Discernamant, competente si confuzii
Refuzul rigorismului - in limbajul bisericesc rigorismul este denumit acrivie - este o constanta a vietii ortodoxe dar, nu de putine ori, este pervertit in autenticitatea sensului profund care il justifica. Refuzul rigorismului se intemeiaza si, totodata, marturiseste libertatea fiinte umane si intelepciunea pedagogica a cresterii si formarii duhovnicesti a acesteia. De aceea multe din canoanele bisericesti sunt orientative, nu obligatorii, recunoscand episcopului sau duhovnicului (in cazul epitimiilor) responsabilitatea aplicarii lor cu acrivie sau cu pogoramant.
Astazi, intr-o societate in care abia razbat valori care conduc la formarea unui bun caracter, sau cele care conduc la o mai puternica soliditate comunitara, si tot mai agresiv sunt promovate individualismul, consumismul, atomizarea, valori ortodoxe precum libertatea impreuna lucratoare cu responsabilitatea sunt tot mai greu intelese.
Sunt mai multe aspecte care au condus la aceasta situatie si nu toate se datoreaza secularizarii societatii. In fond, secularizarea insasi a unei societati crestine este o consecinta a neasumarii integrale a crestinismului. Ideologiile, presiunile mass-media, moduri de viata straine au efect acolo unde radacinile identitare nu sunt solide.
Unul dintre aceste aspecte este transferul acestui model de decizie al "pogoramantului" in domenii in care nu se justifica, iar practicarea lui nu denota asumarea raspunderii, ci iresponsabilitate sau lasitate. Consecinta acestui transfer este intotdeauna generatoarea unor fapte imorale.
Un alt aspect este ca, plecand de la competenta duhovniceasca incredintata si exercitata asupra vietii fiilor duhovnicesti, unii duhovnici exercita asupra acestora si o influenta in domenii in care nu au toti, sau intotdeauna, competenta. Aceasta situatie este cu atat mai greu de sesizat, cu cat ei par a avea aceasta competenta, fiind un domeniu al vietii bisericesti. Aceste situatii sunt, desigur, putine, dar cred ca este important sa oferim credinciosilor criterii de orientare, pentru a fi capabili sa sesizeze anomaliile.
Am sa ma opresc la un singur exemplu: indoctrinarea antiecumenica. Cu o destul de mare generalizare, miscarea ecumenica este perceputa in doua feluri diametral opuse. Una dintre perceptii, cea asumata de Bisericile participante prin reprezentantii lor, dar si de majoritatea credinciosilor, este aceea ca miscarea reprezinta o incercare de apropiere a Bisericilor prin dialog, printr-o mai buna cunoastere reciproca, in speranta refacerii unitatii crestine pentru care S-a rugat Mantuitorul si pe care o cerem si noi in rugaciunile sfintei Liturghii, unitate care se va realiza in Duhul Sfant. In aceasta perceptie participarea Bisericilor ortodoxe la miscarea ecumenica este o deschidere spre dialog si o marturisire a adevarului de credinta.
Cealalta perceptie este aceea ca ecumenismul este o miscare de creare a unei noi religii, sincretiste, care sa includa elementele minimale ale tuturor religiilor, astfel incat sa dobandeasca o larga acceptare si sa distruga Biserica adevarata, cea ortodoxa. Desigur, in aceasta perceptie, ecumenismul ar fi erezie.
Sunt duhovnici socotiti imbunatatiti care isi avertizeaza credinciosii, predica si scriu asupra acestei posibilitati a ecumenismului de a deveni erezie. Avertizarea este buna pentru a stimula cunoasterea propriei credinte si pentru a stimula discernamantul. Confuzia se creeaza atunci cand unii dintre ei declara deja ca miscarea ecumenica este erezie. Sub aceasta autoritate a marilor duhovnici incep speculatiile asupra ierarhilor sau teologilor care participa la intalnirile ecumenice - ei participand insa ca reprezentanti oficiali ai Bisericilor ortodoxe pe care le reprezinta (deci facand "ascultare" de Sfantul Sinod) -, se cere iesirea din miscarea ecumenica sub o voalata amenintare cu schisma sau se interzice dialogul cu "ereticii". Tot sub aceasta autoritate, persoane fara competenta teologica contesta documente oficiale semnate de mari teologi, specialisti recunoscuti in acel domeniu in care au reprezentat Bisericile ortodoxe, documente ulterior recunoscute de Sfantul Sinod.
De aceea trebuie afirmat raspicat: competenta de a declara, dupa indelungi cercetari teologice, o idee, conceptie sau miscare ca fiind eretica, este exclusiv competenta Sfantului Sinod, si nu a duhovnicilor. Confuzia competentelor creeaza si intretine dezorientarea, tulburarea, subminarea autoritatii. Ramanerea fiecaruia in competenta care i-a fost incredintata manifesta smerenie si adevarata imbunatatire duhovniceasca.
monahia Emilia Nistoroiu
Baraganul Ortodox
-
Smerenia si discernamantul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Discernamantul
Publicat in : Editoriale -
Discernamantul in cresterea copiilor
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Filosofia postului: discernamantul duhovnicesc
Publicat in : Post -
Discernamantul lui Avva Pimen
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.