celuilalt sa fie autentic, fara sa o perceapa ca pe o amenintare si fara sa simta nevoia de a-l controla si a-l face o copie a sa. Este o satisfactie mare pentru un sot atunci cand ii poate permite partenerului sau sa fie o persoana diferita, cu propriile idei, cu propriile asteptari si valori, care pot fi diferite de ale sale. Cand sotul poate sa fie un om autentic il poate ajuta pe partener sa fie la fel. Cand partenerul meu este o persoana sincera ma ajuta si pe mine sa fiu o persoana sincera. Provocarea de a deveni persoana provine de la cealalta persoana, care trebuie sa stea la o oarecare distanta de mine, insa a carei prezenta o simt in viata mea. Partenerul meu trebuie sa fie independent si diferit de mine, dar in acelasi timp sa fie aproape de mine si sa-mi fie necesar.

Multe perechi considera ca vor realiza o legatura stransa daca se vor pierde pe ei insisi, unul de dragul celuilalt. Doresc sa se lipeasca de celalalt si sa devina o prelungire a lui. Aceasta exagerata dependenta genereaza o legatura parazitara, anuleaza, niveleaza diferentele dintre soti ca persoane si degradeaza constant comunicarea si insasi legatura dintre ei. Cand sotul isi jertfeste identitatea lui pentru asa-zisa usurare a convietuirii armonioase, evita in realitate o intalnire reala cu partenerul sau. De altfel, sotii nu-si pot urma fiecare drumul personal zicand: „Vreau/sa fiu eu insumi, fara limitari, fara ingradiri!" Oricine spune asa ceva nu a inteles deloc natura legaturii omenesti: casnicia presupune din partea ambilor soti limitari reciproce. Nimeni nu poate sa se bucure de caldura unei relatii stranse fara sa accepte si limitarile pe care aceasta relatie le presupune. Sotii accepta in mod liber in casatorie limitarile libertatii lor.

Omul nu poate sa traiasca singur. Fiecare are nevoie de legatura cu altii. Una din principalele cauze ale tulburarilor psihice este neputinta anumitor oameni de a dezvolta legaturi apropiate. Insa legaturile noastre implica fara ezitare, indubitabil, anumite ingradiri.

Este necesar ca sotii sa inteleaga raspunderea lor fata de sine si fata de parteneri si sa accepte limitele si ocaziile pe care o relatie le ofera. Aceasta inseamna ca trebuie sa aiba curajul de a vorbi atunci cand situatia o cere si dispozitia de a actiona si de a ajuta atunci cand este nevoie si sa inteleaga ca vulnerabilitatea/riscul constituie o parte implicita a vietii autentice.

Parintele Filothei Faros

Extras din volumul "Casnicia - dificultati si solutii", Ed. Sophia

Cumpara cartea "Casnicia - dificultati si solutii"

• Botezul si Cununia - Chemarea femeii
  Publicat in : Morala
• Cununia si Calugaria, asemanari in randuiala liturgica
  Publicat in : Liturgica
• Cununia de aur, iubire si recunostinta
  Publicat in : Nunta
• Cununia si sora ei, Calugaria
  Publicat in : Liturgica
• Cununia - Nunta
  Publicat in : Nunta