Aud din ce in ce mai des ca Biserica a ramas invechita, limitata si cu prejudecati retrograde. Desigur, au dreptul la aceasta opinie. Ma surprinde insa tonul ridicat, jignirile si argumentele violente puse in joc. Ce-i sperie sau infurie pe oamenii acestia?
Aud din ce in ce mai des, din partea celor ce sustin emanciparea sexuala pornita in anii ''60, dar nu numai a lor, ca Biserica a ramas invechita, limitata si cu prejudecati retrograde. Desigur, au dreptul la aceasta opinie. Ma surprinde insa tonul ridicat si argumentele violente puse in joc. Ce-i sperie sau infurie pe oamenii acestia?
De regula, ei spun ca se simt limitati de morala crestina. Desi este discutabila aceasta pozitie, n-am auzit de vreo lege care sa te oblige sa fii crestin. Hristos propune, nu impune, iar crestinismul este alegerea fiecaruia. Daca Dumnezeu este limitat, ce te tine langa el? Ce te retine sa-l renegi pe Hristos? Poate doar teama ca fara El nimic nu mai este sigur?! Blaise Pascal spunea ca daca Dumnezeu nu exista, nu pierzi nimic, dar daca exista si nu ai crezut, atunci ai pierdut totul. Vedeti ce nesigur este omul pe viitorul sau, desi face pe zmeul?! Daca traim doar dupa bunul plac, fara norme si legi, unde credem ca vom ajunge? Si, in fond, ce ne sperie cand vine vorba de legea iubirii divine?
Se mai spune ca Biserica ar fi retrograda si ar infrana progresul umanitatii. Depinde ce intelegem insa prin progres. Daca vorbim de un progres care nu este uman si moral, un progres menit sa coboare omul in loc sa-l inalte sau de un progres al desfatarilor lipsite de responsabilitati fata de semenii tai, atunci vai de acel progres. Rostul Bisericii este tocmai sa ne ajute in a evita o astfel de sporire in rau. Orice forma de progres, daca nu duce la comuniunea dragostei, nu este decat un chin inutil, o suferinta mascata de fariseism.
Apoi mai aud ca societatea este in schimbare si Biserica trebuie sa i se adapteze. Discutabil si asta, din moment ce indreptarea presupune anumite reguli. Cand mergi la doctor sa te vindeci, tratamentul sau procedurile nu sunt negociabile. Cel mult, adaptabile in sensul unui oarecare confort, dar tot nu scapi de ele, daca vrei insanatosirea. Numai baronul de Münchhausen pretindea mincinos ca singur a iesit dintr-o mlastina tragandu-se de par. Biserica nu poate indruma pe cineva, dupa cum doreste acela. Ar fi un nonsens educativ. Stim bine ca educatia presupune ceva efort de intelegere. Destul ca, datorita exacerbarii interpretarii dupa bunul plac al scripturilor, avem astazi un crestinism faramitat in sute de culte. Asta ar mai lipsi, fiecare sa aiba cultul propriu. Ar fi un individualism total, intr-un haos anarhic. Sau...parca seamana cu zilele noastre cumva?
In fine, unii se infurie, jignesc sau devin violenti. Lipsa de cunoastere, de contra-argumente sau...deranjul intereselor placute si egoiste? Se stie doar ca placerile materiale si trupesti vand bine dar doar cu o conditie: sa intretii si sa starnesti placerea. Sa fie atacul la adresa Bisericii doar o tactica de marketing? Cum ar arata lumea oare fara industria erotica? Sau fara mall-uri, unde poftele sunt rascolite stiintific prin iluzia cornului abundentei? Eu cred ca mult mai linistita si mai limpezita. Caci placerea simturilor adeseori ne baga in ceata gandurilor.
Dar, sa ramanem obiectivi. Mi-e teama ca fiecare acuza din cele de mai sus nu ar pleca numai din lipsa de studiu profund si amanuntit al civilizatiei crestine, ci si din alt motiv. N-ai cum sa te apropii de Hristos si sa ratezi intelegerea lui. E ca si cum te-ai apropia de o lumina, pe care ai numi-o intuneric. Nu. Teama mea vizeaza faptul ca fiecare obiectie se poate regasi la unii dintre noi, slujitorii Bisericii. Cea mai grava situatie ar fi aceea in care noi, slujitorii Domnului, uitam sa slujim oamenilor, rupand comuniunea cu ei. Functionarismul bisericesc, rutina, inadecvarea discursului teologic, incremenirea in proiect, lipsa de viziune sau de deschidere, evitarea implicarii si a dialogului, monologul academist si plictisitor, cuvantul sterp, comportamentul deviant sau duplicitar senzationalismul emotional sau spectacularismul liturgico-gestual, raspunsul cu citari sterile si repetitive la provocarile contemporane sau lipsa de raspuns,....iata cate metode de adancire a prapastiei sufletesti dintre preoti si popor.
Dar, sa ramanem obiectivi. Mi-e teama ca fiecare acuza din cele de mai sus nu ar pleca numai din lipsa de studiu profund si amanuntit al civilizatiei crestine, ci si din alt motiv. N-ai cum sa te apropii de Hristos si sa ratezi intelegerea lui. E ca si cum te-ai apropia de o lumina, pe care ai numi-o intuneric. Nu. Teama mea vizeaza faptul ca fiecare obiectie se poate regasi la unii dintre noi, slujitorii Bisericii. Cea mai grava situatie ar fi aceea in care noi, slujitorii Domnului, uitam sa slujim oamenilor, rupand comuniunea cu ei. Functionarismul bisericesc, rutina, inadecvarea discursului teologic, incremenirea in proiect, lipsa de viziune sau de deschidere, evitarea implicarii si a dialogului, monologul academist si plictisitor, cuvantul sterp, comportamentul deviant sau duplicitar senzationalismul emotional sau spectacularismul liturgico-gestual, raspunsul cu citari sterile si repetitive la provocarile contemporane sau lipsa de raspuns,....iata cate metode de adancire a prapastiei sufletesti dintre preoti si popor.
Caci, dincolo de cazul in care cineva alege sa iasa din Biserica din proprie vointa, ar fi grav ca noi, preotii, sa abandonam preocuparea fata de credinciosii Domnului, ocupati fiind cu...alte treburi. In fond, ce alta treaba poate avea un preot?
Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
Despre autor
Parintele Eugen Tanasescu
Senior editor
184 articole postate
Publica din 05 Ianuarie 2026
-
Casatoria homosexualilor
Publicat in : Editoriale -
Catre un homosexual
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.